push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for March 4th, 2011

când înainte, când înapoi

ce bine, spuseră cu o singură voce, vibrantă, batalioanele de călători, ce bine că sângele care ne curge picioare nu mai zgârie asfaltul, ce bine că ranițele noastre demodate se pot odihni într-o gară doar cât să-și simtă greutatea prafului care, da, nu e nicio glumă, poate strivi orice suflet imediat după ce-i ia forma, ce bine că bocancii noștri nu mai simt țeste sub tălpile crăpate, ce bine că din rănile noastre nu mai curge puroi, că am scăpat de povara capului greu purtat la înălțime (176-198 cm, în medie, pe batalion) bălăngănindu-se ca niște limbi de clopot în eter, lovind ba trecutul, ba aplecându-se în viitor, prezentul fiind doar două vertebre tasate, dureroase, un loc în care nu vor să fie, un loc din care vor să plece, lovind cu furie aerul când înainte, când înapoi, ce bine, spuse vocea tulburătoare a batalionului de călători, putem sta în șuvița asta de păr, putem avea cu toții o erecție colectivă numai și numai rostind un nume fără să simțim nimic altceva, uite, păr, spuneți odată cu mine, și hainele noastre se întăresc, viitorul și trecutul îți zâmbesc ca un trup de zeiță de hollywood, prin sânge îți trec abdomene tari și transpirate de luptători care nu vor ști vreodată ce înseamnă durerea a două vertebre tasate, dar îți vor tasa trupul între brațele lor, astfel încât valiza păcatului tău să fie mai plină și mai parfumată, Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 4, 2011 at 2:08 pm