push the button

rostul vieții e să râzi

de ce tocmai acolo

îmi părăsi corpul dimineață și remarcasem faptul că umbra ei îmi rămase ca un abur fin pe o parte din cot de ce tocmai acolo n-aș ști să spun nici ție nici altora de ce tocmai bucata aia din cot mai rămăsese acoperită de întuneric ca și cum ar fi avut de ascuns un secret îmi părăsi corpul dimineață chiar înainte de a se prinde laptele pe fundul ibricului meu vechi cu mânerul ars poate în Crângași poate în Iancului nu-mi mai aduc aminte când a luat foc privii geamul un sfert mâncat de ceață strada se pierdea la mai puțin de zece metri oamenii se nășteau din vălătuci năuci cu greutate ajungeau în dreptul blocului meu a plecat? întrebă corpul meu probabil că da nu se mai auzea nimic prin casă nici măcar cum respiram nu am dat vreodată atenție respirației mele o mai fi rămas în vreun prosop într-o margine de pernă în forma buretelui de scaun o jumătate de urmă murdară lăsată de tenisul ei pe preșul din hol umbra îmi persista pe o parte din cot

un abur fin

ibricul ars în Crângași sau poate în Iancului de ce tocmai acolo

plecă dimineață din corpul meu ca un miligram de nicotină incredibil de plăcut și dureros ce e un trup de care nu mai ai nevoie o batistă de hârtie îți sufli nasu-n ea și-o arunci la gunoi (în cel mai bun caz îți ștergi pantofii cu ea)

probabil că așa m-am născut cu aburul ăsta în jurul cotului

probabil că așa m-am născut cu miligramul ăsta de nicotină plecând

pe geamul un sfert mâncat de ceață aburul începu să înghețe

de ce tocmai acolo

de ce nu în Crângași sau în Iancului unde cândva îmi ardea mânerul ibricului

de ce ibricul și cana de cafea rezistă așa de mult în viața noastră

luați-mi totul, dar lăsați-mi cana mea de cafea, aia ciobită, zgâriată și ridată pe fund

 

foto ©Rareș Petrișor, 2011

Advertisements

Written by Rares

December 24, 2011 at 12:57 pm

%d bloggers like this: