spaţiul schengen

te rog, dacă poţi, mută-ţi turma asta de elefanţi veninoşi un pic mai încolo: mă strâng coastele din cauza lor, uite, sunt plină de vânătăi!

te rog, dacă poţi, mişcă-ţi mormanele astea de bărbaţi morţi mai la marginea patului: am nevoie să respir în linişte, ţi-am zis de-atâtea ori…

te rog, dar numai dacă poţi, împinge cutiile astea cu vechituri – nici nu ştiu ce mai faci cu ele, parc-ai trăi în trecut, nu lângă mine – un pic mai spre genunchi, să mă pot aşeza pe ele fără să mă rănesc, la rugăciunea de seară: ştii cât contează pentru mine mirosul de tămâie şi nava unei biserici.

te rog, numai şi numai dacă poţi, adu-mi două cascade şi-o farfurie cu gem de fraţi bătrâni, şi-apoi mută-ţi camioanele astea cu rochii de mireasă mai spre stradă: nu se văd ferestrele şi ştii cât de mult vreau să văd meteoriţii căzându-ţi pe spate când adormi.