push the button

Noaptea îl mușcă de jugulară ca pe un pui de căprioară: curajul i s-a scurs aproape dureros prin vine până sub tălpi, lipindu-l de începutul de potecă. Nimic nu-l mai putea convinge să intre în pădure. E noapte, e urât, e frică, e groază. Imaginile îi jucau prin minte succedându-se cu repeziciune, nu putea prinde niciuna, nu se putea agâța de vreun nume sau chip, ce bine-ți stă, Zamfiro, da, Zamfira, fata de la han, hanul în care a mâncat în noaptea aia, noaptea în care a cunoscut moartea, viața, durerea, extazul în același pat, s-a întins cu toate astea în același pat, făcându-și de cap până dimineață și apoi cadavrul, Read the rest of this entry »