push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for February 2011

un fir purpuriu

se mușcau fără să se rănească niște animale cum puteți privi așa ceva îmi place blana lor transpirată corpurile lor aburinde zvâcnirile lor brutale mișcări care aduc cu traiectoriile componentelor unor mașinării defecte se priveau fără să se vadă dinții lor se înmuiau cu o fărâmă de clipă înainte de a ajunge la carne buzele lor simțeau consistența osului se putea cunoaște mai bine pe sub blană fălcile rămâneau un pic încleștate cât să savureze și memoreze victoria asupra unui punct vital grumazul poate pulpa poate stomacul crupa dinții lor de lapte nu străpung niciodată pielea par să știe mereu când să se oprească se mulțumesc să smulgă niște smocuri de păr lupta pare teribilă încleștarea te ține cu sufletul la gură emoțiile îngheață respirațiile se opresc dar nu se vede niciun strop de sânge doar smocuri de păr și niște pete calme de salivă un mârâit fioros arcuiri țâșniri dar nicio mușcătură nimic să rămână să doară să stârnească panică și teamă autentică și lupta devine banală începi să-ți verifici manșeta vârful pantofului privirea fuge spre tavan spre peretele din spate trecând prin fiarele încleștate ca și cum ar fi din sticlă cei de pe rândurile din spate deja încep să se ridice oricum nu vedeau mare lucru și te întrebi ce e cu fiarele astea ce e cu spectacolul ăsta mincinos de ce îți e teamă de un dinte de lapte de un geamăt de un urlet de un smoc de păr o baltă de salivă Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 27, 2011 at 2:38 pm

creionul își ascute auzul

vârful negru tare ieși ca o declarație din gâtul lui de lemn moale tras printr-un inel hexagonal își întinse cuvântul până la foaia albă sau poate o linie un portret un poem ce-o ieși să lăsăm creioanele și cuvintele la voia întâmplării să ne tăiem brațele de lemn trase prin inele hexagonale și să vedem ce-o să iasă să alergăm asistentele trimise de regim cu tratamente dogmatice să le alergăm să le violăm cu niște figuri de stil poate chiar metafore să le înfigem cuvinte erecte între coapsele contractate să le distrugem viața după anii de haos și suferință pe care ni i-au răpit dăruindu-ne în schimb iluzii grețoase de ciocolată și bezea nu-mi plac dulciurile, stimată asistentă a regimului, vreau să simt gustul amar al disperării, vreau să mi se frece hainele de pielea tare a fricii, vreau să înțeleg crima lamelor reci ale trădării, vreau să adorm în brațele suferinței vârful negru începu să lase cărbune pe foaie simple semn pentru majoritatea celor care asistau la tăcutul spectacol al brațului hexagonal și mai lasă o virgulă aici nu, fără virgule, vă rog! avem tot timpul din lume pentru virgule și puncte acum e nevoie de curgeri oricum vom fi obligați să ne-ntoarcem să dăm declarații la locul crimei să arătăm cu degetul un anume vârf de creion Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 26, 2011 at 7:19 pm

cum vorbim

am găsit pe-un dop de vin câteva cuvinte goale dezbrăcate lipsite de orice rușine făceau o figură frumoasă pe pluta gălbuie ridată le puteam admira cu toții din spatele vitrinelor de cafenea cum pășesc printre noi mândre feciorelnice carnale fără niciun fel de rușine tălpile lor goale însemnau moale dar ferm cu cicatrice pluta catifelată degetele lor păreau să se împrăștie o jumătate de secundă cât să zici că se vor desprinde trup dar se făceau din nou ghem și se ascundeau sub talpă la următorul pas în clipa în care piciorul se înălța în aer pentru a duce cuvântul mai departe și noi cei din satele vitrinelor de cafenele priveam fără rușine cuvintele nude simțind cumva și gustul negru al cafelei prost măcinate și aroma pielii lor aruncată în tot felul de propoziții inutile am găsit un dop vechi de vin pe care cuvinte goale dezbrăcate carnale abia ieșite din guri vinovate erau alergate de priviri flămânde de cafegii ascunși în spatele vitrinelor ce mai conversație s-a încins

despre vin nu-mi amintesc absolut nimic

Written by Rares

February 25, 2011 at 1:23 pm

încheietura – mecanică fină

am nevoie de patru pori din zona încheieturii pentru a începe cea mai frumoasă declarație de dragoste din fericire nu are nimeni disponibili patru pori din zona încheieturii câteodată porii ăștia se îndreaptă cu viteza luminii spre nord acolo unde săruturile par mai lungi din cauza luminii sau poate din cauza frigului care îngheață temeinic buzele dinții trupurile gândurile mi-a înghețat gândul chiar înainte de-a ajunge pe vreo încheietură înainte de-a captura cei patru pori indisponibili

războiul e greu armatele inegale într-o parte sunt pașii cu sânii lor fermi cu plamele lor violet cu gâturile sugrumate de sânge în clocot rece în cealaltă parte sunt gurile sufletelor flămânde scuipând promisiuni aruncând îmbrățișări letale din catapultele brațelor lupta începe fără să știm niciodată bine ce și cum cine și unde și aruncăm unii în alții cu nori cu noroi cu intestine intense ne vom atinge cu palmele goale trupurile goale și vom tresări ca în fața unui gust nou unei culori noi noi cei din nord care nu ne temem de nimic nici măcar de cei patru pori din zona încheieturii nu noi nu temem de nimic suntem războinicii frigului ultimul frig de pe continentul ăsta cald ne înfigem în abdomene lăncii purpurii să se asorteze cu  sângele vostru pășim mândri printre voi ca și cum abia acum ați învăța cum se ține o sabie în mână sabia dragii mei e ca o femeie trebuie ținută ferm în suflet iar când lovești lovești o singură dată și bine

în zona încheieturii

dați-mi patru pori să încep cea mai frumoasă declarație de dragoste dar firește nimeni nu are nevoie de ea pentru că porii noștri sunt astupați cu reziduuri sonore  de la palmele violet ni se trage probabil

Written by Rares

February 23, 2011 at 1:16 am

domnul P. sfidează tehnolgia

din colțul ferestrei țâșnește tija unei antene de satelit obișnuia să spună despre trupuri că sunt sateliți nici nu mai știe pe unde a rătăcit foile alea cui i-ar mai trebui îngălbenite le-ar putea scana să le păstreze digital etern să le privească de sub pleoape obosite și transparente și peste două sute de ani cine știe tija anteneti țâșnește nemuritoare din colțul ferestrei ca o linie de fugă în cadrul ăsta perfect pe care a proiectat atâtea primăveri atâtea ploi atâtea așteptări (zâmbește) cine-ar putea să scaneze ploile mele hm

ledul roșu al aparatului de înregistrat bâzâitul aparatului de bărbierit nokia tune barometrul electronic (și cântarul) telescopul unde sunt ploile mele, stimate aparate ia telescopul îl șterge temeinic de praf Luna va fi mâine în coroana Scorpionului și n-are cum să rateze asta îl înfige cu putere în stern – nu e prima dată, coastele nu mai troznesc la fel de dureros – astfel încât ventriculul drept să aibă vedere directă spre craterele Lunii să le umple cu sânge cu viață cu ploile lui Luna să-i poarte numele apoi copiii apoi istoria apoi moartea își mută lupa telescopului spre creier atingând și nervul optic vom putea vedea împreună totul, Lună îi va da gândurile lui cuvintele lui Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 22, 2011 at 12:16 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with

anemometru

aerul e tot ce rămâne

aveți așa un aer, doamnă, nu știu cum să vă spun

avea aerul că-l încurcam

plutea prin aer ca la auzul celui mai delicat poem

ești în aer, băiete

lăsa în urmă un aer uscat

aerul se porni învârtindu-se

vestea îi aruncă în aer toate planurile

e ceva în aer, desigur

îi lipsea o gură de aer

domnule, sunteți aerul meu

din aer să fi fost

aerul e de vină Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 20, 2011 at 6:47 pm

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with

am zburat preț de-o ninsoare

sunt niște oameni, măi domnule P., care atunci când răsar dintr-un trotuar sec ca o gușă de cămilă îți fac arterele să atârne ca niște mațe fără rost carnea să-ți tremure ca o budincă ieftină de supermarket să vezi moarte și viață împreunându-se sălbatic chiar sub ochii tăi (fără rușine, adică), și mațele tale fără rost – cândva artere, N.B. – devin instrumentele unei orchestre divine, de unde ies, domnule P., sunetele astea, armonia asta? din mine? îți aduni cu dificultate resturile de gelatină de pe jos e inima ta într-o altă stare de agregare (într-o continuă schimbare) și, deși n-aș vrea să cad într-o dulcegărie aici, domnule P., vârfurile picioarelor tale încep să simtă ritmuri de altădat’, ca și cum ai intrat pe neștiute în camera care-ți mai poartă acum tuleiele sau sânii în curs de mărire, căldura inexplicabilă din vintre, țevile sparte de cuvinte, și mațele tale rost devin viori, degete măiastre, două trei flaute în dreapta, un trombon discret, și cine e acest dirijor apărut dintr-un trotuar sec ca un sfert de carapace de broască țestoasă Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 19, 2011 at 8:05 pm

o împușcătură aproape fatală

îi plăcea să stea așa nemișcat fixând tavanul așteptând ca în fiecare seară frecarea discretă a unor șosete de parchet semnul lipsit de limpezimea unor vești sigure că se apropie cineva dar domnul P. nu avea nevoie de dovezi seară de seară își dansa îmbrățișarea asta ritualică mica agonie care îi lăsa fâșii de leucoplast pe noptieră îi sorbea o gură de vin apoi îi dansa în piept nu mult doar cât să-i rupă cordul dar nu e ruperea la care vă gândiți niciodată nu va curge sânge din domnul P. sângerările lui sunt ascunse sunt ca un fir de nisip care dispare din ecuația timpului până clipești și aștepta frecarea discretă a șosetelor fixând tavanul cu aceeași emoție (pentru că nu fixatul tavanului îi provoca emoția ci dansul ritualic cu această femeie în șosete) presimțind fâșâitul șosetei lângă dulap apoi cealaltă șosetă un pic mai aproape apoi următoarea și mai aproape apoi mâna rece pe încheietură (tresărit violent) și atunci domnului P. îi veni în minte gustul ultimei cafele pe care a băut-o la Café Guerbois înainte să provoace un scandal imens ceea ce avea să-i și aducă nedorita faimă de personaj coleric și extrem de violent la cafea cum am ajuns aici? și mâna de pe încheietură rămânea în mod curios la fel de rece Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 18, 2011 at 5:35 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with , ,

concurs de împrejurări

și, ia spune-mi, cu câți m se scrie periscop?

câte balene încap într-un biscuit?

ce culoare are praful? (și de unde vine, când vine? – întrebare pentru public)

cine mănâncă orașele care dispar?

din ce sunt făcuți oamenii de plastic?

câte balene cântă în corul bisericii?

și, ia zi-mi, care sunt poemele preferate ale cârtițelor?

unde dispare vocea când închizi telefonul?

de ce se termină biscuiții cu ciocolată?

de câte balene e nevoie să umpli un blender? (balenele sunt triste? – întrebare pentru public) Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 17, 2011 at 11:35 pm

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with ,

atacul de panică al domnului P.

desigur, putea fi un simplu exercițiu matematic, poate chiar unul de logică: dacă trec patruzecișinouă de zile între primirea a două scrisori care sunt puse teoretic la numai o zi distanță una de alta ceva nu e în regulă, l-a luat pe poștaș de guler; știa că n-are nicio vină săracul poștaș, blajinul și eternul domn V., cu ochelarii lui groși de două degete și zgâriați care îi făceau ochii căprui și încă limpezi să pară două bucăți imense de ficat bine făcut așezat în mijlocul unei salate de varză roșie (bunicii dinspre mamă ai domnului V. sunt ruși, de unde și fața asta stacojie), s-a certat cu angajatele de la oficiul poștal, da’ se poate, doamnă, la dracu, patrujnouă de ziiiile??! da’ unde vă treziți, cum e posibil așa ceva?! pftiu! dar funcționarele poștei și mutrele lor acre, călite după ani și ani de scandaluri, arătau cel mult o durere în cur față de atacul de panică al domnului P., pentru că da, dragii mei, chiar în acea clipă domnul P. suferea un veritabil atac de panică

ce este așteptarea? ce așteptăm? tăcerea imperceptibilă între două note dintr-o măsură? așteptăm să dispară aerul dintr-o pensulă uleioasă să rămânem numai noi și pânza? așteptăm să auzim cum șuieră aerul pe sub o ușă pentru că da, dragii mei, timpul se poate măsura și în deschideri și închideri de uși, se poate măsura în ducerile cănii de cafea la gură, în frecvența cu care tresar sânii unei femei dormind, în ritmul în care răpăie ploaia pe pervazul de tablă, asta așteptăm? Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 16, 2011 at 1:15 am