push the button

rostul vieții e să râzi

anatomică, sau poate nici măcar

lacrimile sunt niște ațe lichide poate nici măcar lichide nu sunt dar sunt mai grele decât ochii își lasă ochii în urmă plecând pe drumul subțire al căderii respirațiile sunt niște ațe din aer poate nu sunt nici măcar aer și deformările torsului nostru sunt doar o iluzie dar sunt mai ușoare decât plămânii își lasă plămânii în urmă

sângele este o ață fierbinte stacojie poate nici măcar fierbinte nu e n-am fost niciodată în sângele meu să pot spun cum e dar e mai fierbinte decât inima își lasă inima în urmă

și uite-așa ne părăsim lacrimă cu lacrimă respirație după respirație sânge în sânge ne rămân ochii ușori plămânii grei inima rece

pot să-mi dau seama cum mă fură viața cum cuvintele se strecoară noaptea în afara cărților a caietelor cum desenele pleacă dintre coperte cum hainele încep o petrecere nebună pe hol căciula dă semne de fericire și se trântește singură de podea mănușile își strâng degetele de plăcere fularele se încolăcesc în jurul celor mai frumoase gâturi aștept ca un câine (literar) să nu-mi mai dau seama cum mă fură viața cum pierd în fiecare zi câte un cuvânt câte un desen câte un fular un fulaaar??!

noaptea îmi iese propriul corp din corp se furișează în cameră sunt atât de îndrăgostit de el încât îl iau în brațe și-l mint nu viața nu te fură stai liniștit mai dormi o noapte în mine

dar corpul mă lasă dormind zăbovește un pic la marginea patului apoi îl aud ca prin vis lipăind pe gresie zgomotul îmbufnat al garniturii de cauciuc a frigiderului

corpului meu din afara corpului îi place laptele rece noaptea după care își lasă în urmă ochii plămânii inima și se întoarce în mine gol furându-mi viața dar poate că nici măcar nu e corpul meu

Advertisements

Written by Rares

April 5, 2011 at 12:05 am

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with ,

%d bloggers like this: