push the button

rostul vieții e să râzi

un fir purpuriu

se mușcau fără să se rănească niște animale cum puteți privi așa ceva îmi place blana lor transpirată corpurile lor aburinde zvâcnirile lor brutale mișcări care aduc cu traiectoriile componentelor unor mașinării defecte se priveau fără să se vadă dinții lor se înmuiau cu o fărâmă de clipă înainte de a ajunge la carne buzele lor simțeau consistența osului se putea cunoaște mai bine pe sub blană fălcile rămâneau un pic încleștate cât să savureze și memoreze victoria asupra unui punct vital grumazul poate pulpa poate stomacul crupa dinții lor de lapte nu străpung niciodată pielea par să știe mereu când să se oprească se mulțumesc să smulgă niște smocuri de păr lupta pare teribilă încleștarea te ține cu sufletul la gură emoțiile îngheață respirațiile se opresc dar nu se vede niciun strop de sânge doar smocuri de păr și niște pete calme de salivă un mârâit fioros arcuiri țâșniri dar nicio mușcătură nimic să rămână să doară să stârnească panică și teamă autentică și lupta devine banală începi să-ți verifici manșeta vârful pantofului privirea fuge spre tavan spre peretele din spate trecând prin fiarele încleștate ca și cum ar fi din sticlă cei de pe rândurile din spate deja încep să se ridice oricum nu vedeau mare lucru și te întrebi ce e cu fiarele astea ce e cu spectacolul ăsta mincinos de ce îți e teamă de un dinte de lapte de un geamăt de un urlet de un smoc de păr o baltă de salivă îți privești brațele coapsele întorci privirea peste umăr nimic nici pe spate totul e gol nu porți niciun semn respirația își revine arterele zvâcnesc regulat simți pulsul sub mandibulă buzele plescăie lichidul care-și recapătă gustul fesele dor sub apăsarea trunchiului pe scaun și ochii ochii tuturor caută febril o urmă de sânge pe jos un firicel un grăunte de purpură care să schimbe totul să răstoarne liniștea asta tulburătoare ucigătoare să ne împiedice să ne stingem din propria epuizare să ne arunce în luptă să mușcăm din grumajii fiarelor cu dinții noștri odihniți pregătiți să simțim carnea caldă a acestor demoni care ne-au dat târcoale toată viața dar n-au avut curaj nici cât să ne smulgă un smoc de păr am asistat la reprezentațiile astea jalnice fără să putem face nimic am țipat ne-am înfricoșat dar nu mai avem răbdare e prea mult din ochii noștri ies degete care pipăie podeaua pipăie timpul pipăie amintirile noastre să găsească Urma să găsească Începutul și apoi fălcile noastre să sfâșie fiară după fiară să ucidă disperare după disperare dați-ne dați-ne dați-ne o picătură de sânge strigă ochii cu degetele răsfirate pe podea demonii fug de palmele noastre flămânde de ochii noștri dornici de încleștare de trupurile noastre sătule de amorțeală de sufletele noastre astmatice

cei de pe ultimele rânduri au plecat oricum nu vedeau mare lucru

Advertisements

Written by Rares

February 27, 2011 at 2:38 pm

%d bloggers like this: