push the button

rostul vieții e să râzi

creionul își ascute auzul

vârful negru tare ieși ca o declarație din gâtul lui de lemn moale tras printr-un inel hexagonal își întinse cuvântul până la foaia albă sau poate o linie un portret un poem ce-o ieși să lăsăm creioanele și cuvintele la voia întâmplării să ne tăiem brațele de lemn trase prin inele hexagonale și să vedem ce-o să iasă să alergăm asistentele trimise de regim cu tratamente dogmatice să le alergăm să le violăm cu niște figuri de stil poate chiar metafore să le înfigem cuvinte erecte între coapsele contractate să le distrugem viața după anii de haos și suferință pe care ni i-au răpit dăruindu-ne în schimb iluzii grețoase de ciocolată și bezea nu-mi plac dulciurile, stimată asistentă a regimului, vreau să simt gustul amar al disperării, vreau să mi se frece hainele de pielea tare a fricii, vreau să înțeleg crima lamelor reci ale trădării, vreau să adorm în brațele suferinței vârful negru începu să lase cărbune pe foaie simple semn pentru majoritatea celor care asistau la tăcutul spectacol al brațului hexagonal și mai lasă o virgulă aici nu, fără virgule, vă rog! avem tot timpul din lume pentru virgule și puncte acum e nevoie de curgeri oricum vom fi obligați să ne-ntoarcem să dăm declarații la locul crimei să arătăm cu degetul un anume vârf de creion da el este arestați-l de ce să-mi pară rău e un criminal mi-a înnegrit sufletul de cărbune dar sunt cuvinte doamnă nu credeți că exagerați sare adjunctul șefului poliției regimului simple semne pentru majoritatea celor care asistau la încremenitul spectacol al brațului acesta fragil – aproximativ 17 cm lungime și 0,5 cm diametru – încet încet nu mai rămâne nimeni în audiență creionul poate reîncepe să crească negru diamantin până va ajunge la foaia de hârtie unde va lăsa din nou semne sau linii poate desene poate poeme armate de ascuțitori invizibile pândesc de pe margine o slăbiciune un pas greșit o fisură în vârful delicat și moale bătăile inimilor lor metalice provoacă un tropot anume prin aer trec imperceptibile dar nu mai puțin letale deflagrații letale de poftă de dorință ripple ripple să ne întindem gâturile până la foaia albă de hârtie – mereu am spus că nu e foarte importantă culoarea – și acolo să gemem să plângem să țipăm să explodăm să tăcem să râdem numai să lăsăm dracului un semn

(foto ©Rareș Petrișor, București, februarie 2011)

Advertisements

Written by Rares

February 26, 2011 at 7:19 pm

%d bloggers like this: