push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘fiction

crezi că ştii, dar nu / you think you know, but no

Crezi că degetele încep de la marginea pielii, dar nu. Încep dintr-o genă rebelă care a vrut să-ţi dea degete mai scurte. Mie, mai lungi. Încep de la răsuflarea microscopică uşurată a unui fir de praf, încă uluit că a scăpat văilor şi munţilor de pe buricul degetului tău arătător. Încep cu pielea fetei dintr-a treia care te-a electrocutat până dincolo de moarte.

Crezi că amintirile încep cu o bicicletă, dar nu. Încep din mizeria de pe opinca unui străbunic, uitat undeva între două traverse de tren şi o cruce incertă, pe lângă Făgăraş. Încep dintr-o mică rană la genunchi din care a curs tot sângele romanilor, tătarilor, hunilor, bulgarilor. Încep dintr-o oală de pământ în care axis mundi era un centimetru pătrat de coastă afumată, vişinie. Read the rest of this entry »

Advertisements

Written by Rares

January 10, 2012 at 1:55 pm

gâlgâind înspăimântător / dreadfully spouting

Am scris o carte de poezie într-o sticlă de lapte. O sticlă de lapte ca pe vremuri, cu pereții groși, cu gura largă, gâlgâind lichidul alb spre căni, buze, oale, ibrice. Apoi goală. Așteptându-mi literele. Literele îngroșându-se, deformându-se hazliu uneori, înspăimântător alteori. Cu greu mă strecor seară de seară în sticlele goale de lapte din cămară. Le umplu una după alta. N-ar fi multe de zis. Nici multe de muls. Sunt câteva strofe banale. Probabil că le-am mai scris. Mai rău, le-or mai fi scris și alții.

Sticlele de lapte mă așteaptă cuminți, în întuneric, niște cârtițe transparente care-mi vor purta mereu secretul ca pe propriul lor lapte. Read the rest of this entry »

înmormântarea și paltonul convex al domnului P. * the funeral and Mister P.’s convex coat

– Fiți amabilă, doamnă, am cerut explicit un palton convex, spuse răspicat domnul P., oarecum uluit de indiferența, mai degrabă delăsarea ce aducea o lehamite prin firul telefonului, prin galena plină de paraziți, prin receptorul gălbui pe care se mai vedeau literele perfect decupate ale logo-ului Telefunken, prin ureche, lovind deranjant timpanul, creând stimuli cerebrali care provocau senzații deloc plăcute ocupantului apartamentului numărul 7, scara 1, strada Maior Ostășescu, București. Adică domnul P. în persoană.

– Și?, întrebă pe un ton acru-indiferent operatoarea. Convex ați cerut, n-am avut decât concav. Asta e, nu trebuie să faceți atâta caz. Unii au cerut nasturi cu elice și le-am trimis bricege aeropurtate pentru că nu mai aveam nasturi pe stoc. Încercăm să nu ne lăsăm clienții cu ochii-n soare, dar dumneavoastră nu apreciați asta. Mă rog, și-și drese glasul, s-ar putea să nu fie cel mai comod palton pe care-l avem pe stoc, dar măcar e ceva, nu?! Am fi putut… Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 8, 2011 at 12:57 am

nu vreau nici măcar un pahar cu apă/I don’t even need a glass of water

ce mult ne asemănăm eu într-o mare de oameni nevoind altceva decât să fiu lăsat în pace neatins să-mi simt virginele tăceri cum se lovesc mecanic dur de ticăitul ceasului de pe birou tu într-o mare de singurătate înconjurat de ceasuri care tac dorind să te calce trenuri înțesate de oameni să te lovească autobuzul 226 cu articulațiile îndoite de suprasarcină îmi place să cred că ne asemănăm că suntem la fel de însetați de pahare cu fizica lui du-te vino între două stări extreme ce bine ne face să discutăm despre ele dar știi eu nu sunt nici ăla nici celălalt sunt undeva în zona mea de confort acolo unde cred că mă asemăn cu toată lumea chiar și cu tine care ți-ai întinde pielea pe trotuare să simți tălpi mii zeci de mii de tălpi purtând greutăți și vieți atât de diferite să le auzi larma ca să nu mai simți zgomotul propriei vieți eu să încerc să mai prind câteva frânturi din cântecul vieții mele Read the rest of this entry »