push the button

rostul vieții e să râzi

Constructivismul lui Mielu

IntersectiiSa ne intelegem: Mielu e prietenul meu.

Mielu e genul de om pe care mitocanii il lasa rece; are suficiente resurse interioare incat sa nu fie atins de macabrul exterior. Mielu este constructivist prin definitie: aduna piesele filozofice, matematice, experimental-practice, teoretice si pleaca in demersuri de cunoastere care nu au nimic transcendental. Este constructivist si ca metoda de invatare si ca pedagog. Si face asta zilnic, fara sa para obosit. Ce mai ramane? Doar sa va spun ca Mielu este ca nevasta detectivului Columbo: omniprezent, dar nevazut. Nu e nici Stig, nici Dumnezeu.

Acum cateva luni, Antena 1 mi-a cerut cateva pareri despre documentarul “Mormantul pierdut al lui Isus”. Una dintre cele mai dure si directe intrebari a fost cea referitoare la legatura dintre Sarbatorile Pascale si data difuzarii acelui documentar, adica “Este o strategie de marketing?”. Am simtit un oarecare disconfort de, insa am raspuns ca da. Unul dintre cele mai neplacute spectacole de marketing pe care le-am vazut vreodata avea insa sa vina abia dupa moartea Patriarhului Teoctist, cand factiuni rivale au uns din nou mecanismele mediatice si au inceput sa se lupte pentru putere. Sunt un ateu cuminte, dar am avut nevoie de Mielu, in acel moment. Fie de rabdarea lui infinita, fie de mania cumplita cu care isi secera ideologic inamicii.

Vorbeam astazi cu Mielu dspre biserica, despre crestinism si despre cine suntem dupa doua milenii de crestinism si cine am fi fost fara el. Va las sa ghiciti care a fost rezultatul. Nu am atata curaj publicistic. Nici macar pe internet, locul in care identitatea ti-o stiu doar cei de sus. Dar am incercat sa gandim asupra felului in care Alesul a luptat impotriva templelor. Ne-am adus aminte cum a alungat preotii. Cum s-a impotrivit indoctrinarii (nu, nu sunt vamaiot, hippiot sau alt consumator de libertate hipnotica). Si ceva nu se mai potriveste, cel putin cu paradigma constructivista a omului modern. Incepi sa te indoiesti de spaga pe care o dai la nunta, inmormantare, pomeni, si asa mai departe. Indoiala in sensul ca nu sunt sigur ca biserica mai are timp si de intermedierea rugilor noastre. E mult prea ocupata de posturi, de temenele in fata administratiei, de negocieri cvasi-politice, de stingerea setei de media. De prezenta in “universul sacru al informatiei”. Ca bine intreba Mielu astazi “Dar cu chestia asta, de sacru, cine dracu’ a venit?” Sunt suficient de habotnic in ateismul meu sa cred ca sfarsitul ne este mai aproape decat mantuirea (in primul si in primul rand din cauza consumului urias de resurse, cuantificatibil matematic si dincolo de orice indoiala), dar si pentru a ma apara de demoni. Imi place sa cred ca e cineva, acolo. Poate chiar un cineva cu C. Cineva care, ca si Mielu, este suficient de constructivist pentru a reaseza un pic ideologia bisericii.

Majoritatea idiotilor scriu ca biserica este mai perena decat statul. Statele, imparatiile, regatele, antantele, vin si pleaca. Biserica ramane. In AD 2007, biserica este intr-adevar, un adapost . Ma simt bine in biserica. Sunt linistit, sunt cu gandurile mele si imi pun intrebari legate de curatenia mea morala. Asta ma apropie de Dumnezeu. Sunt sigur. Ce nu ma apropie este fastul inexplicabil, icoanele cu leduri sau cele multiplicate la copiator, lumanarile luate de la en-gros si vandute fara acte in curte, tonele de aghiasma, prescura, apa sfintita comercializate de “fratii” nostri. Si inca nu sunt manios. Mielu este.

Advertisements

Written by Rares

August 14, 2007 at 11:37 pm

Posted in Fara nume

%d bloggers like this: