push the button

rostul vieții e să râzi

dispariția previzibilă a domnului P.

Domnule, eu sunt chiar bucuros că o să dispar. Ce atâtea întrebări. Am făcut o piruetă cu viața. Viața a transpirat de emoție și mi-a zis: ascultă inima nu știu cui. Un rahat, zic, întreabă orice cardiolog specialist în canari și femei zburătoare, toți îți vor spune același lucru: nimeni nu suportă inimile cu trecut.

Domnule, eu sunt chiar bucuros că dispar. Ce atâtea întrebări. Lumea aruncă noroi în stânga și-n dreapta pentru că nu primesc ce vor. Când se-ntâmplă asta, viața e de vină că nu-i înțelege. Sau vreo femeie. Sau vreo rudă cu care sunt nevoiți să împartă nu știu ce bani. Eu nu. Eu dispar în culmea fericirii. Viața mi-a dat tot ce-am vrut. Femeile la fel. Bărbații mi-au fost alături. Am dat personal mâna cu Chuck Norris și nu mi-a rupt-o. Am cântat cu Geldof pe aceeași scenă. Mi-am contorsionat coloana pe Technotronic. Am citit o carte, două. Am fost la un film bun, ca toată lumea. Ba chiar și la teatru, o dată. Nu e drept să dispară numai oamenii triști, bolnavi, frustrați. Sau să avem goluri lăsate de eroi. 

Domnule, eu sunt chiar bucuros să dispar. O fac cu mare plăcere, mulțumesc. Nu aveți de ce. Stadioanele se vor umple cu trupurile ale căror vieți le-am schimbat. Două tabere; își vor împărți generos pumni și picioare la finalul spectacolului. Ce frumos. Asta e viața. Te trezești dimineața și nu știi ce cauți p-aici. Cafeaua e fierbinte. Carnea e încă tare. Nervul e fertil.

Domnule, eu sunt chiar bucuros. Ce dispariție minunată. O să-mi pun costumul acela. O să dispar desculț, n-aș vrea să ratez iarba sub talpa goală. Viața e toată transpirată de emoție. Mai stai de-o cafea, îmi spune. Stau, zic. Îmi place cafeaua. Uite, pe fotoliul ăla au stat mulți poeți. Îmi pare rău, zic, dispariția mea e mută. Nu are legătură cu poezia. N-are legătură cu nimic, de-aia și e o dispariție atât de frumoasă. Poți dormi o veșnicie pe sânii ei tari, pe pântecul ei catifelat. Poți auzi o veșnicie cu se lovesc lumi întregi de gleznele ei sub care joacă demonii subțiri ai tendoanelor. Am o dispariție tare frumoasa, nu vreau s-o pierd. E a mea. E singurul lucru autentic al meu. Cafeaua e încă tare. Carnea e fierbinte.

Domnule, dispariția mea e frumoasă. Se ridică pe vârfuri, așteaptă s-o sărut. Nu acum, draga mea, avem tot timpul pentru minciuni.

Viața vine grăbită cu o compresă rece să-mi tamponeze fruntea. Săraca, și-a rupt rochia. Întotdeauna mi-au plăcut genunchii ei. Stau lipiți, ca doi rinoceri cuminți.

E vremea rinocerilor.

Advertisements

Written by Rares

April 2, 2011 at 11:12 am

Posted in Ficţiune

Tagged with

%d bloggers like this: