push the button

rostul vieții e să râzi

episodul în care domnului P. i se pare cam puțin

– cine suntem noi, domnule, să ne luăm mereu la trântă cu întrebările sofisticate despre unde și cine vrem să ajungem nimeni și nimic nu e mai presus de femeia asta tânără care ne troznește în îmbrățișare ca o ramură fragedă pocnește, se încovoaie, dar nu moare niciodată cine suntem noi, domnule, să cântărim mersul lumii cu o mână și cu cealaltă să furăm suflete cu nemiluita să le-aruncăm în temnița amintirilor noastre să le facem din când în când o vizită fricoasă în fața gratiilor (nu vom mai împărți aceeași celulă niciodată, ți-am mai zis) noi, judecătorii fără nicio judecată (dar cu un CV impresionant, școala vieții), care salivăm după glorie în timp ce flencănim un chewing-gum, cine suntem noi, domnule, să stăm goi sub tunici să transpirăm sub coroane și să strivim apoi trupurile astea tinere ca pe niște ramuri fragede noi împărații regii reginele împărătesele ducesele

– niște împuțiți, domnule P., asta suntem

– mi se pare cam puțin, răspunse domnul P.

Advertisements

Written by Rares

February 14, 2011 at 8:09 pm

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with

%d bloggers like this: