push the button

rostul vieții e să râzi

Am fost patru

Situația a devenit pur și simplu insuportabilă: imediat sub omoplatul drept îmi crește a patra mână. Mi-a fost greu și așa, cu trei, dar cu patru? Patru?! Doctorul Popovici era pur și simplu disperat; îi era teamă să alerteze lumea medicală din străinătate, nimeni nu l-ar fi crezut. Domnule, ăăă… soția ce spune? Atât, atât fu în stare să îngaime doctorul Popovici. Dă-l în mă-sa; ce fac eu cu patru mâini?! Patru?!

Când mi-a apărut a treia am fost dărâmat. Medici mi-au spus, mic fiind, că o să mi se întâmple ceva foarte în neregulă cu mugurele ăsta osos care-mi iese din șold. Cât am fost tânăr, m-am distrat: mi-o frecam în pantaloni când vedeam un fund apetisant, pipăiam femeile prin autobuze deși mă țineam cu ambele – dar nu toate – mâini de ceva la vedere, băteam la două baterii, jonglam, eram vedetă. Am apărut și la un show de noapte, la un moment dat, după o doamnă care spărgea nuci între țâțe și un ucrainian care își străpungea obrazul cu un fier forjat fără să sângereze. 

Mai târziu, după adolescență, a fost mai greu. Lumea râdea fără menajamente de mine pe stradă, la serviciu, prin cârciumi și bordeluri.

Măcar dacă îmi apărea dracului tot pe șold! Dar pe spate?! Ce să fac cu ea? Am luat Pagini Aurii și am sunat la primul atelier de dezmembrări osoase listat. Am cerut serviciu complet. În nici douăzeci de minute au sunat la ușă. Șaisprezece pitici îmbrăcați în niște salopete mulate, cu solzi argintii. Câte patru pentru fiecare mână, mi-a explicat unul rânjind, văzându-mi nedumerirea. Numai una e în plus, i-am spus celui care vorbise și care părea șeful echipei. Nu-i nimic, o să meargă mai repede atunci, clipi scurt, complice.

M-au așezat pe o targă transparentă, gonflabilă, umflată rapid de cele 16 perechi de plămâni. M-au legat cu funii vegetale; e secară secerată de niște scelerați, mi-a zis o voce pitică. Nu-i mai vedeam, îi auzeam doar trebăluind pe sub targa transparentă. Încercam să privesc, să fixez ceva pe cer – operația se desfășura în aer liber, din motive de siguranță – dar era senin și ochii-mi jucau în cap de frică. Am simțit funiile strângându-mi brațul, începutul de braț, mai degrabă, de sub omoplatul drept.

A curs doar un pic de sânge. Am crezut că am scăpat. Dar imediat mi-au țâșnit bunicii îmbrățișați, m-au mușcat tandru de ureche până mi-a dat din nou sângele și au dansat un tangou în patru. Au ieșit unsprezece (fix unsprezece, număr prim) amintiri grețoase pe care le-am crezut uitate. Apoi a ieșit un alt eu cu chip transpirat care striga întruna vreau numai femei frumoaseeee!!!, apoi am ieșit din nou eu, cu fața în formă de cur, pe care piticii s-au repezit să scrie cu niște bisturie laser ești de căcat, apoi a ieșit prima fată pe care-am sărutat-o și mi-a zis limpede, ca să nu am nicio îndoială, nu mi-a plăcut, să știi, a dispărut, zveltă, sau cel puțin așa mi s-a părut mie, din rană îmi curgeau armate de oameni care se năpusteau către brațul retezat, începutul de braț, mai bine zis, și-l adulau, tu, ăsta este sfintele noastre moaște, asta e… patria, domnule dragă! și luau calea primei fete pe care am sărutat-o, și a țâșnit apoi jumătate de Africa încărcată cu animale sălbatice, deșerturi, braconieri și turiști, apoi dansatoarele de samba de pe un alt continent care îmi adulau ciotul mort ca pe axis mundi, îl sugeau (scandalos!), secretul lumii și al orgasmului veșnic, a ieșit un partid în miniatură, din Anglia sau poate chiar din America, au ieșit cete de perși violând grecoaice cu nasul mare, români uzi din Dunăre după ce au prădat satele bulgărești, fel de fel de cărți știute și neștiute ieșeau din rană, Gary Cooper repetându-și flegma roșie pentru filmele alb-negru, Lynch arzând tone de acumulatori pentru flashurile care-l adorm noapte de noapte, i-am simți sânii Monicăi Bellucci prelingându-se pe vena franjurită de laserele piticilor solzoși, a țâșnit și Sarkozy bălind în fața statuii lui Napoleon – haha, uite piticania, rânjeau piticii chirurgi – mi-au curs de sub omoplat câteva veri extrem de călduroase în care mi-am vărsat fierea după niște beții crunte, au căzut curve îmbrăcate în giulgiuri, biciuite de femeile care mi-au jurat credință, a căzut Dumnezeu, alb în mustață – el mi-a dat-o, e cea mai tare marfă pe care am încercat-o vreodată! – și a fulgerat cu degetul către Morrison, cumva mort, dar viu, și uite-așa curgea totul din mine.

Din păcate, nu ajungeam cu nicio mână să-mi apăs pe rană.

Am plătit piticii și-am așteptat.

Advertisements

Written by Rares

December 2, 2010 at 8:42 pm

Posted in Episoade

7 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. exorcizare? nu e mai ieftin un pact?

    clem

    December 2, 2010 at 10:07 pm

  2. desigur. nimicul e inconmensurabil.

    clem

    December 2, 2010 at 10:23 pm

  3. Mda, frumoasa descriere a unei proceduri chirurgicale legendare! :) Bravo

    V_Pen

    December 7, 2010 at 12:42 am

    • A curs pur și simplu…

      Rares

      December 7, 2010 at 4:54 pm

  4. mort, dar viu :)

    Elza

    December 9, 2010 at 8:08 am

  5. E undeva între.

    Rares

    December 9, 2010 at 10:07 am


Comments are closed.

%d bloggers like this: