push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for April 2008

Lasand ziua in urma

O pereche de indragostiti fixeaza inspaimantati semaforul de peste drum: asteapta si nu asteapta verde; atunci cand apare, privesc de doua, trei ori in jur, asigurandu-se, cu privirea mijita, ca niciun pilot de ocazie nu confunda culorile, sa ii poata strivi. Lume putina pe jos – aerul e bun, tare, masinile au fost cam absente zilele astea.
Cafenele gem de parfumuri grele, rasete sparte, povesti care incep si termina cu ‘fata’, camasi cambrate, frizuri cu ace si ochelari broscuta ce strang acum, inutil, cositele tinerelor jucause. Nu ai unde sa parchezi daca vrei sa bei ceva la miezul noptii; asta e bine, avem viata de noapte. Nu-mi termin bine gandul ca ma spulbera niste motociclisti. Pe unul dintre ei, cu niste pantofi galbeni in picioare, l-am mai vazut: e un clasic.
Cateva strazi din centru respira, totusi. Sunt cufundate in liniste, pentru ca nu au cafenele. Nu au saltimbanci nocturni care repeta figurile in somn, pana la amiaza.
Zeci de reclame cvasi-luminate, cocotate pe te miri ce, ca niste flamingo urbani cu trupuri fotonice, iti lovesc brutal privirile, si asa obosite de kitschul de peste zi. Trupuri inchise la culoare se rostogolesc pe langa borduri. Picioarele lor, insemnate cu material fluorescent, sunt singurele care te lasa sa ghicesti care e marginea drumului. Au timp de cateva franturi de fraze, vesele, probail, pentru ca ii vezi razand, in jurul pubelelor pe care le umplu noapte de noapte.
La un semafor, o duduie ma priveste scarbita si inteleg din asta ca trebuie sa imi iau alta masina daca vreau sa supravietuiesc in jungla unde ea e regina. Are trasaturi frumoase, dar ochii nu iti spun nimic: sunt goi si se pregatesc de o noapte in care vor visa malluri si malluri si malluri si malluri care nu se mai termina si nu se mai termina si multa transpiratieinaintedeamatrezisiamergelasaladupacaremaintalnesccufetele

sibemocafeaapoicuelsimaivedemcefacemdupa.
Orasul vuieste, dar nu poti sa-ti dai seama prea bine de ce. In afara de frecarea asfaltului, monotona si sfredelitoare, nu auzi alte muzici.
Protejat de aluminiul si sticla cutiei in care ma plimb, ma intorc in spatele peretilor care ma despart de salbaticie. Pereti pe care ii simt tot mai fragili.
Orasul vuieste pentru ca striga. Se sufoca din cauza nepasarii. Ii acoperim urletul cu scrasnete de cauciucuri, fard cu sclipici si beculete albastre de Craciun.
Castanii isi arata mandri salbele albe. Ma uit la ei ca la niste amintiri. Incerc sa pastrez cat mai mult din ceea ce n-o sa mai am, probabil, peste 20 de ani.
Sa infiintez facultatea salvarii si sa-i fiu student. Fara sa invat suficient niciodata; sa am restante si profesori rigizi, habotnici. Sa urasc materia, dar sa iubesc meseria. Doi indragostiti incearca din nou sa traverseze. Pana au ajuns la un capat al bulevardului, orasul a inhalat praful alb al florilor de castan si a fumat iarba micilor tarcuri de pe trotuare.
Studentii la facultatea salvarii sunt tot mai putini. La intalnirea de 10 ani abia au aparut cativa. Am auzit ca vor sa o desfiinteze oricum.
S-a facut rosu. Peretii sunt tot mai subtiri.

Advertisements

Written by Rares

April 30, 2008 at 1:11 am

Posted in Fara nume, Romania

Cand frumusetea doare

E o poveste care nu are inceput si nici sfarsit. E povestea unor oameni, doua femei, care isi neaga frumusetea. Care si-o ascund in spatele unor lucruri pe care nu le-au facut. Pe a caror nefacere o ascund cu pretul sangelui si al durerii supreme: tacerea. Este un film care te sfasie: Vier Minuten. Este un film care iti schimba parerea despre ce inseamna un actor ‘bun’. Care te invata sa intelegi tacerea altfel. Care te reinvata sa mangai. Extraordinar.

Site-ul oficial aici si trailer in limba engleza aici.

Written by Rares

April 24, 2008 at 11:03 pm

Posted in Filme

Acum 20 de ani. Sfarsitul suprarealismului.

Sunt inca sub puternicul efect al frumusteii filmului The Unbearable Lightness of Being. Un film in care razi si plangi deopotriva, in care esti surprins si anticipezi, in care tresari si oftezi. In care te intrebi si raspunzi. Dar mai e interesant ceva… Te surprinde o alta frumusete: actiunea e, in mare parte, in Praga – Cehoslovacia lui ’68, an in care, iata, Estul era macinat de invazia sovietica, iar vestul de Revolutia Sociala din Franta. Un an crucial in care se inchidea sertarul suprarealismului in arta, iar Europa Occidentala incepea revolutia moderna. Si postmoderna. Asadar, avem un film cu puternice accente voit suprarealiste, o pelicula care isi povesteste sfarsitul de la primele cadre (chiar si numai din lumina poti sa-ti dai seama), un film ce marturiseste pacatele personajelor ca pe niste aspiratii, un film care proroceste murind. Iti taie rasuflarea sa vezi si sa simti Kundera, jucat de Daniel Day Lewis si Juliette Binoche. E un film greu, cu vorbe putine, cu un erotism ciudat si cu un social side foarte criptic, deloc ancorat sau tributar vremilor.

Pe de alta parte, desi descris elogiativ mai ales prin prisma sexualitatii degajate de personaje – lucru valabil mai ales la Daniel Day Lewis – iti dai seama ca nu e decat o parghie si ca filmul vorbeste despre cu totul altceva. Sexul e peste tot: in clicul aparatului foto, in felul in danseaza trupul chirurgului care coase niste copci, in conversatii, in miscarile de strada. Asta lipeste filmul, dar nu il formeaza.

O capodopera adusa pe marile ecrane in 1988. Un alt an ciudat…

Written by Rares

April 23, 2008 at 11:28 pm

Posted in Filme

Scopuri

(Leapsa pentru Pisicot, Maria, Vlad, Ilinca)

Discut recent despre scopuri cu prietenul meu, Mielu. Am plecat de la faptul ca experientele dureroase, nefericite, te apropie de moarte, in sensul in care ele sunt rezultatul unor scopuri neatinse. Obiective neimplinite. Eu sustin ca semnul + sau – al unei experiente nu relativizeaza apropierea de sfarsit. Asta e o idee asupra careia astept opinii.

Cealalta: analiza scopurilor. De ce traim? Prietenul meu sustine ca avem un scop primar, care ne va depasi (= sufoca) intotdeauna scopurile rationale, filosofice, inteligente: acela de a supravietui. Intr-un fel ii dau dreptate, dar, atata timp cat putem defini scopul, inseamna ca ne putem depasi conditia de primate si (ne) putem fixa alte scopuri. Eu am ales acumularea de experiente. Pentru ca, daca supravietuirea e un scop, care e scopul supravietuirii?

Sa vedem…

Written by Rares

April 21, 2008 at 11:22 pm

Posted in Echo

Sunetul muzicii

Hm… Primesc leapsa de la Pisicot, sursa Soferul. Imi dau seama ca e o ecuatie cu urmatoarele variabile: stare, vreme, timp, destinatie, tip de masina, numar de pasageri.

Plecand de la premisa ca nu e nimeni in dreapta, lucrurile arata cam asa:

Best of: Eurythmics & Queen. Se potrivesc pe orice stare, vreme, destinatie, tip de masina.

Drum in coasta, vreme frumoasa, Gotan Project:

Drum in oras, fara graba, Depeche Mode:

Orice drum, gandind la cineva, Portishead:

Orice drum, fugind de mine, Massive Attack:

Drum cu mine normal (tot mai rar…), Level 42:

… Sonique:

…Nigel Kennedy:

…Sophie Ellis Bextor:

…Groove Armada:

…si, bineinteles, Faithless:

Cati as mai trece!

Written by Rares

April 21, 2008 at 10:49 am

Urbanscapes de aprilie

Iata ce gasesc azi prin Bucuresti, intr-o zi pustie si innorata:

Sufragerie…

…si dormitor:

Dialoguri:

…si lipsa de dialog:

Pudoare:

…si cenzura:

Diverse oferte, de la reduceri masive…

…si cupluri promitatoare

…pana la promisiuni desarte:

Gasesti povesti care nu pot incepe:

…si altele care nu se pot termina:

Dar e bine… Din cand in cand poti sa-ti ostoiesti setea:

…si foamea:

E o zi in care un vestitor…

…poate aduce moartea televiziunii:

Cu tot nonsensul acestui oras…

…e un oras in care poti prinde radacini:

…poti invata smerenia:

…si in care te poti inalta:

Written by Rares

April 19, 2008 at 4:17 pm

Posted in Photography

Ganduri vs. chiloti

Cam tarziu, dar a ajuns si la mine declaratia/interviul dnei.Radulescu referitoare la opiniile dumneaei fata de bloggeri si bloguri. Bine, totul pleca de la faptul ca dna.Marin-Banica a ‘atacat-o’ pe dna.Radulescu pe blogul personal. Ma rog, cacaturi.

Nu m-am simtit atacat in niciun fel: ce spun doamnele acestea ma lasa rece. Ba nu, cateodata ma inspaimanta, pentru ca stiu ca au milioane de admiratori si ca devine mai greu de lucrat cu Romania profunda intru schimbare. Doar ca ma intreb, asa ca intr-un talk-show de cacao, ce-o fi mai bine, sa scrii despre ce gandesti, sau sa-ti arati chilotii prin reviste glossy? Omenirea a progresat pentru ca ne-am strivit tatele de vitrine sau pentru ca oamenii au tinut jurnale?

Da, oi fi un frustrat, in opinia duduilor care tin celularul Vertu, cheile de la Q7, rimelul, cheile de la casa in aceeasi mana pe care atarna geanta Vuitton sport (aia cu inflexiuni rozalii). Sunt frustrat pentru ca nu ma asculta nimeni seara, cand ajung acasa si, in loc sa ma masturbez cu ajutorul revistei glossy in care apar duduile, mai scriu pe blog.

Mai rar, ce-i drept, in ultima vreme.

Written by Rares

April 19, 2008 at 12:53 pm

Posted in Lumea asa cum sunt