push the button

rostul vieții e să râzi

Sangerez

O buna prietena mi se plangea ca noi, romanii, suntem prea defetisti. Asa sa fie?

Faceam un calcul zilele trecute: numai in 2007, agentia mea, Media Pozitiv, nicidecum unul dintre marii actori economici ai Romaniei, plateste aproximativ 25000 EUR taxe si impozite. In valori absolute, din aceste taxe putem salariza 3 ofiteri din politie. 5 functionari publici. 7 agenti de circulatie. Intru intr-o sectie de politie si astept cateva ore pana ma baga cineva in seama. O fi chiar unul dintre cei 3 angajati ai mei? Am treaba la Administratia Financiara a Sectorului 1. Piata Amzei. Una dintre cele 5 posibile salariate ale Media Pozitiv mai are un pic si ma scuipa si asta doar pentru ca am uitat, de la ghiseu pana la casierie, cum se numeste taxa pe care trebuie s-o platesc. Detaliul ca nu am marunt, pardon, “suma fixa”, o innebuneste, pur si simplu.

Pe strada, unul dintre cei 7 agenti aflati, in mod posibil, pe statul meu de plata, se pleaca neputincios in fata unei vome de om care ii urla ca trebuie sa astepte taxiul in mijlocul strazii, pana isi incarca bagajele. Politistul ii cere actele. Ca si cum n-ar fi existat, smecherul il ignora pe omul (hm…) legii, se urca in taxi cu jugulara pulsand pe sub scorpionul tatuat si suiera printre dinti: “crezi ca mi-e frica de tine, baaa?” In 5 secunde scena s-a terminat. Politistul se intoarce, marcat, in intersectie, se uita tamp cum un Porsche Cayenne aproape ii smulge kashketa de pe cap si fluiera, privind in gol, un biet pieton, o maica grabita care incearca sa fure, trecand pe rosu, 10 secunde din lunile ce i-au mai ramas. Desigur, aceasta avea buletin si era gata sa plateasca si amenda, daca multimea care a asistat la toata scena nu era sa-l linseze pe stimabilul domn fluorescent.

Imi place sa cred ca sunt un om dotat cu ratiune. In acelasi timp, de prea multe ori simt cum sangerez in piata publica, fara macar sa ma atinga cineva. Simt ca ratiunea este sufocata de neputinta. Simt ca imi lipseste un declic pentru a intra in cliseul Falling Down. Defetist in raport cu ce? Cu cine?

Zeci, sute, mii de smecheri si de smechere, mai nou (sic!), profita de absenta TOTALA a legii. Fiecare face absolut ce doreste. Legea apare, brusc, atunci cand ai o restanta la gaze, cand nu ai platit factura de electricitate, sau daca te superi ca niste idioti ti-au sapat o groapa in fata casei si au lasat-o asa. Am, de multe ori, impresia ca suntem in pragul unui razboi civil. Intre cei care stau in coloana si cei care merg pe contrasens. Intre cel care isi arunca staniolul la cos si cel care deschide portile iadului: moartea ce vine din cisternele care ne omoara raul, ramul. Intre cel care se intinde pe o patura, privind varfurile brazilor si burtosul hidos care, intre doua flegme, intoarce gratarul la marginea soselei si isi spala masina in apa curata. De izvor.

Sunt gata sa sangerez si mai rau. Si asta se intampla. Mii de batrani neputinciosi sunt umiliti clipa de clipa in fata unui ghiseu, undeva in Romania. Putin cate putin, ei mor. Murim si noi. Statuile Romaniei contemporane sunt construite din borduri si mizerie. Umana si stradala. Sangeram chiar azi, cand vedeam sute de pensionari incercand sa obtina un bilet gratuit de tratament. Imbecilul de functionar iese la televizor, cu lentilele ochelarilor curatate in prealabil, cu costumul de evenimente speciale incorsetandu-l vizibil si spune: “Ei sunt de vina”.

Este ingrozitor. Cineva spunea, la un pranz luat recent cu niste prieteni: “aveam niste obligatii fata de el. Stiam ca are un ciobanesc german virgin, asa ca i-am propus sa ii ofer cateaua noastra, tot ciobanesc german”…

Am o masina noua. De 3 saptamani. La spalatorie, angajatul ma intreaba: “frate, eu fur aici de rup…ce-ai furat, traiti-ar, de-ai luat masina asta?”

Nu simtiti ca TREBUIE sa se intample ceva? Pentru noi astia normali? In ’89 aveam 18 ani. Nu mai pot tolera, dupa alti 18 ani, furati de smecheri, sa mai traiesc 18 in mizerie. Morala, in primul rand. Sa n-am un loc al meu. O cafenea, macar, in care sa n-aud organe sexuale puse pe masa si de unde sa nu vad jantele bling.

La Festivalul Enescu, la Gala Stelelor Baletului, o duduie excitata a cerut in gura mare numarul de telefon al protagonistului. Daca rogi pe cineva sa nu mai vorbeasca in timpul unui spectatcol se lasa cu bataie. Daca vrei sa parchezi legal, dai de galeti, lazi de suc, tomberoane. Dai spaga unor ciudati scarbosi, cu buletin de Romania, parchezi si uiti. Si o iei de la capat maine. Maine sunt tot acolo. Maine dai 1 leu doar ca sa scapi de ala care iti lasa smarcuri pe parbriz. Daca s-ar face posete de otel pentru femeile care merg cu metroul, toate ar fi extrem de recunoscatoare. “Fenomenele” astea depasesc autoritatile. Autoritati care nu stiu ca imbuntatirea nivelului de trai TREBUIE sa aduca si imbunatatirea perceptiei publice. Iar perceptia publica inseamna publicul. Ce face publicul? Nu stiu ce credeti si vedeti voi, dar mie nu-mi place ce vad.

Lasa, frate, ne uitam la chei uan, beo o bere si mergem la mol, unde sprijinim balustrada si ne uiatm la bagaboande. Scoala? Mars, flaiere d-aicia! De ce scoala, cand pot ciordi din u-ie?

Advertisements

Written by Rares

December 10, 2007 at 9:04 pm

Posted in Photography

One Response

Subscribe to comments with RSS.

  1. eu insist sa cred in exemplul personal. daca tu si eu si ceilalti normali pe care ii cunoastem ne construim spatiul personal (acea bubble in care umblam pe strada) asa cum am vrea sa fie spatiul public, e o sansa. Singura.
    Bineinteles, asta daca nu te strabate fiorul actiunii civice sau daca nu ai vana de lider de grup reformist. Atunci, scrii o petitie si te duci mult la televizor ca sa vorbesti despre initiativele tale ecologice si civilizatoare.

    Alina

    December 10, 2007 at 10:54 pm


Comments are closed.

%d bloggers like this: