push the button

Și totuși, e prea mult zgomot.

Alegeri, alegem cu picioarele. Proteste, le stingem cu bâtele. Valori, le alungăm cu indiferențele. Profunzimi, le acoperim cu superficialitățile. Prostii, le adâncim cu întuneric. Polenizăm izvoarele astea dureroase: nu ne întrece nimeni în fertilitatea amarului.

E suficient să vezi rânjetul și gușile celor care își asumă hălci bune de merit din tot ceea ce se întâmplă bine în România: i-aș numi teritocrați. Teritocrația, noul tip de mecanică socială dominantă, împarte totul în zone de influență. Cum sunt ele câștigate? Întămplător, moștenite, transformate, dezvoltate. Ca niște cangrene, niște pustule care fac viața frumoasă familiei tot mai extinsă de teritocrați, și tot mai insuportabilă nouă, celorlalți, cu conștiințe ce vociferează, dar nu reușesc să cânte la unison. Puternic. Asurzitor de frumos.  Read the rest of this entry »

Să scriem viața din propoziții simple. Să ne limtăm la verbe. Ascult. Pleacă. Trăiesc. Mor. Asta până îți străpunge nările pumnalul unui parfum. Până se rupe în tine cheagul rănilor cusute cu firul unor dimineți grele, în care speranța nu mai e femeia zveltă care ți-a adormit pe piept azi noapte, ci o bătrână uscată, stearpă, putredă în gură, și curvă pe deasupra. Propozițiile simple compun jocuri simple cu reguli simple. Dacă dai, dau. Dacă omori, omor. Dacă vrei, nu. Leonardo se scufundă, Kate supraviețuiește. Să ne limităm la propoziții simple. Read the rest of this entry »