push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for April 2011

judecata de apoi zece

– Și? întrebă Vocea.

– Când totul se va duce dracului, o să rămânem doar noi doi, răspunse domnul P.

Written by Rares

April 30, 2011 at 4:26 pm

de îndată

de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz, adunându-și gemetele în spiralele bărbiei tale, văd umbrele continentelor lăsând urme pe cerul închis de una dintre pleoapele tale, în timp ce cealaltă pleoapă veghează ca tot ceea ce iese din mine să nu mai fie niciodată numai al meu, să tăiem aerul în două, viața în două, respirațiile în două, da, și respirația asta lângă care dorm, nesătul, umil, blând și mut, să ne adunăm cu toții, toți bărbații din univers, să ne așezăm cuminți pe cerul gurii tale să-ți ascultăm concertul cuvântului “și”, profit de această ocazie (respirația încă doarme pe partea cealaltă) să îmi imaginez cum orașe noi îți piaptănă amintirile încâlcite, cum râsul tău va da repede din aripi până nu va rămâne nicio urmă de praf în ochii mei, Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 27, 2011 at 10:10 pm

piraña

sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat placenta

sângele stă ca un student cuminte studiind teoria relativității studiază teorii fizice cuantice apoi îți servește o cupă amară cu rostul lui în sistemul metric spațiotemporal sângele și noi suntem cumva epoci diferite sângele parcă trebuia să ne hrănească să care ca prostul oxigeni și nutrienți să muncească la înlocuirea țesuturilor pierdute

dar nu

sângele lucrează acum la înlocuirea ținuturilor pierdute sângele oxigenează orașe de pe-aiurea sângele tânjește după Audrey Hepburn o așteaptă și acum la Tiffany’s sângele stă încordat cu o mână strâns pumn la spate cealaltă răsucind un capote aprins în vâltori care seamănă izbitor cu sângele care iese de la filmul cu Hepburn  Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 24, 2011 at 11:05 pm

camioane întregi cu lapte

oamenii desigur ar dori să muște cu dinții lor de aluminiu din viața mea de lapte pe vremuri stăteau la coadă cu sticle din sticlă viața mea era pe cartelă ascultam câteodată marșul subțire al țânțarilor care visau să devină dinozauri modelele mele de viață viața mea de lapte lapte bătut lapte acru fierbinte spumos

așa, cu gălețile pline de smântână, viața mea vizita orașe, castele, palate, grădini, suflete, ferindu-se de dinții de stejar, viața mea aștepta autobuzul 16, aștepta degerând la colț, alunga viermii de mătase din păr spre livezile cu fluturi din munți, viața mea la film, neștiind dacă pe scaunul din stânga sau pe cel din dreapta stă dintele de aluminiu

așa, camioane întregi cu lapte visând să devină cafea, poate cacao, treceau prin orașe, castele, palate, grădini, suflete, nevoind să lase nimic în urmă, luând totul cu ele, răni care deveniseră autostopiste obosite, călători dubioși, călăi sau/și îngeri Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 23, 2011 at 4:12 pm

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with

judecata de apoi nouă

– Și? întrebă Vocea.

– Să-mi fie cu iertare, dar marțea orele treceau mai vesel decât duminica, răspunse domnul P.

Written by Rares

April 19, 2011 at 11:23 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with ,

omul care ajungea prea târziu

e cumva ridicol

așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul ăsta să se nască și nimeni nu a vrut încă înainte de a ști ce înseamnă a vrea

așezându-și întrebările înaintea cuvintelor omul care ajungea prea târziu omul care ajungea mai târziu decât el însuși

mereu se vedea din spate alerga după el fără să se poate ajunge plămânii îi alergau după aer inima după sânge creierul după gânduri mușchii după zvâcniri cumva toate se încurcau între ele sângele ajungea în gură zvâcnirile în inimă cuvintele în plămâni Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 19, 2011 at 11:13 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with , , ,

domnul P. întâmpină moartea în veceu

“Oamenii încep să devină frumoși abia când mor. Până atunci se îngroapă în cuvinte și întâmplări inutile care le ascund minunăția. Poate e un cancer, poate ceva ereditar, un anevrism, un infarct. Poate chiar o pană de curent care s-a terminat urât…” așa scrie domnul P. în jurnalul pe care-l ține ascuns în vasul de expansiune bej de deasupra veceului.

(La micul dejun domnul P. a băut un vin sec în care a turnat câteva adjective tari, euforice)

“Oamenii încep să moară când devin frumoși. Profesorul nu avea niciun motiv să ucidă și totuși a făcut-o. Credem noi asta”, spune domnul P. ca și cum ar fi luat pentru o clipă rolul povestitorului, “dar avea toate motivele să ucidă. Nu poți bea un vin cu adjective tari pe stomacul gol, dimineața”.

Domnul P. e fericit că a reluat dansul nebun cu adjectivele tari care-i provoacă scaune moi. În veceu, domnul P. scrie considerațiuni temporare despre moarte. Moartea rămâne siderată, sidefată, la fel de rău famată. La ușă sună lăptarul. De când s-a mutat în Chelsea, lăptarul îl confundă pe domnul P. cu Madonna. Lăptarul nu știe că Madonna nu scrie despre moarte pe veceu. Un star ca Madonna nici măcar nu-și lipește fesele de veceu. Un silogism bizar îl încearcă pe domnul P. în jurul evidențelor Madona, frumusețe, moarte. Dar se abține, e binecrescut. Se abține printr-o apnee. Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 19, 2011 at 1:48 am

Posted in Ficţiune

Tagged with

bine, și dacă nu ești pregătit?

să te ridici din fotoliu să ai musculatura și osatura antrenate pentru îmbrățișare să ai buzunarele căptușite astfel încât cuvintele potrivite să nu-ți mai scape să nu mai cadă în mucegai să fie lumina perfectă pentru fotosinteză sau măcar pentru o fotografie de grup să fierbi un ou tare la lumânare să dai din nou ture în jurul blocului în care s-a mutat o singură persoană stăpânul noului regat al blocului înconjurat dacă nu ești pregătit să dai piept cu secundele alea moi care îți alunecă din păr ca o ploaie caldă doar gândindu-te doar gândindu-te că s-ar putea ca mușchii tăi să se fi antrenat degeaba toată viața și oasele tale să fie doar moștenirea genetică a unor bărbați falnici care nu aveau altceva de făcut decât să-și apere cei câțiva ari de pământ (egal viitorul mormânt) o moștenire albă frumoasă pufoasă și surprinzător deloc grea Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 16, 2011 at 10:58 pm

deci, cum stă treaba

brațul pleacă palma se întinde se înmoaie obrazul așteaptă obrazul se înmoaie sângele se întărește cerul se întărește culorile se întăresc mâna se oprește mâna nu mai coboară mâna nu mai mângâie mâna a uitat obrazul a uitat obrazul se întărește cerul se înmoaie sângele curge din nou brațul se întoarce ești din nou întreg ești din nou vânător brațele atârnă regulamentar pe lângă corp mimează alergarea mimează statura impozantă le deschizi ca pe aripile unui uliu ești impozant (așa și trebuie să fii, potrivit National Geografic) brațele pleacă din nou tot mai mulți obraji moi tot mai multe palme înmuiate curg unele într-altele începi să te înmoi nu mai ești cel de acum câteva înmuieri brațele se întind mai puțin obrazul întâlnit e mai aspru e mai plâns moliciunea-i fuge de palma ta incertă mereu și mereu incertă și acum să cântăm cu toții chilingmisoftliuidhizsong întinzând obraji moi după orice fel de palme extinzând brațe după orice fel de obraji e criză de obraji credeți-mă planeta nu s-a mai confruntat cu așa ceva pe o scară de la 1 la 10 aș putea spune că e o criză de 11 experți în obraji și palme sunt deopotrivă invitați la televiziuni să-i lămurească pe oameni ce trebuie făcut Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 13, 2011 at 10:49 pm

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with , ,

proces verbal

– Aveți de făcut vreo declarație? întrebă polițistul, după minute bune de tăcere care tăia camera în două.

– În ce sens? se miră domnul P. Poate părea logic ca atunci când te afli într-un birou de polițist pe care îl mai și vezi pentru prima oară să te gândești că urmează inevitabil să dai o declarație. Dar logica asta nu funcționa pentru domnul P.

– Nu îmi puteți solicita o audiență, iar apoi să așteptați în tăcere ca și cum eu aș fi vinovatul…

– Toți cei care cer audiență sunt vinovați? se miră din nou, de data asta mai accentuat și mai vizibil, domnul P.

– Mai mult sau mai puțin… Hm, cu toții suntem într-un fel vinovați, continuă polițistul, făcând pe filozoful.

– Îmi pare rău, nu credeam că se va ajunge aici… Scriu eu sau notați dumneavoastră? Polițistul înclină din cap, semn pentru domnul P. că va trebui doar să vorbească. Omul legii scoase un teanc de coli albe, le netezi apăsat deși erau perfect netede – gest reflex care nu trecu neobservat de domnul P., verifică două trei pixuri dintre care îl alese pe cel care cerea cel mai mic efort la alunecare, apoi semeți un pic bărbia, inspiră rapid, teatral și cu efort până-i clincăni insigna lovindu-se de propriu-i ac de siguranță și trecu definitv în partea cealaltă a camerei șuierând: Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 6, 2011 at 9:50 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with