push the button

rostul vieții e să râzi

de îndată

de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz, adunându-și gemetele în spiralele bărbiei tale, văd umbrele continentelor lăsând urme pe cerul închis de una dintre pleoapele tale, în timp ce cealaltă pleoapă veghează ca tot ceea ce iese din mine să nu mai fie niciodată numai al meu, să tăiem aerul în două, viața în două, respirațiile în două, da, și respirația asta lângă care dorm, nesătul, umil, blând și mut, să ne adunăm cu toții, toți bărbații din univers, să ne așezăm cuminți pe cerul gurii tale să-ți ascultăm concertul cuvântului “și”, profit de această ocazie (respirația încă doarme pe partea cealaltă) să îmi imaginez cum orașe noi îți piaptănă amintirile încâlcite, cum râsul tău va da repede din aripi până nu va rămâne nicio urmă de praf în ochii mei, tu râzi văzându-mă cum plâng de fiecare dată când țâșnesc corzile adagioului Op.11 din tâmpla ta stângă, cea dreapta fiind ocupată să-mi aștepte seară de seară, ca un aeroport, cuvintele-mi care nu se mai satură zburând prin lume, să îmi imaginez cum dospesc peste noapte, în întuneric, ca să mă rupă dimineața, fierbinte, mâinile tale pe masă, să desenez flori în drumul tău spre piață, spre alți bărbați și-apoi spre moarte, să atârn prin neatenția ta ca un spam, profit de ocazie să mă imaginez un car înăuntrul trupului tău de lemn, fiindu-mi hrană și coșciug, să imaginez cum Napoleon își pierde cumpătul pe coapsa ta dreaptă, cum tornade microscopice îți fac ochii să lăcrimeze când citești litere de aer, lipsite de ecou, să văd cum țăranii se prosternează încheieturilor tale cerându-le ploi, vreme blândă, abundență, să numesc o metodă de slăbit după felul în care îți voi adormi în poală, să imaginez sânii tăi ca pe arcurile unui ocean care se încordează în apropierea lunii, să îmi imaginez cum voi fi fost un geamgiu condamnat să-ți schimbe mereu și mereu și mereu apusurile,

profit de ocazie să îți transmit multă sănătate

(respirația s-a întors din nou cu fața către mine)

trebuie să plec, îmi pare rău

foto: ©Rareș Petrișor, aprilie 2011

Advertisements

Written by Rares

April 27, 2011 at 10:10 pm

%d bloggers like this: