push the button

rostul vieții e să râzi

simple

Să scriem viața din propoziții simple. Să ne limtăm la verbe. Ascult. Pleacă. Trăiesc. Mor. Asta până îți străpunge nările pumnalul unui parfum. Până se rupe în tine cheagul rănilor cusute cu firul unor dimineți grele, în care speranța nu mai e femeia zveltă care ți-a adormit pe piept azi noapte, ci o bătrână uscată, stearpă, putredă în gură, și curvă pe deasupra. Propozițiile simple compun jocuri simple cu reguli simple. Dacă dai, dau. Dacă omori, omor. Dacă vrei, nu. Leonardo se scufundă, Kate supraviețuiește. Să ne limităm la propoziții simple. Asta până-ți sfâșie retina un răsărit termal din mlaștini. Propozițiile devin mai complexe. Cuvintele, simple bucăți de cărbune care-ți țineau viața la foc mic, devin diamante. Uite-aici un cuvânt, apoi altul. O să te-mbrac în diamante. Dacă dai, iau. Dacă vrei, ia. Leonardo se scufundă, moare și Kate. Să plângem, suntem frumoși. Carnea e făcută din propoziții simple. S-o străpungem cu parfumuri. S-o facem să sfârâie, arătându-i răsăritul ăsta subțire, ca un laser. Vader îi spune, trist: știi, ești fiul meu. Luke, nu plânge, că plângem și noi. Voi, o propoziție simplă. Asta sunteți. Ascult. Pleacă. În cafea e o femeie bătrână, putredă, care-și așteaptă zațul norocos. Uite, aici e un drum, apoi o moștenire. Pe fundul oceanului, Leonardo și Kate își împart câteva scoici în propoziții simple. Vrei? Ia. Tu? Mor. Nu vrei să pipăi și să spui este, vrei să te pipăi și să zici da. În propoziții cât mai simple. Luke taie o bucată din fața lui Vader, to be or not to be. Îndoiala e simplă, minimă, ca un strop de urină neșters. Se va usca, grija lui te ține fix un sfert de respirație. Dar celelalte răspunsuri? Ce e cu răsăriturile astea termale? De ce dracu’ să te-mbrac în diamante?

foto ©Rareș Petrișor, 2012

Advertisements

Written by Rares

January 20, 2012 at 3:48 pm

%d bloggers like this: