push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘demoni

se întâmplă ceva

se întâmplă ceva sub asfaltul tâmplei mele stângi fix acolo unde patru dumnezei își încearcă talentul pe o chitară acustică unde demonii joacă șotron unde șapte babe îngălate încearcă să-mi facă fus tristețile unde încheietura mâinii stângi a unei femei troznește ca un lemn umed într-o cabană din Alpi unde bărbații își mângâie femele pe creștet cu palmele pline de sânge unde pâinea e făcută din praf de pușcă unde sunete bizare se întâlnesc în același dans drăcesc ca și noaptea trecută unde aventurierii scapă pe lumea ailaltă cu cearșafurile întinse pe catarge Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 15, 2012 at 11:54 pm

al dracu’

timpul nu mai găsește locuri potrivite să mă strivească ești o muscă îmi spune nopțile strivindu-mă de farul unei mașini roșii decapotabilă ce gonește spre un loc de coastă purtând doi tipi un tip și-o tipă sau doi tipi sau două tipe n-avem niciun standard aici încep să curg murind pe farul fierbinte luminos ce catharsis mai bun pentru o muscă unde mi-aș fi găsit mai curând gloria decât arzându-mi ultima clipă pe rugul electric al unui far de decapotabilă roșie ești un gunoi îmi strigă ziua și mă lipește de trotuare ca pe-o flegmă aștept neputincios frigul privind gleznele minunate ale unor tinere pufoase pantofi amenințători ai domnilor mașinile niște uriași rapizi demoni zgomotoși transportând indivizi necunoscuți speciei mele flegmatice Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 14, 2012 at 2:44 pm

acum am timp

Sprijini coatele pe masă și-și împreună mâinile ca-ntr-o rugăciune. Privi prin dreapta degetelor încălecate, cercetând pe îndelete, ca pentru prima oară, obiectele din bucătăria prost luminată. Mușamaua galbenă cu flori roșii, mai întâi, tăiată în mii de locuri, cicatrici mai lungi sau mai scurte, fâșii subțiri lipsă care lăsau să se vadă carnea maronie a lemnului de dedesubt, mușamaua pe care o știa pe de rost, îi apărea în toate visele despre ei, învelea toate discuțiile într-un strat familiar, ca zăpada din fotografia de la Bușteni fără de care cabana, copacii, schiurile înfipte la întâmplare ca niște bețe de chibrit, oamenii care zâmbeau n-ar mai fi fost cabana, copacii, schiurile, oamenii, ci ar fi fost altceva, într-o altă fotografie, într-o altă viață, amintită într-o altă bucătărie, de altcineva.

Decolând de pe mușama, privirea i se opri marginea greu conturată în semiîntuneric a bufetului, recondiționat acum câțiva ani de doi tâmplari nepricepuți care îngroșaseră cu vopsea locurile în care vârsta și cariile mușcaseră prea adânc din miezul mobilierului. Mereu spusese că bufetul seamănă cu o bucătăreasă grasă, o negresă cu pielea lucitoare și zâmbetul de fildeș ca în nuvelele americane sudiste, sau ca Mammy, din Gone With The Wind, așa, cu bustul sferic în care stau cuminți paharele de țuică, zâmbi la gândul: Armata paharelor de țuică, renumita descoperire arheologică din Berceni, acum deschisă publicului în expoziție mondială Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 18, 2012 at 5:51 pm

am, clopotul mut și pantofii domnului Adamsescu

Am deschis, foarte aproape de băcănia domnului Johnsonescu, un magazin de mănuși fabricate din pantofi vechi.

Am fost surprins, foarte aproape de miezul zilei, să o văd intrând pe doamna Burtonescu, cerându-mi două mănuși nepereche care să provină neapărat, a insistat duduia, o veche clientă de-a mea, din pantofii unui un ofițer de marină și ai unui funcționar la banca Lloydescu. Mi se pare combinația ideală, mărturisii doamna Burtonescu, mai fermecătoare ca niciodată, purtându-și părul negru, lucios, răsucit într-un coc răsărit șic, într-o parte, spre creștetul capului care termina un corp durduliu, total nepotrivit trăsăturilor minione și mâinilor nefiresc de mici, ca de păpușă. Făcând un pas lateral, cambrând la maximum fusta dintr-o lână groasă, elegantă și totuși fără istorie, ancoră cu maximum de delicatețe dansantă un vârf de cizmă în parchetul magazinului. L-am lustruit astă-vară și m-a costat o avere, gândii, nescăpând-o din ochi. Îmi place să-mi prețuiesc clienții statornici. Banca Lloydescu mi se pare de încredere, dragul meu. În plus, marinarii îmi dau starea aceea de confort melancolic. Vin, pleacă, iubesc, lasă, mă țin în tensiune, înțelegi?, și mă privi fix, stăruitor, să vadă dacă am înțeles că sub plapuma întrebării pe care tocmai mi-a pus-o stă cuibărit tot adevărul vieții. Mormăii ceva. Ea plescăii, brusc indiferentă. Mmmșclaah, cam așa plescăii. Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 17, 2011 at 10:42 pm

nu vreau nici măcar un pahar cu apă/I don’t even need a glass of water

ce mult ne asemănăm eu într-o mare de oameni nevoind altceva decât să fiu lăsat în pace neatins să-mi simt virginele tăceri cum se lovesc mecanic dur de ticăitul ceasului de pe birou tu într-o mare de singurătate înconjurat de ceasuri care tac dorind să te calce trenuri înțesate de oameni să te lovească autobuzul 226 cu articulațiile îndoite de suprasarcină îmi place să cred că ne asemănăm că suntem la fel de însetați de pahare cu fizica lui du-te vino între două stări extreme ce bine ne face să discutăm despre ele dar știi eu nu sunt nici ăla nici celălalt sunt undeva în zona mea de confort acolo unde cred că mă asemăn cu toată lumea chiar și cu tine care ți-ai întinde pielea pe trotuare să simți tălpi mii zeci de mii de tălpi purtând greutăți și vieți atât de diferite să le auzi larma ca să nu mai simți zgomotul propriei vieți eu să încerc să mai prind câteva frânturi din cântecul vieții mele Read the rest of this entry »

lacul șapte

undeva incert, dar exact la jumătatea distanței dintre buric și coșul pieptului (acolo unde se presupune, fără nicio dovadă în acest sens, că s-ar ascunde penele triste ale tuturor cocoșilor de munte nepalezi), apăru un lac. mai întâi un lac de sudoare, apoi un lac artificial, apoi un lac de unghii și, în cele din urmă, un superb lac vulcanic. pe marginea lui, din când în când, se așezau gânduri făcute ghem: unul despre o bicicletă galbenă cu șa neagră, lungă, mult prea înaltă pentru un asemenea gând. un altul despre scrisorile pe care le pierduse exact între momentul scrierii adreselor și umezirii timbrelor cu limba. și un al treilea, gând care venea cel mai des pe marginea lacului, despre mănușile cu un singur deget, din piele maro, uitate în gușa încărcată cu cerneală a unui stilou răpitor.

lacul așteaptă în fiecare seară ploi importante, esențiale, ar spune unii, pline cu pâlnii de gramofoane din care curg sunete stâlcite, de o lichiditate îndoielnică. cu toate acestea, lacul dintre buric și coșul pieptului a devenit sursa cea mai importantă de lichidități atât pentru Fondul Mărunt Internațional, cât și pentru Banca Universală. Read the rest of this entry »

Written by Rares

November 1, 2011 at 9:17 pm

tibii din viitor

sau poate că roșu e căldura pe care o simți scurgându-ți-se pe buze când iei primul pumn în nas timpul e ochiul băgat și adormit între două amintiri difuze dar plăcute mirosind a pâine prăjită sticlă de lapte cu capac de staniol sifoane-girafe cu pârghie tremurândă nu, domnule, nu mai trăiește nimeni în trecut, cine suntem noi să ne lamentăm, noi primim viitorul cu pieptul/unii cu păr, altele cu sfârcuri tari/ poate că vina e când tibia nu mai stă sigur în articulații când ligamentele o fac să tremure să doară ce-are vina cu tibia ce-are afina cu Libia primul pumn în nas pe care-l simți până-n tibii amintirile pe care le strivești între foile unor cărți le-am împrumutat, domnule, nu le mai am au trimis câțiva reprezentanți ai ministerului straveziu să-mi străvezească viața mie tocmai mie Read the rest of this entry »

Written by Rares

October 3, 2011 at 6:52 pm

și de-aici unde mergem?

patru canguri mov clefăie cu zgomote perfect decupabile în întunericul sălii de cinema viața mea a ajuns chiar la momentul în care, în mijlocul străzii, îmi iau dușmanul de umeri, îl scutur și-l îndrum pe calea cea bună: stradă, drum, cale lasă-ne domnule cu plescăielile astea strigă un domn nervos bărbos din primele rânduri dar nici măcar nu întoarce capul e fascinat de uluirea nedumerirea disperarea mea din mijlocul drumului cei patru canguri nu mai rezistă tensiunii momentului unuia îi scapă un icnet de rândunică ceilalți râd cu zgomot; eu nu mă mișc din mijlocul drumului simt parfumul unei femei un mosc a murit pentru ca ea să miroasă așa dușmanul meu trebuie să moară ca să-mi acopăr cu seva glandelor lui clavicula șefii marilor cancelarii să mă invite la dineuri fascinați de puterea fabuloasă a parfumului meu și cele două parfumuri al meu și al femeii se întâlnesc într-un cinematograf obscur în care împreună cu niște canguri impertinenți și mov pe deasupra (s-ar putea și pe dinăuntru) Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 8, 2011 at 2:09 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with , , , ,

curs de ikebana

eu încep chiar de-aici de la marginea asta șifonată a cearșafului prăfuit al străzii aici mi-au crescut tălpile apoi gambele coapsele trunchiul n-am apucat niciodată să înfloresc nu e nicio pagubă am tot timpul alerg așa prin lume cu rădăcinile atârnânde julindu-le nepăsându-le răsucindu-le uscându-le retezându-le du-le du-le de-aici mi-au zis toți nu m-au angajat nici în parcuri nici în grădini nici măcar într-o terasă privată aș fi locuit și-ntr-un ghiveci dar m-aleargă mereu ăștia cu despădurirea am fost apoi la un curs de noncombat apoi la unul de salvat aparențele am băut cola am fumat winchester palincă beții minciuni îmi trag rădăcinile lăsând urme semnificative (nu e frumos cuvântul ăsta?) pe cearșaful șifonat al străzii apoi am învățat să cânt să scriu să număr să caut în pantaloni să caut sub bluzele fetelor să mă înalț cu tot cu rădăcini încercând să zgârii aerul cu sângele meu verde rășinos mi-am făcut brațele etajere am dus cărți valize borcane cu zacuscă murături analize de urină castraveți mucegăiți un măr uscat ofilit nu e nimic în neregulă zice doamna de la cosmetice vă ofer această mostră de unguent pentru reparat ridurile rădăcinilor vă promit că n-o să mai aveți probleme am făcut cursuri de ikebana de germană am fost chiar și la școală puțin am fumat marlboro și am băut espresso am văzut jumătate de glob ocular am călătorit de mii de ori în juru-mi Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 12, 2011 at 8:54 pm

vremuri bune vin bine în vene

nesiguranța celorlalți te face să te simți sigură fugi fugi fugi vei fugi mereu de munții de liniște apele adânci te sperie treci delicat cu palma peste o carte bună una care te pune pe gânduri o iei în mână îți place să-i simți greutatea să știi că până la urmă cuvintele alea chiar există chiar dacă nu pot duce sensul mai departe de gândul tău și fila următoare îți place să-i simți greutatea frumusețea ei nu poate ieși din cameră sau din gândul tău fără voia ta și-ți spui mereu ce frumos ar fi să fie viața cum vreau eu și în clipa următoare țâșnesc ștreangurile oboselii din sertare să-l zîgâriem până la sânge pe cel care ne cântă în șoaptă îi alungăm cu pietre pe cei care aduc liniștea îi ucidem mărunt zilnic pe cei care ne păzesc și nu știi încotro să faci pasul în spate sunt fiare în față sunt fete morgana sus sunt ulii și dacă tot ești singură de ce să nu înceapă desfrâul Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 11, 2011 at 12:24 am