push the button

rostul vieții e să râzi

jurnal aproximativ orb

la colțul zilei vezi doi copii cu niște periscoape ciudate prin care încearcă să vadă după colț. mi-am făcut și eu când eram copil. am și-acum unul prin casă, dacă mă gândesc bine.

la colțul zilei, câteva minute mai târziu, oamenii vor să-l vadă pe mâine acum. să se întindă liniștiți măcar o singură noapte pe săptămână, măcar una pe an, în anumite cazuri, și să-și știe mâinele cum își știu mâinile (e un joc de cuvinte întâmplător, ieri nu știam c-o să-mi iasă). să-l știe cum în plin întuneric pun degetele direct pe întrerupător și nu în altă parte, cum își nimeresc paharul de pe noptieră cu o siguranță mai mare decât ziua, cum își vâră picioarele în papuci fără să încurce vreodată stângul cu dreptul, simțind încă de la primii centimetri de deget curbura papucului deformată în ani de zile, cum știu, orbi dar cu ochii deschiși, toate drumurile către toate ușile, cum știu unde sunt muchiile și colțurile obiectelor, ale mobilei, ale mesei ăsteia, uite, dulapului de colo, cum știu unde sunt prin casă după cum li se aude respirația sau ecoul pașilor târșâiți, cum se liniștesc dacă aud foșnetul familiar al pernei, al unei cămăși de noapte, dacă simt cutele cearșafului brăzdându-le plăcut pielea

să se întindă în lumina zilei de mâine până le troznesc oasele să se rupă, nu altceva, să se lăfăie în fundul gol, în furouri și pijamale, să se scarpine fără jenă în tot felul de locuri, să sforăie, să moțăie, să pună capul jos pe trotuarul ăla, uite, sau pe tejgheaua asta de butic, de exemplu, știind că nimeni nu are ce să le facă pentru că ei și numai ei cunosc mâinele, adică azi-ul din care relatez, din care vă scriu această filă de jurnal, aproape adormit cu capul pe o pernă făcută la întâmplare dintr-un tomberon (plin cu iluzii și ăla), aceste mărturii despre teritorii inexpugnabile, despre locuri în care dumneavoastră, muritorii de rând, nu veți ajunge, pentru că acolo vor fi numai ei, cei care-l știu pe mâine, adică pe acest azi teribil de important pentru că va fi mărturia de mâine în care alt mâine nu va mai putea fi cunoscut dinainte. un azi devenit mâine după noaptea de ieri, un azi la fel de alb, de concret ca oricare azi, la fel de umplut cu tot felul de bazaconii inutile, cu frânturi din nopți precedente când l-am avut pe mâine chiar aici, da, aici, i-am simțit blana aspră de animal de pradă cu buricele degetelor dar ne-a scăpat ca un strănut, într-un strop de salivă, într-o ejaculare chinuită, într-un orgasm ratat, un coșmar sau un vis despre cum zburam cândva, măi băiete, măi

închei relatarea, dragii mei muritori de rând, cu o ultimă recomandare de la fața locului: căutați copiii cu periscoape încălțați cu anvelope de iarnă

Advertisements

Written by Rares

January 18, 2011 at 9:48 pm

Posted in Episoade

Tagged with , , , ,

%d bloggers like this: