push the button

rostul vieții e să râzi

texte demodate

dragă,

cuvintele tale trebuie să fie mereu desprinse din textele mereu în vogă să te-aștepți ca, după ceva timp, să ne luăm adio numai și numai din cauza asta ți se va părea stupid, desigur, însă mie-mi place să mi se vorbească modern, să mi se rupă ritmurile-n cap, să aud mereu voci sparte, și să nu te miri într-o zi c-am să plec numai și numai din cauza asta, deja nu-mi mai vorbești, ești altul, ești mult schimbat față de ce mi-ai promis, o, și cât mi-ai promis, nimeni nu-mi poate vorbi mai răspicat ca o boare de vânt

dragă,

îmi place să stau la marginea palmei tale și să aud valuri de sânge lovindu-se de buricele degetelor. e un fenomen des întâlnit la femeile de pe partea asta a planetei. îmi place când veniți, regimente întregi de femei singure, flămânde, cu pieptarele puțin descheiate cât să se vadă umbra aia a cutelor ce vă poartă sânii, și ocupați crâșmele din port, vă bateți cu pumnii și picioarele, vă întreceți în butoaie cu rom, răgușiți țipând numele iubiților voștri, îi blestemați, doamne ce-i mai blestemați, uitați de patrie, de sânge, de copii, de orgasme triste, le uitați chiar și pe cele pe care nu le puteți uita, dansați, desigur, îmi place când veniți, regimente întregi de tristeți zdruncinate, lăsați așa un parfum minunat în urma voastră cum n-a mai cunoscut orașul ăsta

dragă,

am aterizat de câteva zeci de minute între buzele tale. n-a fost un zbor ușor. în avion n-am avut filme, nici muzică – se pare că a fost o defecțiune – și pe deasupra sânilor tăi ne-a prins și o furtună destul de puternică. am scăpat cu bine. aici e umed și parfumat. sper să nu-ți mai scriu niciodată

dragă,

cuvintele trebuie să fie mereu ascuțite, să te facă să sângerezi, altfel degeaba te chinui. mai cumpără și tu o revistă, două. mai vezi un spectacol, holbează-te la o instalație. înțelege arta, dragul meu, altfel n-ai nicio șansă. vin alții din spate, regimente întregi, sânge proaspăt, pasiune, sex continuu, iubiri devastatoare, adaptează-te sau mori! o, dragul meu, nu se mai poate așa, închide odată ferestrele, e curent, și schimbă felul în care-mi vorbești

dragă,

este mai mult decât limpede că nu ne mai înțelegem. după ce orașul a fost eliberat de regimentele de femei – mulțumesc poliției locale, pe această cale – mi-a fost mai mult decât clar că nimeni nu-mi poate vorbi mai limpede decât drumul ăsta pe care-l bat zilnic până la lac, nimic nu poate fi mai univoc decât stratul ăsta de ridichi jumătate moarte, nimic nu-mi poate spune mai clar cine sunt decât un film de Lynch

dragă,

am decolat de câteva minute dintre buzele tale. am mult de lucru azi; sper să nu prindem iar furtună între coapsele tale. am niște întâlniri extrem de importante azi și nu vreau să le ratez. am învățat niște cuvinte noi, abia aștept să ți le spun. cum e în regiment?

Advertisements

Written by Rares

February 1, 2011 at 1:07 am

%d bloggers like this: