push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for the ‘Episoade’ Category

hmmm… îhmmmhmîmmmhmm…

patruzecișidouă de fluturese purtând minijup gurile le rup dansează turbate în jurul lămpii oricât te-ai strădui să asculți nu se aude nimic camera nu e străbătută de niciun sunet fluturesele dansează în tăcere hâmâind un cântec de rotit în jurul lămpii hmmmhhmmmhmhmhmmmhmmm

suntem martori involuntari ai tot felul de miracole mărunte ușoare ridicol de nevăzute și minuscule furnici care-și curăță antenele furnici stând furnici în autobuz întorcând capul după un afiș vreau să mă opresc într-un oraș unde oamenii au vreme pentru miracole mărunte să putem pierde câteva secunde privind un strop de transpirație alunecând pe ceafa transpirată a unui băiețoi biciclist să cumpărăm înghețată doar s-o privim plângând furnici care beau apa unui lac miliarde de furnici care toată viața lor imaginați-vă! beau cel mult o cană de apă (poate fi și de tablă) chiar acum în timp ce vă scriu un melc face călătoria vieții lui prin grădina unui popă trist

vreau să găsesc un oraș unde pot să stau liniștit în spatele unei cafele de unde pot privi firul de păr de pe ceafa unei fetișcane cum se ridică semeț când fetișcana se închipuie îmbrățișată de băiatul după care tânjește să întorc capul după bătrâni care trec prin lume ca niște coji uscate să întorc capul după afișe lipite de furnici care se dau în spectacol un oraș în care cartiere întregi fac amor cu fereastra deschisă poți cânta la pian apăsând pe clapele luminate ale ferestrelor cu tonuri și semitonuri uite-acolo un diez deci du-te un pic mai sus unde, la etajul opt?! Read the rest of this entry »

Advertisements

Written by Rares

February 10, 2011 at 10:40 pm

Posted in Episoade

Tagged with , ,

oricât

oricât de mult ai vrea să scrii despre lucruri ajungi la oameni pumnii ți se strâng în cercuri mici îți curge cerneală din suflet

– doamnă, ceea ce țineți dumneavoastră în mână este un sfert din hartă, poate nici atât… n-aș ști să vă spun mai mult; nu sunt eu cel care leagă lucruri de oameni. unii mor după pantalonii lor, alții după mașină. unii colecționează oameni, filme, dopuri de bere, chiar bere. i’m just the pieces of the man i used to be. vedeți, doamnă, sunt tot lucruri.

– apăsați cu putere aici: trebuie să presăm ca să oprim hemoragia. un miracol, un lucru neobișnuit, dumnezeiesc v-ar putea salva. tot un lucru. dopuri de bere. să colecționăm cu toții cuie de grenadă. umbre. urme de pantof. umbre de urme. Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 10, 2011 at 1:19 am

fereastra

sunt două doamne atât de bine, de fapt ghicesc că sunt bine pe sub posibil înșelătoarele lor veștminte, încât îmi îngheață picioarele când le văd și trebuie să mă așez neapărat, așezare ce face să se miște un pic perdeaua, insesizabil pentru cele doamne care trec ca o zi de miercuri, nici foarte repede, nici foarte încet, așa, cât să te doară preț de câteva minute, apoi să te facă să închizi ochii cu gândurile la faldurile veștmintelor lor care se întind – tu ești cel care trage de ele – apoi cedează și acoperă amorf parchetul ca în scena unei crime, lăsându-ți în față două trupuri goale pe care, trăind numai și numai în imaginația ta, le uiți succesiv și extrem de iute pe măsură ce-ți muți privirea de la unul la altul, de la una la alta, și-ți spui (cuvinte ca niște lovituri de ciocan) aș putea să le iubesc toată viața pe doamnele astea două, care nu sunt două, sunt nouă, nouăzecișinouă, doamne, ce copile sunteți, doamnelor

– și tu, domnule

dacă reușesc să mă apropii de fereastră fără să tremure perdeaua îl văd, așa cum pleacă în fiecare dimineață, la ora 7 și patruzecișișapte de minute, încercând să evite marginile bucăților uriașe de bordură (am citit că asta e o manie, dar cine e perfect? în niciun caz colonelul care m-a lăsat în plata domnului pentru actrița aia nenorocită, și cu un neg păros pe maxilar, pe deasupra!), cum își aruncă aproape tandru fularul peste umăr lăsând câteva frânturi de aer molatic în urmă, îi văd pantofii de culoarea catsanei atât de lustruiți Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 2, 2011 at 10:16 pm

ce frumos

incredibil ce frumos ne mințim să nu mă trezești niciodată din nailonul ăsta alunecos transpirat în care m-ai învelit să fiu mai frumos desigur să ne privească lumea să moară de invidie să fim unul ziceai și eu te credeam ș-apoi am început să-ți spun aceleași lucruri doamne ce frumos ne mințeam tu ești lumea ești orașele lucrurile bărcile alea abandonate vapoarele eșuate piciorul de munte și ne mințeam în așa hal încât simțeai spicele de grâu în părul meu am putea despica spicul în patru să ajungem la un sfert filosofic să înțelegem că totul e construit în mintea noastră și că suntem niște păianjeni uriași scârboși monstruoși care creăm aparențele unor țesătoare delicate semipure semivirgine semicurve atractive și mințim că suntem fluturi că ne place să zburăm ca niște vulturi (mie pesonal și pelicanii mi se par foarte frumoși) și de fapt suntem niște gângănii iubitoare de întuneric și umezeală visăm la colecția noastră de prăzi de trupuri învelite în coconi în nailon alunecos să-i vedem cum suferă să ne ungă pe suflet țipetele lor deșarte dar care lor le fac bine pentru că li se pare eliberarea mai aproape da minte-mă frumos spune-mi cât de minunate sunt Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 29, 2011 at 12:50 pm

Posted in Episoade

Tagged with , ,

jurnal aproximativ orb

la colțul zilei vezi doi copii cu niște periscoape ciudate prin care încearcă să vadă după colț. mi-am făcut și eu când eram copil. am și-acum unul prin casă, dacă mă gândesc bine.

la colțul zilei, câteva minute mai târziu, oamenii vor să-l vadă pe mâine acum. să se întindă liniștiți măcar o singură noapte pe săptămână, măcar una pe an, în anumite cazuri, și să-și știe mâinele cum își știu mâinile (e un joc de cuvinte întâmplător, ieri nu știam c-o să-mi iasă). să-l știe cum în plin întuneric pun degetele direct pe întrerupător și nu în altă parte, cum își nimeresc paharul de pe noptieră cu o siguranță mai mare decât ziua, cum își vâră picioarele în papuci fără să încurce vreodată stângul cu dreptul, simțind încă de la primii centimetri de deget curbura papucului deformată în ani de zile, cum știu, orbi dar cu ochii deschiși, toate drumurile către toate ușile, cum știu unde sunt muchiile și colțurile obiectelor, ale mobilei, ale mesei ăsteia, uite, dulapului de colo, cum știu unde sunt prin casă după cum li se aude respirația sau ecoul pașilor târșâiți, cum se liniștesc dacă aud foșnetul familiar al pernei, al unei cămăși de noapte, dacă simt cutele cearșafului brăzdându-le plăcut pielea Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 18, 2011 at 9:48 pm

Posted in Episoade

Tagged with , , , ,

două ceasuri doxa, paradoxa

am descoperit, da, puteţi să mă invidiaţi, dar în linişte pentru că am avut o zi extrem de gălăgioasă, secretul celei mai alunecoase şi în acelaşi timp vâscoase vaseline. pe lângă ingredientele cunoscute – untură de bou malac, unt de mamut crescut şi puţin pierdut la spate, trifoi cu patru foi dictando, levănţică dintr-aia mică fără frică, uşurică, extras de sare subterană, diafană şi babană – am remarcat că un sentiment suplimentar de ungere îl poate avea dantura de cacao, cu unele efecte secundare, seculare, desigur. am adăugat praf de testicule de râmă făcute zob, grăsime de furnici cu talia piezişă (asta s-ar putea să fie un pic mai greu de procurat: ultimele asemenea furnici de care am eu cunoştinţă – şi mă mustră conştiinţa pentru asta, undeva în spatele urechii – trăiesc tocmai în Croembia) Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 12, 2011 at 7:22 pm

Posted in Episoade

Tagged with , , ,

ca în fiecare an

am adormit, aşa cum fac aproape an de an, şi m-am trezit în oraşul ăsta nici mare nici mic, nici în munte nici pe malul vreunei ape, cu oameni nici ascunşi nici foarte întredeschiși, m-am trezit exact când soarele se pregătea să apună uite, tocmai după zidurile acelea de culoarea cămilelor spiralate, deci mai era un strop de lumină, după cum puteți bănui; oamenii s-au apropiat și au început să pună întrebări, da’ de ce e dama așa urâtă, da’ cine e în tablou’ ăsta, da’ p-ăsta de ce l-ați pictat așa, da’ ce, vă credeți artist, acum? da’ de unde vă inspirați, da’ cum vă alegeți modelele, da’ suferiți, da’ sunteți vesel, da’ ce-ar trebui să fac să-mi faceți și mie portretul, sunt prea gras? Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 11, 2011 at 6:25 pm

Posted in Episoade

Tagged with , , ,