push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘linii

trăiesc într-un dinte

După un examen pulmonar complet inutil, orașul a început să muște din noi. În fiecare zi i se întărește dantura, ca unui câine: te mușcă mai întâi cu blândețe, dinții albi au vârfuri rotunde, moi. Boabe de orez. Apoi se ascut, se întăresc. Sunt semnele fiarei ce va fi. Orașului i-au crescut dinți de patru până la douăzecișipatru de etaje. Scuipă spre mine cu saliva lui de tramvaie și mașini prăfuite, resturile metalice de la micul dejun pe care îl ia dimineață de dimineață pe autostrăzi, prin suburbii, cartiere care moțăie sub haine reci de brumă și visuri sleite.

Orașul mușcă din mine cu dinții lui cariați în care fiecare încearcă să-și sape cavitatea lui ca o bacterie, ca o familie tartrară – sună un vecin: domnule, dumneata inventezi cuvinte chiar așa, după bunul plac? du-te -n mă-ta, zic, și-i trântesc ușa-n nas, credeam că e poștașul care-mi aduce dimineață de dimineață suc gastric la kil și periuțe ultramoderne (uneori chiar postmoderne, date pe sub mână), numai bune pentru metehnele mele – fiecare încearcă să încălzească mica lui carie cu un covor de culoare moale. Cu niște fotografii din concedii. Poate chiar câteva tablouri. Perdelele care închid bacteriile pansive, le izolează de celelalte universuri care le-ar putea afecta scurta existență în gura orașului. Cu costurile astea la-ntreținere, nici măcar o plantă nu mai poți crește. Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 20, 2011 at 9:11 pm

prinși

trăim secunda asta strâmtă între corpul meu ș-al tău respirăm bobul ăsta de aer de volumul gurii mele și-a ta din două cuvinte strâmte ne chinuim aici ne zvărcolim unul într-altul să facem puțin loc să ne putem desprinde fruntea unul de celălalt doar cât să ne putem vedea zâmbetul ș-apoi am putea-o lua de la capăt

trăim trupul ăsta strâmt între cel care mai vrea să facă o broască de hârtie și omul care-și mângâie barba sau atinge sânul plin de lapte trăim clipa asta între omida ce suntem și fluturele ce-am vrea să fim între sunetul tristeții care ne umple și ne sparge viorile (cum s-a întâmplat cu domnul P., de la etajul 5, mort în circumstanțe incerte) și melodia neștiută a unei fericiri firave ai grijă nu-i place la lumină ud-o de trei ori pe zi dar pământul să fie uscat primăvara trebuie schimbat mai arată-i și tu soarele Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 8, 2011 at 9:54 pm

Posted in Lumea asa cum sunt

Tagged with , , , ,

caută după cuvinte cheie

tot arunci cuvinte-buzdugan cad mânioase și-ti fărâmă dinții ce simplu ar fi să umplem rezervoarele astea cu sânge să ne sudăm – pricepuți cum suntem în toate – bucată cu bucată când suntem fărâmați am ști foarte exact cât durează cântecele reîntregirilor noastre un an durere egal patru ore de sudură unsprezece ani de chin egal opt ore de sudură cu grupe diferite de sânge un cancer un om apropiat care-ți pleacă sutură pe viu și două luni de gimnastică până la recuperare completă

tot arunci cuvinte-lance prin spații nu se lovesc de nimic de nimeni n-au ecou ți-ar trebui un ecou sângeros să simți lancea înfigându-se în pelicula de sânge a cuiva e necesar să simți pielea pârâind carnea oferindu-se bucuroasă sfâșierii o și ce-ți mai place să vorbești să vezi cum țâșnesc cuvinte-lance în toate direcțiile doar doar s-or lovi de vreun suflet bolovănos și-or întoarce un minuscul ecou semnul reconfortant al singurătății asistate teatrale mortale Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 30, 2011 at 7:46 pm

culinare

azi am văzut cel mai frumos cuţit din lume: pe la treişunsfert, mii de cocori tăiau soarele felii undeva, peste Dunăre

(vă aştept la un borş de peşte zburător)

Written by Rares

December 21, 2010 at 6:12 pm

Posted in Romania

Tagged with , ,

să discutăm despre linii

bine, ştii că dacă începem discuţia asta, n-o s-o terminăm niciodată

eşti un nesimţit

discuţia asta despre liniaritate, platitudine, rectitudine nu are cum să se termine din moment ce discutăm despre linii drepte

eşti un nesimţit relativ

degeaba implici relativitatea, nici măcar nu poţi s-o impui, stai să-ţi explic: suntem liniari când ne uităm la fotografiile de la nunta noastră apoi de la botez plaţi când vedem filmul acela atât de erotic cândva atât de şters acum ce rectitudine e în gesturile tale când îmi îmbrăţişezi genunchii zeul meu îmi spuneai acum sunt un gunoi care caută în decolteul tău plat plăceri liniare unidimensionale netensionate da suntem două tomberoane turtite care-şi zâmbesc şters unul altuia cu emoţia pe care ţi-o produce un orez sârbesc Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 9, 2010 at 10:28 pm