push the button

rostul vieții e să râzi

gândurile umblă în cămaşă de noapte

Acum 40 de ani a intrat un domn în camera mea. O cămaşă bleu, puţin roasă la manşete. Puţin prea descheiată, după gustul meu. Pantaloni gri; dungile puţin strâmbe. Asta îmi aduc aminte. Nu-mi mai aduc aminte ce pantofi purta. Întotdeauna mă uit la pantofii bărbaţilor. M-am uitat şi atunci, dar nu mai ţin minte. Degeaba mă uit, deci, mereu o să uit.

– Am venit să vorbim despre nimicuri, zise bărbatul. Pot să mă aşez undeva? I-am arătat un scaun. Singurul scaun din camera mea. (nu mi-a plăcut niciodată mobila) Putem să vorbim despre cele mai însemnate nimicuri. Să nu mă întrebi nimic important, însă. Nu-ţi voi putea spune nimic despre viaţă, moarte, drame, fericire, sex, relaţii, familie, copii. Nici despre dezamăgire. Sau eşecuri. Căderi. Nici despre succes nu ştiu nimic. Trădarea? Am şi uitat gustul ei. Lucrurile despre care pot să vorbesc cu oarecare seriozitate au culoarea pantalonilor mei. Gri. (nu reuşesc să-mi aduc aminte cum erau pantofii)

– Aş putea să încerc, totuşi, dar te-aş minţi. Şi nu vreau asta. Adevărul este că nu ştiu mare lucru despre lucrurile complicate. Despte nimicuri, însă, pot vorbi ani întregi. Pot să-ţi dau sfaturi. Putem vorbi despre Paris, despre pieţele din Casablanca. Poate chiar şi despre Hong Kong… ce-am putea discuta despre Hong Kong? (mă întreb şi eu…) Putem vorbi despre restaurante, spectacole, femei nebune, cămăşi de noapte. Da, sunt chiar un specialist în cămăşile de noapte. Dar nu ştiu o boabă despre moarte. Sau durere. (îşi încheie nasturele care mă deranja)

– Vezi tu, dacă vrei alt gen de discuţii, trebuia să chemi pe altcineva. Dar eu m-am pregătit câteva luni pentru tine. Nu am fost trimis aici întâmplător…

Am vorbit ani în şir despre nimicuri. Pantalonii lui gri cu dungile tot mai estompate. Manşetele tot mai roase. Nu-mi mai aduc aminte ce pantofi avea, dar ţin minte poveştile lui despre îngeri în cămăşi de noapte. A, şi încă o istorioară despre unul dintre cele mai neînsemnate subiecte din lume: bursa cămăşilor de noapte din Kenya.

Advertisements

Written by Rares

December 12, 2010 at 6:11 pm

9 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. in camasi gri…

    Elza

    December 12, 2010 at 7:33 pm

    • Da? Eu credeam că toate cămăşile de noapte sunt incolore…

      Rares

      December 13, 2010 at 10:40 am

  2. sa fie libere… e de ignorat ambalajul!

    clem

    December 13, 2010 at 2:30 pm

  3. n-am crezut niciodata in camasi de noapte cu nasturi

    icecream

    December 14, 2010 at 8:09 am

    • În Kenya sunt foarte utile.

      Rares

      December 14, 2010 at 10:01 am

      • lucrurile importante or fi utile in Kenya?

        icecream

        December 14, 2010 at 10:57 am

        • Numai cele care umblă în cămaşă de noapte.

          Rares

          December 14, 2010 at 1:38 pm

  4. ce culori?

    icecream

    December 14, 2010 at 2:09 pm


Comments are closed.

%d bloggers like this: