push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for the ‘Ficţiune’ Category

acum am timp

Sprijini coatele pe masă și-și împreună mâinile ca-ntr-o rugăciune. Privi prin dreapta degetelor încălecate, cercetând pe îndelete, ca pentru prima oară, obiectele din bucătăria prost luminată. Mușamaua galbenă cu flori roșii, mai întâi, tăiată în mii de locuri, cicatrici mai lungi sau mai scurte, fâșii subțiri lipsă care lăsau să se vadă carnea maronie a lemnului de dedesubt, mușamaua pe care o știa pe de rost, îi apărea în toate visele despre ei, învelea toate discuțiile într-un strat familiar, ca zăpada din fotografia de la Bușteni fără de care cabana, copacii, schiurile înfipte la întâmplare ca niște bețe de chibrit, oamenii care zâmbeau n-ar mai fi fost cabana, copacii, schiurile, oamenii, ci ar fi fost altceva, într-o altă fotografie, într-o altă viață, amintită într-o altă bucătărie, de altcineva.

Decolând de pe mușama, privirea i se opri marginea greu conturată în semiîntuneric a bufetului, recondiționat acum câțiva ani de doi tâmplari nepricepuți care îngroșaseră cu vopsea locurile în care vârsta și cariile mușcaseră prea adânc din miezul mobilierului. Mereu spusese că bufetul seamănă cu o bucătăreasă grasă, o negresă cu pielea lucitoare și zâmbetul de fildeș ca în nuvelele americane sudiste, sau ca Mammy, din Gone With The Wind, așa, cu bustul sferic în care stau cuminți paharele de țuică, zâmbi la gândul: Armata paharelor de țuică, renumita descoperire arheologică din Berceni, acum deschisă publicului în expoziție mondială Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 18, 2012 at 5:51 pm

te miri cine te miri ce

da domnule poți comenta cât vrei așa e viața mea un fazan perpelit împușcat în prealabil cu alice și eviscerat sunt o carcasă în care bagă te miri cine te miri ce pofta nurilor unei femei o carte plasată strategic unde era cândva splina un rest de arcuș in locul fostelor coarde vocale usturoi umplutură un strop de vin pe care l-am băut aseară împreună hai că încape o limuzină neagră și neapărat un număr cu W un scuipat strașnic împotriva vântului prima mașinuță metalică primul album Metallica găsești oricând nenumărate pârțuri ambiția de a deveni pornirea de a ajunge și oboseala de a rămâne ia-mă de mână calcă-mă în picioare

ia tu bucata asta de piept e foarte gustoasă Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 7, 2012 at 9:23 am

judecata de apoi paisprezece

-Şi?, întrebă Vocea.

– Un magnet de frigider cu adevărata Ta faţă, răspunse domnul P.

Written by Rares

January 6, 2012 at 3:43 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with

de ce tocmai acolo

îmi părăsi corpul dimineață și remarcasem faptul că umbra ei îmi rămase ca un abur fin pe o parte din cot de ce tocmai acolo n-aș ști să spun nici ție nici altora de ce tocmai bucata aia din cot mai rămăsese acoperită de întuneric ca și cum ar fi avut de ascuns un secret îmi părăsi corpul dimineață chiar înainte de a se prinde laptele pe fundul ibricului meu vechi cu mânerul ars poate în Crângași poate în Iancului nu-mi mai aduc aminte când a luat foc privii geamul un sfert mâncat de ceață strada se pierdea la mai puțin de zece metri oamenii se nășteau din vălătuci năuci cu greutate ajungeau în dreptul blocului meu a plecat? întrebă corpul meu probabil că da nu se mai auzea nimic prin casă nici măcar cum respiram nu am dat vreodată atenție respirației mele o mai fi rămas în vreun prosop într-o margine de pernă în forma buretelui de scaun o jumătate de urmă murdară lăsată de tenisul ei pe preșul din hol umbra îmi persista pe o parte din cot Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 24, 2011 at 12:57 pm

am, clopotul mut și pantofii domnului Adamsescu

Am deschis, foarte aproape de băcănia domnului Johnsonescu, un magazin de mănuși fabricate din pantofi vechi.

Am fost surprins, foarte aproape de miezul zilei, să o văd intrând pe doamna Burtonescu, cerându-mi două mănuși nepereche care să provină neapărat, a insistat duduia, o veche clientă de-a mea, din pantofii unui un ofițer de marină și ai unui funcționar la banca Lloydescu. Mi se pare combinația ideală, mărturisii doamna Burtonescu, mai fermecătoare ca niciodată, purtându-și părul negru, lucios, răsucit într-un coc răsărit șic, într-o parte, spre creștetul capului care termina un corp durduliu, total nepotrivit trăsăturilor minione și mâinilor nefiresc de mici, ca de păpușă. Făcând un pas lateral, cambrând la maximum fusta dintr-o lână groasă, elegantă și totuși fără istorie, ancoră cu maximum de delicatețe dansantă un vârf de cizmă în parchetul magazinului. L-am lustruit astă-vară și m-a costat o avere, gândii, nescăpând-o din ochi. Îmi place să-mi prețuiesc clienții statornici. Banca Lloydescu mi se pare de încredere, dragul meu. În plus, marinarii îmi dau starea aceea de confort melancolic. Vin, pleacă, iubesc, lasă, mă țin în tensiune, înțelegi?, și mă privi fix, stăruitor, să vadă dacă am înțeles că sub plapuma întrebării pe care tocmai mi-a pus-o stă cuibărit tot adevărul vieții. Mormăii ceva. Ea plescăii, brusc indiferentă. Mmmșclaah, cam așa plescăii. Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 17, 2011 at 10:42 pm

înmormântarea și paltonul convex al domnului P. * the funeral and Mister P.’s convex coat

– Fiți amabilă, doamnă, am cerut explicit un palton convex, spuse răspicat domnul P., oarecum uluit de indiferența, mai degrabă delăsarea ce aducea o lehamite prin firul telefonului, prin galena plină de paraziți, prin receptorul gălbui pe care se mai vedeau literele perfect decupate ale logo-ului Telefunken, prin ureche, lovind deranjant timpanul, creând stimuli cerebrali care provocau senzații deloc plăcute ocupantului apartamentului numărul 7, scara 1, strada Maior Ostășescu, București. Adică domnul P. în persoană.

– Și?, întrebă pe un ton acru-indiferent operatoarea. Convex ați cerut, n-am avut decât concav. Asta e, nu trebuie să faceți atâta caz. Unii au cerut nasturi cu elice și le-am trimis bricege aeropurtate pentru că nu mai aveam nasturi pe stoc. Încercăm să nu ne lăsăm clienții cu ochii-n soare, dar dumneavoastră nu apreciați asta. Mă rog, și-și drese glasul, s-ar putea să nu fie cel mai comod palton pe care-l avem pe stoc, dar măcar e ceva, nu?! Am fi putut… Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 8, 2011 at 12:57 am

butonul șapte

utopie bidimensională

bătrânul acela care-mi vinde mereu ziarul de alaltăieri putea lua orice lift dar l-a luat chiar pe ăsta mic care-mi trece acum dureros prin încheietura mâinii drepte îl aud strigând pe bătrân câteva cuvinte fără noimă ar putea fi instrucțiunile de utilizare a liftului după voce îl simt cu stânga citește biblia cu dreapta scrisoarea pe care a găsit-o în sertarul mesei din bucătăria pe care-o împărțea cu fosta nevastă “dragă geta…” și restul se pierdea între etajul 4 și 5 și ce să fac eu cu ziarul de alaltăieri poate nu ați citit bine poate v-a scăpat ceva da chiar mi-a scăpat uite e chiar anunțul în care anunțam că am o formă avansată de miopie una atât de avansată încât optsprezece savanți urcați în autobuzul 18 nu o pot ajunge Read the rest of this entry »

Written by Rares

November 30, 2011 at 12:26 am

niște trupuri

când m-am trezit cearșafurile luaseră deja foc stăteai pe marginea chilei cu un picior atârnându-ți în apă ca o cârmă boantă cu celălalt picior ancorată pe fundul mării unsprezece (poate erau mai mulți, nu-mi aduc bine aminte) rechini cu nasul înfundat ciupeau algele care-ți crescuseră pe gambă mi-ai zâmbit palid neutru ca și cum nu te deranjau flăcările ca și cum marginea chilei era cel mai firesc loc în care puteai să fii cu un picior ancorat și cu fruntea în flăcări

și ei, ei cine sunt m-ai întrebat arătând către două corăbii de catifea indigo care se îndreptau vertiginos spre noi nimic ți-am răspuns sunt doar niște trupuri care vor deveni curând fotografii ai plescăit mulțumită apa cu piciorul mai scurt ai strâns puternic chila în brațe Read the rest of this entry »

Written by Rares

November 9, 2011 at 11:03 am

tibii din viitor

sau poate că roșu e căldura pe care o simți scurgându-ți-se pe buze când iei primul pumn în nas timpul e ochiul băgat și adormit între două amintiri difuze dar plăcute mirosind a pâine prăjită sticlă de lapte cu capac de staniol sifoane-girafe cu pârghie tremurândă nu, domnule, nu mai trăiește nimeni în trecut, cine suntem noi să ne lamentăm, noi primim viitorul cu pieptul/unii cu păr, altele cu sfârcuri tari/ poate că vina e când tibia nu mai stă sigur în articulații când ligamentele o fac să tremure să doară ce-are vina cu tibia ce-are afina cu Libia primul pumn în nas pe care-l simți până-n tibii amintirile pe care le strivești între foile unor cărți le-am împrumutat, domnule, nu le mai am au trimis câțiva reprezentanți ai ministerului straveziu să-mi străvezească viața mie tocmai mie Read the rest of this entry »

Written by Rares

October 3, 2011 at 6:52 pm

frappé cu spuma verticală

Domnul P. deschise cartea la pagina 238 (numărul paginii e foarte important), șterse cerneala tipografică, caracterele mai încăpățânate și cuvinte de genul “și”, “când”, “la”, “în”, dar și unele mai complicate cum ar fi “ambarcațiune”, “matelot”, “tambuchi”, “etambreu”, le șterse cu degetul mare umezit și supt bine între buzele lui groase mărginite de perii îngălbeniți de nicotină ai bărbii, și își așeză obrazul pe hârtia gălbuie. Numai editura Pescăruș scotea, pe vremuri, cărțile astea, cu hârtie gălbuie, pororasă. Numai editura Pescăruș scosese volumele astea superbe de aventuri pe mare pe care domnul P. le adora.

Cu fruntea lipită de hârtia ștearsă, încă pătată pe alocuri cu salivă frecată cu degetul, dar cui îi pasă?, domnul P. privi spuma verticală a valurilor din care ieșeau trupuri ce pășeau orizontal, încă adormite, puțin transparente, ude, puțin descumpănite, oarbe, nesigure, amețite. Read the rest of this entry »

Written by Rares

September 30, 2011 at 5:52 pm