push the button

rostul vieții e să râzi

două ceasuri doxa, paradoxa

am descoperit, da, puteţi să mă invidiaţi, dar în linişte pentru că am avut o zi extrem de gălăgioasă, secretul celei mai alunecoase şi în acelaşi timp vâscoase vaseline. pe lângă ingredientele cunoscute – untură de bou malac, unt de mamut crescut şi puţin pierdut la spate, trifoi cu patru foi dictando, levănţică dintr-aia mică fără frică, uşurică, extras de sare subterană, diafană şi babană – am remarcat că un sentiment suplimentar de ungere îl poate avea dantura de cacao, cu unele efecte secundare, seculare, desigur. am adăugat praf de testicule de râmă făcute zob, grăsime de furnici cu talia piezişă (asta s-ar putea să fie un pic mai greu de procurat: ultimele asemenea furnici de care am eu cunoştinţă – şi mă mustră conştiinţa pentru asta, undeva în spatele urechii – trăiesc tocmai în Croembia), aromă de compot arcimboldian canadian (o, tu, maestre!), un cazan întreg de făină de oase de bivol ridicol, două-trei apusuri de ou bătute la mantinelă şi la nimereală, carapace de macara matură, puţin dată-n pârg şi numai bună de murat.

amestecaţi preţ de două ceasuri doxa cu mâna stângă, în sensul invers de mers. nu vă apropiaţi de linia continuă şi nu depăşiţi trenuri care circulă cu viteze mai mari decât cea a nordului relativ.

când pasta a devenit omogenă, transparentă şi simţiţi că totul vă scapă printre degete, sunteţi un om fericit: tocmai aţi obţinut vaselina paradoxa. se păstrează la rece, între dinţi. nu scrâşniţi, apar reacţii adverse. perverse.

Advertisements

Written by Rares

January 12, 2011 at 7:22 pm

Posted in Episoade

Tagged with , , ,

%d bloggers like this: