push the button

rostul vieții e să râzi

lumea: ghid de utilizare. 1. despre spațiu

Am zis așa:

a) vine Crăciunul

b) trăim cu senzația că lumea e stăpânită de haos (bine că trăim)

c) jurnaliștii sunt adesea criticați că nu oferă soluții, modele, că se complac uneori în “mersul lucrurilor” și scot la iveală ceea ce face audiență și atât (= relatează, nu salvează. Între noi fie vorba, acesta e rostul nostru. Pentru orice serviciu conex legat de salvarea unei națiuni plătim taxe, alegem lideri, facem revoluții)

d) articolele și cărțile despre conduită și bunele moravuri se numără pe degete, tind să pară funny, cool, cu desenașe și pozulici ieftine cumpărate de la agențiile de stoc, ca să înțeleagă omu’

e) școala, familia, anturajul fac și desfac, poate că ar trebui să facem și noi mai mult, adică eu

Coroborând punctele mai sus menționate, vreau să fac un cadou de Crăciun comunității online: un ghid de utilizare a lumii potrivit bunului simț. Să-l citească și să-l dea mai departe. Dacă n-aș crede că ajută, nu l-aș fi scris.

Ce este bunul simț? Cum să ne lămurim în privința asta? De ce este necesar? De ce trebuie să îl purtăm în noi ca pe un al doilea eu? De ce trebuie să ne raportăm la el când vorbim, mâncăm, vorbim despre alții, tușim, ne pișăm, conducem mașina? Ce mai înseamnă bunul simț, civilitatea? Sunt unul și același lucru?

Hai să scurtăm bla-blaul și să trecem la treabă: vom învăța ce e bunul simț practicându-l, nu teoretizându-l. Ceea ce veți citi, episodic, aici este suma rezultatelor unor experiențe de viață multiculturală (din America de Sud până-n Asia) și de călcat pe bombeuri rău de tot. Pentru că, până la urmă, vom înțelege că respectându-i pe alții ne vom respecta pe noi.

Așadar,

Lumea

Ghid de utilizare

1. Spațiul. Contextul.

Una dintre primele greșeli pe care o face viața în fața noastră, de data asta, e că nu ne învață nimic despre context. Despre ce înseamnă o gașcă, o societate. Despre cum noi, animale dotate cu rațiune, trebuie să ne extindem cu precauție în intimitatea altora, în spațiul lor intim. Un grup, o societate, un stat (dacă mergem atât de departe) sunt un set de convenții. De reguli. Ca să poți folosi lumea cu bun simț, trebuie să analizezi acest mănunchi de reguli care leagă o societate.

Alegi, apoi, să le respecți sau nu. Să fi în sau în afara societății.

Societatea are niște reguli referitoare la zgomot (industrial, stradal și casnic), la spațiile urbanizate, rurale, la marile spații naturale nelocuite dar vizitabile. Societatea nu a născocit aceste reguli peste noapte: sunt rodul a sute, uneori mii de ani de fricțiuni între conservatori (cei care vor să mergem pe jos între Ucea și Săpânța doar pentru a păstra macrobiologic Pământul, dar fug în Austria și se operează cu laserul când vine vorba de o aluniță) și radicali (care doresc să răstoarne mereu sistemul de valori, în orice fel, numai schimbare fundamentală să fie!).

Un spațiu adună mai mulți indivizi care împărtășesc aceleași idealuri/obiective sociale, economice (mai nou se renunță la cele istorice, noțiunea de patrie fiind din ce în ce mai demodată). Spațiul despre care vorbesc este, în termeni științifici, o civlizație.

Contextul este ca o fotografie, dacă vreți. Este strada, plus oamenii, plus clădirile, plus mașinile, plus autoritățile, plus semnele (semafoare, treceri de pietoni, borduri care semnalizează diferența dintre trotuar și stradă, respectiv dintre viață și moarte pentru pietoni etc.), stările, nevoile, timpul, toate la un loc. Un anumit context funcționează atât timp cât ne conține.

Exemplu: eu pe stradă = un context. Eu la școală =  alt context. Eu la magazin = alt context.

Ca să putem începe să discutăm despre bun simț vs. nesimțire violentă, trebuie să înțelegem că un context presupune o interacțiune. A noastră cu cineva sau ceva / a acelui cineva sau ceva cu noi. Prin urmare, nu suntem de capul nostru niciodată. Din nou, alegem: dacă vreau să mai trăiesc, respect regulile unui context stradal. Dacă nu vreau să mă aleg cu mufa spartă, respect regulile unui context care, odată analizat, îmi semnalează că sunt cu gura mare, jignesc și, întâmplător, sunt cel mai fricos (asta o știu numai eu, dar face parte din analiză!). Și așa mai departe.

Acum, învățăturile:

  • Privește.

Ține ochii deschiși. Trăiește și interpretează tot ce vezi. Întreabă-te de ce să arunc gunoaie pe jos, când pot să le arunc într-un coș de gunoi pe care oricum îl ia o firmă pe care o plătesc din banii mei (sau ai părinților, sau ai altora). Gunoiul pe jos chiar arată rău, se transformă în praf, ni se pune pe haine, pe mașini, ajunge în plămâni. Întreabă-te de ce e atâta zgomot în jur. Dacă-ți place, e ok. Dacă nu, contribuie și tu să fie mai puțin.

Exemplu: calcă pe vârfuri dacă îți plimbi tocurile pe hol uriaș, gol, pavat cu marmură; nu urla dacă amici-ți sunt la 50cm distanță (sper că te aud; dacă nu, au ei o problemă); nu mai lovi, nu mai scoate zgomote inutile care te obosesc (fără să știi) și care te vor îmbolnăvi, în timp.

  • Înțelege.

Înțelege că schimbi contextele, că le știi regulile și că le respecți. Regula de pe stradă nu e aceeași cu cea de acasă. La serviciu nu ciupim fetele de cur și le privim sânii cu insistență. Dacă ele ar face la fel cu bărbații, am avea impresia că ne-ar plăcea, dar după 10-20 de “exerciții” din astea am cam reacționa. Ideea de bază a unui comportament ok e să fim invitați, nu să dăm buzna. Și recompensele sunt mult mai mari. Într-o intersecție nu ești numai tu. Într-un autobuz, la fel. În magazin, uită-te în jur cam cine stă la coadă, nu presupune că un pic de spațiu gol înseamnă “casă liberă”. Întreabă, nu te strecura. Sărind un rând, furi timpul cuiva. Pentru fiecare dintre cei pe care îi privești chiar acum, treaba pe care o fac e cea mai importantă din lume. Ei nu se bagă în față pentru că înțeleg convențiile și le respectă.

Exemplu: băgatul în vorbă și băgatul în seamă nu sunt mereu un lucru pozitiv; ba din contră: pot deranja foarte multă lume. Fă-o doar când ai ceva de spus, ai la ce să reacționezi, te aperi, aperi pe cineva, sau contextul o cere. Vei știi asta, pentru că ai bun simț.

  • Filtrează.

Avem un mare păcat. Îl identificăm ușor, începe cu “am auzit că…”. Ducem (cu) vorba. Ca să fie povestea mai frumoasă, punem și de la noi. Asta e prost. Și rău. În primul rând, mințim aiurea (aiurea pentru că nu ajută pe nimeni). În al doilea rând, riscăm să creaăm o imagine de “fraier” în ochii celui căruia i-am vândut gogoașa. Cercetează, nu crede chiar așa, totul.

Exemplu: din gură-n gură și pe fondul unei isterii cvasi-necontrolate a maselor care au tot mai greu acces la educație (și aia tot mai proastă, îmi pare) s-au creat tot felul de mituri negative și distructive: toți afaceriștii sunt hoți, toți politicienii sunt corupți, funcționarii șpăgari, polițiștii borfași și așa mai departe. Cu siguranță ai pe cineva apropiat care e în categoria asta. Sau a încercat să fie. Spune asta numai dacă așa crezi. Și mi-ar părea rău să crezi asta, pentru că nu e așa. Nu s-a întâmplat numai în România: furia asta oarbă a existat și în UK, SUA, Franța. Probabil că, în stare latentă, mai există și prin campioanele mondiale ale democrației. Pădure fără uscături nu există.

  • Ajută.

Toată lumea are nevoie de ajutor. De-asta suntem diferiți de animale. Să cărăm, să mâncăm, să respirăm, să ne tratăm, să ajungem la timp. Gândește-te dacă poți da ceva de la tine și dă. Timp, bani, muncă, zâmbete, îmbrățișări. Nu e flower power aici: scoți un om din rahat. E atât de simplu. Altruismul e tot o formă de inteligență. Renunță definitiv la ideea că dacă dai ceva de la tine ești fraier. E mișto să dăruiești. Chiar e. Marja în care poți să-ți găsești o cauză e mare, de la Dumnezeu la spălat orfani la cur. Numai să crezi. Și încă o dată demonstrezi că înțelegi contextul.

Exemplu: bătrânii. Uită-te la ei pe stradă: par hăituiți, sunt naivi, îi fraierește toată lumea, funcționarii îi aleargă prin instituții, lipsiți de răbdare. Medicii îi tratează mai cu flegmă, că știu că sunt săraci si sâcâitori. Farmacistele îi reped, că sunt grăbite (unde??!). Și tot așa. Aruncă un zâmbet unui bătrân, o dată pe an, măcar. Hai că nu e mult. O să-și aducă aminte de tine.

(va urma episodul 2: Strada)

Bibliografie:

Wikipedia articles: common sense, society, financial crisis,

Europe – A History, Norman Davies, Pimlico

Sfera publică, Jürgen Habermas, comunicare.ro

Civilizații și tipare istorice – un studiu comparat al civilizațiilor, Neagu Djuvara, Humanitas

Political Thinkers, David Boucher, Paul Kelly, Oxford University Press

Advertisements

Written by Rares

December 16, 2011 at 12:27 am

Posted in Romania

Tagged with

8 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. Dragul meu, iti admir initiativa, ca doar am baut de la aceeasi chiuveta din Cringasi. Dar mi-e tare teama ca ai de infruntat cel putin 70 de ani de minciuna. Cei care imprastie otrava inca nu au disparut si oricum au reusit sa distruga axiologic aceasta societate.

    Richard

    December 17, 2011 at 3:08 pm

    • N-au reușit, Richard. Dacă reușeau, am fi fost “morți” și noi.

      Rares

      December 17, 2011 at 3:48 pm

  2. Mitchell, C. (2011). Doing Visual Research. Thousand Oaks, CA: Sage Publications [google books]

    ana pauper

    December 17, 2011 at 4:45 pm

    • Bibliografie e, slavă cerului.

      Rares

      December 17, 2011 at 9:10 pm

      • o anume temă am adus pe tapet, dacă ai făcut clic. etica privitului.

        ana pauper

        December 18, 2011 at 8:07 am

        • Am făcut. Și bravo ție. Cu cât mai încins tapetul, cu atât mai bună tema.

          Rares

          December 18, 2011 at 10:30 am

  3. mi-e teama, rares, ca cei ce-ai trebui sa caste ochii la ce-ai scris mai sus n-au ochi pentru.

    p.s. io ma tin cu dintii de paranteza la de punctul b.

    brightie

    December 23, 2011 at 10:32 am

    • Hehe, ține-te bine! Se prea poate, dar asta nu înseamnă că trebuie să tot tăcem. Mai țip și eu p-aici. Cineva tot aude, după cum s-arată.

      Rares

      December 23, 2011 at 10:43 am


Comments are closed.

%d bloggers like this: