push the button

rostul vieții e să râzi

Archive for the ‘Photography’ Category

mai bun, dar nu stiu daca mai bine

ma intorc la pusthebutton.ro

va astept cu drag.

Advertisements

Written by Rares

February 18, 2012 at 6:50 pm

Posted in Photography

Tagged with

Nemo

Nemo m-a rugat sa-l duc sa vada marea. Nu puteam sa-l refuz, avand in vedere ca, dupa ce a parasit Oceanul pentru mine, aproape uitase cum e sa-ti umpli branhiile cu apa sarata.

Am ajuns si a privit, mai intai, marea cu emotie, de la distanta…

Apoi ne-am apropiat si a inceput sa se joace cu valuri mici, dar suficient de mari sa-l sperie acum, cand reinvata marea…

Nemo m-a intrebat daca mai putem ramane pana dupa rasarit; cred ca simtea ca nu e departe. Ce sa fac? Nu batusem atata drum doar pentru doua valuri… In plus, Nemo mi-a tot spus in masina ca ar vrea neaparat sa mai stam, sa-i intalneasca, poate, pe prietenii lui vechi – delfinul si pelicanul…

S-a uitat putin spre oras, inspaimantat, probabil, stiind ca se va intoarce acolo. Pentru mine. Pestii nu plang, dar Nemo da. Nu i-am vazut ochii…

Si l-am lasat sa se mai joace…

Cand am vazut ca rasarea soarele…

Nu stiu ce anume, dar ceva il facea sa creada ca ne vom intalni si cu pelicanul si delfinul…

M-a convins si pe mine, asa incat ne-am asezat sa ii asteptam…

Si, cand soarele se aprinse aproape de tot din mare…

Aproape a sarit de pe sezlong de bucurie…

Venise delfinul!

Si-au zis salut in felul lor. Nemo a vrut din nou in apa, ca si cum el, delfinul si miliardele de metri cubi de sare lichida ar fi fost acelasi trup. Sau gand…

S-a mai jucat putin si apoi s-a oprit sa se uite la soare. In adancul Oceanului ai rar sansa sa inveti lumina, mi-a spus candva. L-am lasat, asezandu-ma pe jumatatea mea de sezlong, trist pentru ca stiam ca vom pleca si ma va intreba zi de zi cand ne vom intoarce. Aici, unde si aerul curge…

Si, tocmai cand ne pregateam sa plecam, a aparut si pelicanul…

Nemo s-a uitat lung inapoi si am simtit cum isi indeasa undeva, intr-o valiza inchipuita, imaginea aia cu sezlongul si umbrela, ambele fara suflare. Doar apa, aerul si focul erau vii . Nemo e neschimbat. Insa e cu o dorinta implinita mai bogat…

Written by Rares

June 1, 2008 at 11:49 pm

Posted in Echo, Photography

Povestea apei pentru zile negre

Astazi, in orasul plouand in care traiesc, am scris o poveste.

Am plecat. Am luptat cu mari…

…si oceane…

Am luat prima corabie…

…si am vazut cavaleri care abandonasera drumul; poate de prea greu, poate prea frumos…

…am vazut naufragii in oceane imposibile…

…si mi-am odihnit oasele pe insule misterioase…

Am intalnit armasari inaripati…

…si m-am luptat cu balauri de otel…

Am descoperit fecioare sublime…

… si mi s-au aratat harti cu teritorii necunoscute omului…

Printre fantani, totemuri si semne misterioase…

… am vazut sarmani gata sa moara cu dreptatea in mana…

Inteleptii, goliti de sensuri si frici, imi aruncau priviri discrete si timide…

… dar eu, construind legi noi pentru a putea pasi pe drumuri ciudate…

… gaseam, printre constructii erectile…

… lacasul, Templul:

Ma uit pentru ultima oara in urma si vad in fata ochilor, pentru o clipa, locul din care am plecat, ca si cum ar fi fost singurul loc de pe pamant: o casuta alba, cu obloane rosii la ferestre, aproape de un tei imens care, atunci cand ploua, dezlantuia paradisul prin noi…

Si uite-asa azi, putin inainte de caderea serii, dupa o calatorie lunga, lunga, poate prea lunga, gasesc scara catre ceea ce cautam: soarele apei:

Written by Rares

May 21, 2008 at 11:15 pm

Revolutia (culturala) din noi

Au iesit multi tineri pe strada in noaptea muzeelor… Chiar impresionant de multi. Sa vezi cozi la muzee in Romania este ceva iesit din comun. Se mai intampla, in special primavara, dar nu in fiecare primavara.

Miile de oameni din strada m-au facut sa ma intreb unde sunt ascunse, sadite semintele revolutiei culturale romanesti. Noua (viitoare) sau contemporana. Ma intreb (de fapt sunt aproape sigur, dar mi-e teama sa afirm) daca nu traim o revolutie de tipul rezistentei. Ma uit la artisti si le vad si simt discursul firav si timid; ar striga libertate – nu au de ce, de fapt, pentru ca face asta ceea ce creeaza.

Suntem intr-un fel de tranzitie de la individualitate la colectivitate. In fotografie, de exemplu, se vorbea, pana acum un an, doi, de fotografi. Astazi, despre fotografie. Vad studentii de la arhitectura, litere, arte plastice cum se preling pe langa ziduri, agresati de tot ce se intampla in jur: de urbanizare salbatica, de canibalism colectiv, de badaranie si subcultura. Asta ii face, pe de alta parte, mai agresivi si pe ei, mai fertili. Ceea ce e bine. Oricat de mica ar fi lumea din jur, lumea lor e mare si plina de visuri. Si asta ma bucura.

Randurile au fost inspirate de vernisajul unei expozitii, Realpolitik, la galeria H’art.

Written by Rares

May 18, 2008 at 8:15 pm

Posted in Photography, Romania

Vedere in culori

Unchiul meu naviga. Era electrician in marina si calatorea mult. Imi aducea Wrigleys si niste acadele uriase, pe care stria Stop (sic!), la care lingeam cateva zile, dupa un program ciudat pe care il stia doar mama.

Odata, insa, mi-a adus o vedere cu Piccadilly Circus. Era atat de frumoasa incat nu am cum s-o uit. Intr-o lume aproape in totalitate alb-negru, era coltul meu de culoare. In plus, era din aia 3D, groasa si putin zimtata. De altfel mi se parea ca greutatea o face mai veridica, iti lasa impresia ca e rupta direct din piata, dintr-o lume pe care nu credeam ca o sa o vad vreodata.

Astazi, in lumea mea, vreau sa vad alb-negru. Culorile din jur imi provoaca greata, atat vreme cat culorile sunt date de fugi, de rupturi, de tanjiri, de fetisuri penibile. Dar axiologia este arta sinuciderii. Nu voi ajunge acolo. Eu doar vreau sa imbratisez culorile cum pot eu mai bine, sa le vad, daca nu sa le simt. Vederea mea de azi contine masini urland pe contrasens, pantofi scalciati si murdari, oameni tristi si goi care (se) alearga, o lumina care cade de nicaieri si se duce peste tot, fara putinta a o intelege sau accepta. Vederea mea e un plaman plin de praf care respira uitandu-se la vederea mea de demult, in culori.

Piccadilly Circus, 2002:

Written by Rares

May 14, 2008 at 12:47 am

Posted in Photography

Frunze de plictiseala, TM

Expresia apartine copilului bunului meu prieten Gabi si descrie ceva ce eu am gasit in New York.

Pe copil il cheama Igor si are 4 ani si jumatate, nu 2 cum am scris initial :)

Written by Rares

May 7, 2008 at 12:48 am

Posted in Photography

Urbanscapes de aprilie

Iata ce gasesc azi prin Bucuresti, intr-o zi pustie si innorata:

Sufragerie…

…si dormitor:

Dialoguri:

…si lipsa de dialog:

Pudoare:

…si cenzura:

Diverse oferte, de la reduceri masive…

…si cupluri promitatoare

…pana la promisiuni desarte:

Gasesti povesti care nu pot incepe:

…si altele care nu se pot termina:

Dar e bine… Din cand in cand poti sa-ti ostoiesti setea:

…si foamea:

E o zi in care un vestitor…

…poate aduce moartea televiziunii:

Cu tot nonsensul acestui oras…

…e un oras in care poti prinde radacini:

…poti invata smerenia:

…si in care te poti inalta:

Written by Rares

April 19, 2008 at 4:17 pm

Posted in Photography