push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘domnul P.

judecata de apoi cincisprezece

-Și?, întrebă Vocea.

-Dă-ți dracului jos căciula aia de astrahan, ești ridicol, răspunse domnul P.

Written by Rares

February 14, 2012 at 4:46 pm

înmormântarea și paltonul convex al domnului P. * the funeral and Mister P.’s convex coat

– Fiți amabilă, doamnă, am cerut explicit un palton convex, spuse răspicat domnul P., oarecum uluit de indiferența, mai degrabă delăsarea ce aducea o lehamite prin firul telefonului, prin galena plină de paraziți, prin receptorul gălbui pe care se mai vedeau literele perfect decupate ale logo-ului Telefunken, prin ureche, lovind deranjant timpanul, creând stimuli cerebrali care provocau senzații deloc plăcute ocupantului apartamentului numărul 7, scara 1, strada Maior Ostășescu, București. Adică domnul P. în persoană.

– Și?, întrebă pe un ton acru-indiferent operatoarea. Convex ați cerut, n-am avut decât concav. Asta e, nu trebuie să faceți atâta caz. Unii au cerut nasturi cu elice și le-am trimis bricege aeropurtate pentru că nu mai aveam nasturi pe stoc. Încercăm să nu ne lăsăm clienții cu ochii-n soare, dar dumneavoastră nu apreciați asta. Mă rog, și-și drese glasul, s-ar putea să nu fie cel mai comod palton pe care-l avem pe stoc, dar măcar e ceva, nu?! Am fi putut… Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 8, 2011 at 12:57 am

judecata de apoi treisprezece

– Şi, întrebă Vocea.

– Ai grijă, eternitatea e atât de vastă, încât oricând poate să-ţi dea un şut în cur, zise domnul P.

Written by Rares

October 28, 2011 at 2:39 pm

frappé cu spuma verticală

Domnul P. deschise cartea la pagina 238 (numărul paginii e foarte important), șterse cerneala tipografică, caracterele mai încăpățânate și cuvinte de genul “și”, “când”, “la”, “în”, dar și unele mai complicate cum ar fi “ambarcațiune”, “matelot”, “tambuchi”, “etambreu”, le șterse cu degetul mare umezit și supt bine între buzele lui groase mărginite de perii îngălbeniți de nicotină ai bărbii, și își așeză obrazul pe hârtia gălbuie. Numai editura Pescăruș scotea, pe vremuri, cărțile astea, cu hârtie gălbuie, pororasă. Numai editura Pescăruș scosese volumele astea superbe de aventuri pe mare pe care domnul P. le adora.

Cu fruntea lipită de hârtia ștearsă, încă pătată pe alocuri cu salivă frecată cu degetul, dar cui îi pasă?, domnul P. privi spuma verticală a valurilor din care ieșeau trupuri ce pășeau orizontal, încă adormite, puțin transparente, ude, puțin descumpănite, oarbe, nesigure, amețite. Read the rest of this entry »

Written by Rares

September 30, 2011 at 5:52 pm

un lichid verzui

– Știți, nu mi-am dorit să mor, zise domnul P. Nu mi-am dorit să mor fără să găsesc măcar câteva definiții. Ce înseamnă iubire, trădare, așteptare, plecare. Dar, uitați, mi s-au umflat capilarele domnule doctor, s-au înverzit, și stau acum în rezerva asta de spital ca o plantă așteptând să mor. Dar efectiv ca o plantă, fără să-mi fi găsit definițiile, se plânse domnul P.

– Nu e cazul să vă îngrijorați, încercă doctorul un ton mai optimist. Capilarele sunt sub control: le-am creat, cu ajutorul salvator al asistentei-șefă, un manșon special care le ține în frâu. Și le și ascunde vederii, iată. Două avantaje într-un biet dispozitiv de plastic. Și improvizat. Când rosti improvizat, medicului îi fugi iute bărbia spre umărul stâng. Un tic din copilărie, se scuză în fața domnului P., suprinzându-i milisecunda de uimire din privire.

– Nu, nu mă îngrijorez. Nu mă pune pe gânduri moartea. Am mai murit de câteva ori în viața asta, aș putea spune. Mă sperie faptul că plec, plec chiar din rezerva asta împuțită și n-am găsit răspunsuri. Așteptare, plecare. Ce sunt? Dumneavoastră căutați răspunsuri, domnule doctor? Read the rest of this entry »

Written by Rares

June 21, 2011 at 11:54 pm

judecata de apoi douăsprezece

– Și? întrebă Vocea.

– Când mănânci ciocolată și te ștergi pe pantaloni, răspunse domnul P.

Written by Rares

May 17, 2011 at 10:41 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with ,

alunecări

poate că într-adevăr nu e nimic greșit smocul ăsta de iarbă care iese pe balconul meu dintr-o crăpătură a cimentului dârele murdare pe care le lasă ploaia ca niște amintiri mereu prezente pe pereți floarea uscată de liliac care se zbate amețită prinsă într-un vârtej de aer într-un colț sus jos liniște zbucium poate că nu e nimic greșit

Domnului P. i-au plăcut mereu ființele care stăpânesc mișcări suple. Mușchii sunt niște demoni pe care, dacă știi cum să-i strunești, îți pot transforma corpul într-un val care se prelinge pe o plajă fâșâind nisipul, un cântec care cucerește încet încet o încăpere, o stare dulceagă și leneșă care-ți posedă sufletul. Domnul P. îi plăceau mișcările felinelor, șerpilor, crocodililor, păsărilor și ale domnului G., un violonist slăbănog care locuia două etaje mai sus.

În mod straniu, deși domnul G. trăia singur de ceva vreme, sau cel puțin așa credeau vecinii, domnul P. îl putea auzi alunecând prin casă chiar și cu două etaje mai jos, chiar și în timp ce cânta la vioară! Domnului P. i se părea asta o ciudățenie nemaivăzută, în condițiile în care auzul lui nu mai era cel din tinerețe, blocul era destul de solid și cu tavane groase, iar domnul G., cu siguranță, nu era cel mai bun violonist din lume. Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 14, 2011 at 10:12 am