push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for March 13th, 2011

contracălătoria

Forțat de împrejurări, domnul P. trase repede o pereche de pantaloni pe el, alese o cămașă destul de proaspăt călcată căreia îi apăruseră, totuși, câteva riduri de bătrânețe, se încinse cu o curea nici prea stridentă, nici prea ștearsă, suflă pste botul prăfuit al pantofilor înainte de a-i încălța, îi frecă apoi tandru cu o cârpă moale din hol, ieși.

Aerul era moale. Cunoscuții domnului P. au fost mereu impresionați de aceste două uluitoare abilități ale lui: simțul aerului și gustul timpului. Zâmbi neutru, scurt. Simți moliciunea aerului tot mai apăsătoare. Îi curgea peste stomac, se strecura pe sub curea, i se prelingea pe coapse, învelindu-le într-un soare călâi amplificat cu un zerovirgulăopt să zicem, de nuanța maro închis a pantalonilor. Aerul îi depica șosetele ca petalele unor lalele – deși ne-am putea întreba: cine a văzut lalele bej cu picățele vernil? – apoi îi turna un fel de smoală pufoasă. Vată de zahăr, îi trecu prin cap. Timpul îi lăsa în gură un gust dulce. Fără îndoială. Începu să fredoneze, forțat de împrejurări – poate chiar de împrejurimi, cântec după cântec. Cântece care cântau însăși cântarea. Cântece care atenuau curgerea sufocantă a aerului moale, lăsând sângelui câteva firide ca să-i poată duce viața mai departe. Acolo unde, cine știe, alte împrejurări îi vor face aerul prăfos, inutil. De pe frunțile oamenilor dispăruse o cută din cele patrusutedouăzecișisasedemiivirgulănouă. Pasul era mai săltăreț. Gâturile mai golașe. Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 13, 2011 at 1:13 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with , , ,