push the button

un dinte care a scrâșnit rănind un alt dinte un dinte coborât în infernul plăcerii mușcând din pulpa diafană a unei caise sunt poate o nară care se-nfruptă din parfumul necunoscut al unei bucăți de piele un vârf de deget care-și arată pofta de viață salivând sânge pe mandibula tăioasă a unui cuțit un rând dintr-o carte care va schimba o viață un strop de ploaie pe un geam care salvează un fir de praf de la sete o pală de vânt ce ține o domnișoară-n casă pentru încă două valsuri un fir de păr care trăiește în fluxuri și refluxuri fără să fi văzut marea vreodată Read the rest of this entry »

vino,

să fim unul mai în altul cu un vârf de caltaboș,

să ne pierdem în tocăni înzăpezite,

să-ți simt pupila-ți dilatată

cum cască tandre lumi în maț,

cârnaț,

cu nesaț

cu nesaț să săpăm, îmbrățișați,

după amintiri îmbrobonite, înlănțuite în sarmalele de fier,

sclave-n timp și-n răcituri fragile

Read the rest of this entry »

ne dorim să purtăm o sabie la șold poate un pistol în vremurile mai moderne să decapităm un balaur un dragon să tânjim după limpezimea zâmbetului de prințesă salvată să-i necăjim pe cei aspri să le facem viața un calva celor răi să fim în prima linie a tuturor bătăliilor să le schimbăm soarta să rescriem istoria să ne împotrivim legilor absurde să fim eroi să nu cunoaștem greșeala sau când greșim să facem greșeli istorice amuzante copleșitor de ridicole legendare ne dorim să apărem de nicăieri în situații critice să facem lumea mai bună să scăpăm copii de bătăi femei de violuri bărbați de judecăți nedrepte să-i otrăvim pe conducătorii brutali și absurzi să fim intangibili

Read the rest of this entry »

îmi părăsi corpul dimineață și remarcasem faptul că umbra ei îmi rămase ca un abur fin pe o parte din cot de ce tocmai acolo n-aș ști să spun nici ție nici altora de ce tocmai bucata aia din cot mai rămăsese acoperită de întuneric ca și cum ar fi avut de ascuns un secret îmi părăsi corpul dimineață chiar înainte de a se prinde laptele pe fundul ibricului meu vechi cu mânerul ars poate în Crângași poate în Iancului nu-mi mai aduc aminte când a luat foc privii geamul un sfert mâncat de ceață strada se pierdea la mai puțin de zece metri oamenii se nășteau din vălătuci năuci cu greutate ajungeau în dreptul blocului meu a plecat? întrebă corpul meu probabil că da nu se mai auzea nimic prin casă nici măcar cum respiram nu am dat vreodată atenție respirației mele o mai fi rămas în vreun prosop într-o margine de pernă în forma buretelui de scaun o jumătate de urmă murdară lăsată de tenisul ei pe preșul din hol umbra îmi persista pe o parte din cot Read the rest of this entry »

Strada e spațiul care ne cere zilnic și în orice moment manifestarea celor mai înalte forme de educație pe care le avem. Pe stradă arătăm mereu “cine suntem”. Și, sper din tot sufletul, să arătăm cine suntem cu adevărat, nu în sensul peiorativ al expresiei.

Strada e expresia restrânsă a unei civilizații: ce ni se întâmplă acolo tinde să devină un mănunchi de caracteristici generale ale nației, fie că suntem acasă, fie că suntem “în deplasare”, prin cine știe ce oraș din cine știe ce țară.

Pe stradă ne aratăm hainele, mașinile, ne etalăm gusturile, rafinamentul, statutul social, sau, dimpotrivă, bădărănia, lipsa de bun simț.

Foarte simplu spus, pe stradă interacționează două lumi: lumea pasagerilor pe tălpi cu lumea pasagerilor pe roți.

Să-i luăm pe rând. Read the rest of this entry »

mi-am alunecat sub piele: visul tuturor lașilor, să nu mai aibă de a face cu exteriorul, nu tu frig, nu tu fierbinte, nu tu muc și sfârc (la propriu), nu tu un ras, un pârlit, o ciupeală, o vânătaie, un păr sculat când afli că ești dat afară

m-am uitat la televizor zile întregi (așezat inteligent între țesutul adipos și unul dintre mușchi, lăsați-vă imaginația să aleagă la întâmplare pentru că, în corpul meu, pot fi oriunde), mi-am citit google readerul până la ultimul feed, am apucat să citesc și cele mai nesărate cronici din Washington Post la care era pielea mea abonată, m-am amuzat să aud telefonul, dar să nu-i simt vibrația, nimic nu mă încălzea, nimic nu mă lăsa rece, ce pielea mea Read the rest of this entry »

Am deschis, foarte aproape de băcănia domnului Johnsonescu, un magazin de mănuși fabricate din pantofi vechi.

Am fost surprins, foarte aproape de miezul zilei, să o văd intrând pe doamna Burtonescu, cerându-mi două mănuși nepereche care să provină neapărat, a insistat duduia, o veche clientă de-a mea, din pantofii unui un ofițer de marină și ai unui funcționar la banca Lloydescu. Mi se pare combinația ideală, mărturisii doamna Burtonescu, mai fermecătoare ca niciodată, purtându-și părul negru, lucios, răsucit într-un coc răsărit șic, într-o parte, spre creștetul capului care termina un corp durduliu, total nepotrivit trăsăturilor minione și mâinilor nefiresc de mici, ca de păpușă. Făcând un pas lateral, cambrând la maximum fusta dintr-o lână groasă, elegantă și totuși fără istorie, ancoră cu maximum de delicatețe dansantă un vârf de cizmă în parchetul magazinului. L-am lustruit astă-vară și m-a costat o avere, gândii, nescăpând-o din ochi. Îmi place să-mi prețuiesc clienții statornici. Banca Lloydescu mi se pare de încredere, dragul meu. În plus, marinarii îmi dau starea aceea de confort melancolic. Vin, pleacă, iubesc, lasă, mă țin în tensiune, înțelegi?, și mă privi fix, stăruitor, să vadă dacă am înțeles că sub plapuma întrebării pe care tocmai mi-a pus-o stă cuibărit tot adevărul vieții. Mormăii ceva. Ea plescăii, brusc indiferentă. Mmmșclaah, cam așa plescăii. Read the rest of this entry »

Am zis așa:

a) vine Crăciunul

b) trăim cu senzația că lumea e stăpânită de haos (bine că trăim)

c) jurnaliștii sunt adesea criticați că nu oferă soluții, modele, că se complac uneori în “mersul lucrurilor” și scot la iveală ceea ce face audiență și atât (= relatează, nu salvează. Între noi fie vorba, acesta e rostul nostru. Pentru orice serviciu conex legat de salvarea unei națiuni plătim taxe, alegem lideri, facem revoluții)

d) articolele și cărțile despre conduită și bunele moravuri se numără pe degete, tind să pară funny, cool, cu desenașe și pozulici ieftine cumpărate de la agențiile de stoc, ca să înțeleagă omu’

e) școala, familia, anturajul fac și desfac, poate că ar trebui să facem și noi mai mult, adică eu

Coroborând punctele mai sus menționate, vreau să fac un cadou de Crăciun comunității online: un ghid de utilizare a lumii potrivit bunului simț. Să-l citească și să-l dea mai departe. Dacă n-aș crede că ajută, nu l-aș fi scris. Read the rest of this entry »

deși nu mă (mai) amuză căutările internauților care aterizează în micul meu spațiu cibernetic, astăzi am surâs în fața celor două căutări. și singurele:

1. carne de porc de calitate

2. speechuri bune la înmormântări

așadar, inevitabilul trăiește în noi.

*

although I am not (anymore) amused by the way internauts search and land in my little cyber space, today I laughed a bit looking at the only couple of searches:

1. top quality pork meat

2. good speeches for funeral.

it seems the inevitable lives within us.

Am scris o carte de poezie într-o sticlă de lapte. O sticlă de lapte ca pe vremuri, cu pereții groși, cu gura largă, gâlgâind lichidul alb spre căni, buze, oale, ibrice. Apoi goală. Așteptându-mi literele. Literele îngroșându-se, deformându-se hazliu uneori, înspăimântător alteori. Cu greu mă strecor seară de seară în sticlele goale de lapte din cămară. Le umplu una după alta. N-ar fi multe de zis. Nici multe de muls. Sunt câteva strofe banale. Probabil că le-am mai scris. Mai rău, le-or mai fi scris și alții.

Sticlele de lapte mă așteaptă cuminți, în întuneric, niște cârtițe transparente care-mi vor purta mereu secretul ca pe propriul lor lapte. Read the rest of this entry »