push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for March 17th, 2011

cu tigvele lor la gât

n-am absolut nicio șansă mi-am luat încălțările ușoare niște mocasini de o culoare incertă optsprezece la număr pentru toate picioarele mele și m-am aruncat flămând în ocean face parte din obligațiile mele zilnice să caut perle pe care să le fac șirag să le vând amintiri în portul vechi unde miroase a călătorii lungi și fuste nespălate a pește stricat și a lehamite de pește a praf centenar piața perlelor a scăzut dramatic având în vedere recentele evoluții din țară (moțiunea de cenzură) și străinătate (seismul din Japonia) dau radioul subacvatic mai tare mult mai tare un grup de rechini curioși ascultă știrile cu pasiune tresar în grup câțiva dintre ei îmi retează în glumă cinci picioare înot cu greutate n-ai nicio șansă îmi strigă un crab bolnav două sepii îndrăgostite îmi umplu stilourile cu cerneală dar jumătate dintre speciile apei încep să râdă ținându-se de burțile solzoase cine să vadă ce scrii în întunericul ăsta n-am absolut nicio șansă unde aș putea găsi o bucată de hârtie în bezna asta radioul continuă să difuzeze știri difuze rechinii prind bulă după bulă toate știrile importante fiți amabil întreb un cal de mare unde aș putea găsi niște perle? știți, tot portul mă așteaptă, e ultima noastră speranță… nu ai nicio șansă îmi spune căluțul și recunosc în el bașii lui pavarotti și-mi întoarce brusc spatele sub forma unei splendide cocoașe fredonând o arie necunoscută ce-i fierbe în impresionanții plămâni unde îmi e șiragul de perle? răcnește un gând către altul dar răspunsuri n-am e evident că n-am nicio șansă să mă-ntorc pe uscat cu vreo perlă cad în genunchi în fața unor corali dați-mi cevaaa dați-mi orice Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 17, 2011 at 6:15 pm