push the button

rostul vieții e să râzi

domnul P. întâmpină moartea în veceu

“Oamenii încep să devină frumoși abia când mor. Până atunci se îngroapă în cuvinte și întâmplări inutile care le ascund minunăția. Poate e un cancer, poate ceva ereditar, un anevrism, un infarct. Poate chiar o pană de curent care s-a terminat urât…” așa scrie domnul P. în jurnalul pe care-l ține ascuns în vasul de expansiune bej de deasupra veceului.

(La micul dejun domnul P. a băut un vin sec în care a turnat câteva adjective tari, euforice)

“Oamenii încep să moară când devin frumoși. Profesorul nu avea niciun motiv să ucidă și totuși a făcut-o. Credem noi asta”, spune domnul P. ca și cum ar fi luat pentru o clipă rolul povestitorului, “dar avea toate motivele să ucidă. Nu poți bea un vin cu adjective tari pe stomacul gol, dimineața”.

Domnul P. e fericit că a reluat dansul nebun cu adjectivele tari care-i provoacă scaune moi. În veceu, domnul P. scrie considerațiuni temporare despre moarte. Moartea rămâne siderată, sidefată, la fel de rău famată. La ușă sună lăptarul. De când s-a mutat în Chelsea, lăptarul îl confundă pe domnul P. cu Madonna. Lăptarul nu știe că Madonna nu scrie despre moarte pe veceu. Un star ca Madonna nici măcar nu-și lipește fesele de veceu. Un silogism bizar îl încearcă pe domnul P. în jurul evidențelor Madona, frumusețe, moarte. Dar se abține, e binecrescut. Se abține printr-o apnee.

“Moartea mă dușmănește de moarte. Moartea mă dă în judecată pentru un loc de veci pe care l-am furat de la biserica din deal imediat după Revoluție, când mai puteai umbla prin acte fără să te știe nimeni. Dar moartea știe”, scrie domnul P. așezat cuminte pe veceu, abia atingând gresia cu picioarele, că e cam scund.

Pe zi ce trece, domnul P. e tot mai frumos.

(Cu urechea lipita de țeava groasă și transpirată care unește toate veceurile blocului (și poate chiar toate veceurile lumii) ca să asculte conversația de la patru, cu fesele lipite de colacul alb, crăpat, cu vârfurile degetelor de la picioare țopăind de frig pe gresia înghețată, domnul P. regretă că a băut vin pe stomacul gol)

– Domnule, a sosit comanda dumneavoastră: un vin californian din struguri striviți de italianca aia pistruiată cu glezne de clepsidră, aia din familia aia de imigranți care-au învățat oceanul să spună grazie înainte de-a spune manhattan. Și când îl veți bea, cu mâna stângă șiroindu-vă sângele pierdut în războiul celor unșpe roze, veți intona puțin Wagner, veți tremura un vânt caucazian, veți simți fix pistruiul maro căprui de deasupra comisurii drepte a italiencei dracu’, gresia se va încălzi, capacul veceului se va dilata dar, cu toatea astea, nu veți simți afecțiune maternă față de veceu, dar veți fi tot mai și tot mai și tot mai frumos, domnule.

– Mulțumesc, domnule, aștept restul, sau ce credeți?

Advertisements

Written by Rares

April 19, 2011 at 1:48 am

Posted in Ficţiune

Tagged with

%d bloggers like this: