push the button

rostul vieții e să râzi

i am a killing machine

ia loc, te rog, nu acolo, aici, în faţa mea, să te văd bine, să-ţi parcurg cu privirea conturul până te învăţ pe de rost, până îmi voi imagina foarte precis unde ți se termină derma şi începe ţesutul adipos, apoi carnea, să simt când incisivii mei retează o arteră după ce şi-au terminat aperitivul de capilare, nu știu dacă știi dar sângele din capilare are cu totul alt gust decât cel care ți se strecoară prin artere, de exemplu, ia loc, te rog, povesteşte-mi ceva frumos în timp ce îţi cântăresc palmele, apoi braţele, abia aştept să-ţi întinzi trupul peste al meu să înţeleg din apăsarea lui cât mă voi hrăni din tine, da da, ia loc aici, în faţa mea, îmi place cum îţi bate inima iute, ai simţit şi tu că o să fiu nemilos şi acum tremuri dar nu te poţi abţine să stai aici, în faţa mea, tu, viitoarea mea pradă, eu, viitorul tău prădător, mai spune-mi ceva, mai priveşte-mă dureros pe sub gene, aruncă-ţi privirile grele către mine la fel cum asediau cândva hoarde de barbari cetăţile de nepătruns, aşa cum se luptă poeţii cu foile albe şi nopţile sterile, aşa cum țăranii neputincioşi vor să înfigă plugurile în pământul îngheţat, nu te mişca, rămâi aici, în faţa mea, închipuieşte-ţi dinţii mei perfecţi, tăioşi, letali, mişcaţi de maxilare puternice care nu se vor descleşta de pe jugulara ta până nu vor simţi că pulsul ţi-a dispărut în amintire, priveşte-mi spinarea mereu arcuită care poate căra trei prăzi cât tine odată, mai ales atunci când sunt teribil de flămând, şi-om povesti nimicuri în timp ce-o să visez cu ochii deschişi cum dorm pe sternul tău deschis, lăsând amatorilor (prin asta înţelegând animale mai mici şi mai sperioase, capabile doar de mutilări, niciodată de ucis) dulcea nălucă a pieptului tău pufos de femelă tânără, da, aşază-te aici, chiar în faţa mea, observă-mi muşchii cum joacă dansul vănâtorii sub piele, te-am aşteptat în locuri pustii, acolo unde ştiam că vei veni să cauţi apă, linişte, siguranţă, şi-a ţâşnit dintr-un tufiş masa asta cu două scaune faţă în faţă unde aştept să-ţi consumi povestea, migraţia, specia, ca să te pot înghite în voie, să te muşc în tihnă, să-mi uit propria specie, propriul rost, să abandonez în stingere tobele care-mi bat reproducerea, să nu mai ştiu cum miros femelele neamului meu, să uit gheara duşmanului meu, zgomotul de puşcă, nevoia de alfa, hai să dansăm acest ultim ritual chiar la masa asta copioasă, nu te ridica, mai stai un pic, vânătoarea n-a-nceput, pulpele nu-mi zvâcnesc încă, nu te grăbi, avem tot timpul din lume, niciunul dintre noi nu va mai prinde răsăritul la fel, mai spune-mi despre tine, despre alte vânători, despre cicatricele tale, despre crustele de salivă şi noroi de sub bărbie, despre muşcături ratate, amuză-mă cu împerecherile voastre, dansează-mi cum dansai pentru masculii pe care îi voiai să-ți crească viață în vintre, spune-mi despre harta cerului pe care o știi stea după stea, arată-mi cum adulmeci urmele de apă, fă-mă să zâmbesc cu istorioare simpatice despre victimele tale, dar nu te ridica de pe scaun, uită-te-n jur, e care pe care, ştiai asta, ştiai că vei muri la masa asta cu două scaune

uite, e aproape miezul nopţii, ce repede trece timpul cu tine

Advertisements

Written by Rares

January 26, 2011 at 12:18 am

%d bloggers like this: