push the button

rostul vieții e să râzi

Presedintele tabloid

Biserica Evanghelica SibiuNu sochezi pe nimeni daca nu intelegi nimic. Daca intelegi, imi pare ca nici asta nu creeaza importante diferente. Imi place sa ma las purtat de valul murdar al discursurilor fara final, al luptei de sabii de carton scoase din teci aurii, sclipind in lumina reflectoarelor de studio mai ceva ca in scenele CGI din Troia. Imi place sa lenevesc cu gandul printre alegeri simple, de genul: Fabrica, de la Realitatea, sau Prima Editie de la Antena 3? Esca sau Stoicescu? Politica sau fotbal? (Btw, sunt printre fericitii componenti ai unei mase tot mai distincte care le detesta si pe una si pe celalalt) Emisiune auto sau confesiuni de alcov cu doamne care, acum ca le atarna, incearca emisiuni de continut? Doamne, uite cum incep sa scriu manifeste…

Isi trecu incet mana peste locul in care, pana mai ieri, avusese suvita. Ezita un pic, lasand mana sa pluteasca la cativa milimetri de scalp, ca si cum pana si amintirea ar fi palpabila, moment in care il fulgera un gand, un gand atat de malefic, incat zambetul ce l-a insotit ii crea o imagine foarte credibila printre camionagii de la Glina. Da, oameni buni, zise el, coborand ferm mana de deasupra capului, e timpul sa curatam Bucurestiul de gunoaie. O actiune generalizata ar crea prea multe datorii morale in fata astora, isi spuse doar pentru el, in timp ce aprecie la aproximativ 3 numarul oportunitatilor pe care le pierduse pentru a face vant unor fripturisti. Manat de entuziasm, se repezi catre microfoane si incepu:

Cativa nemultumiti – nu lipsiti de puterea executiva si de cea a intrigii, desigur – au planuit o revolta la adresa monarhiei Suediei anilor 1800, monarhie reprezentata de Regele Gustav al IV-lea. L-au fortat sa abdice si, in locul sau, in mod surprinzator, a fost numit rege un general francez, Jean Baptiste Bernadotte, care servise armatei lui Napoleon. Curand dupa ceremonie, sosi timpul rostirii unui discurs in fata Parlamentului Suedez. A incercat sa o faca in limba vitrega, suedeza, ceea ce starni rasete bolnave in audienta. Nu s-a terminat aici: din cauza a ceea ce azi numim soc cultural, s-a lovit de fel de fel de insubordonari de-a lungul vremii. Nu a mai incercat sa vorbeasca suedeza pana la sfarsitul vietii.

– Numai nesimtirea ne face sa stam cu gunoaiele sub nasul Bucurestiului… Nu mai intervin, pentru ca nu e treaba mea, dar trebuia aratat ca se poate face.

Deranjat un pic de eticheta scrobita usor a tricoului Paul & Shark, isi incrunta sprancenele si continua sa tune. Dar multimea e tot mai mica. El nu cunoaste frica. Exponentul suprem al puterii nu are cum sa arate slabiciuni de putere. El trebuie sa vada tot. Sa simta tot. Chiar si gunoiul. Este un pic adus de umeri – poate grijile, poate supararile. Poti sa fi cocosat de indiferenta? incolti un gand. Lipsa suvitei ii provoca deopotriva un sentiment de nesiguranta dar si de dorita schimbare. Un alt gand malefic avea sa-i bombeze pieptul.

Deja ma urasc pentru ca scriu despre asta. Ridicol nu am cum sa fiu. Nu am cum sa fiu mai ridicol decat gluma care… este politica in Romania. Ba poate chiar vreau sa scriu manifeste, beeeei, animalule! Cand a parasit Tony Blair puterea (a se citi word by word: ‘he left power’) si puterea l-a parasit pe el, cineva m-a intrebat ce a lasat mostenire. Fara sa stau sa ma gandesc la dezbateri profunde si aprofundabile, i-am spus ca a reformat sistemul sanitar. Ca a redus semnificativ somajul, ca a dat ani la rand de stabilitate economica, a scutit Marea Britanie de scandaluri sexuale. In plus, cateva NU-uri: nu si-a folosit familia in scopuri electorale, nu si-a gasit tigani imputiti prin presa etc. Si asta la prima vedere. Ce pot spune despre presedintii nostri? Ceva care imi cocoseaza spatele si imi scobeste pieptul.

Despre mine circula multe legende: ca as sta in birou cu degetele pe tragaciul telecomenzilor, ca as rasfoi tot felul de liste si de dosare, ca m-as delecta cu diverse stenograme, pictograme de tradari sau altele. Nimic mai fals, dragi romani. Singurul lucru pe care il fac mod necontrolat si, poate gresit, este sa-mi mangai locul in care aveam suvita.

Franta are acum un Super Sarko. Ce bine. (Pacat ca restaurantele din Hexagon sunt in continuare inchise toate peste zi…) In mod paradoxal, la o analiza mai atenta, s-ar putea sa ajungem la concluzia ca suntem cea mai democratica tara din lume: niciun regim politic (ma refer aici la mandat, nu la culoare politica) nu a coborat pana la osul vulgului asa cum au coborat ultimele doua. Vreti curve pe prima pagina? Na, curve! Vreti referendum, na referendum! Vreti civilizatie? Mars in Italia!

Care ne este stimulul prag? Mergeam spre Sibiu in weekend: zeci de masini pe marginea drumului, in iarba, acolo, aproape de rau. Munti de gunoaie de la sosea pana la rau. Fete strivite de prostie, chinuite de bucuria sublima a unui gratar in mizerie, incruntate de insuportabilitatea usuratatii creierului, radeau si tipau vesele, in timp ce copii golasi si astmatici rasuceau prin aer o minge de fotbal de firma, urland: Io sint Baneeeel! Pe sosea, zeci de semafoare instalate din cauza lucrarilor. Stai la coada si, brusc, din neantul mixturii asfaltice, apar 3-4 masini cu numar de Italia, pline de italieni importati din Romania, in maieu, dojenindu-si nevestele cu pumnul si trecand nonsalant pe rosu. Ce, nu e bine nici in Italia? Unde dracu’ sa mai mergem?

Imi place sa ma las in dulcea si densa lene a deciziilor usoare: decat sa fiu obligat sa fiu la curent cu platformele politice – oricum niste bullshituri – mai bine inghit ce mi se da. Ma uit la preturile Paul & Shark. Deodata ma trezeste un gand malefic. Si daca sunt doua Romanii? Una a lui Paul si una a lui Shark?

Advertisements

Written by Rares

August 7, 2007 at 8:26 pm

Posted in Fara nume

%d bloggers like this: