push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘lucruri

un lichid verzui

– Știți, nu mi-am dorit să mor, zise domnul P. Nu mi-am dorit să mor fără să găsesc măcar câteva definiții. Ce înseamnă iubire, trădare, așteptare, plecare. Dar, uitați, mi s-au umflat capilarele domnule doctor, s-au înverzit, și stau acum în rezerva asta de spital ca o plantă așteptând să mor. Dar efectiv ca o plantă, fără să-mi fi găsit definițiile, se plânse domnul P.

– Nu e cazul să vă îngrijorați, încercă doctorul un ton mai optimist. Capilarele sunt sub control: le-am creat, cu ajutorul salvator al asistentei-șefă, un manșon special care le ține în frâu. Și le și ascunde vederii, iată. Două avantaje într-un biet dispozitiv de plastic. Și improvizat. Când rosti improvizat, medicului îi fugi iute bărbia spre umărul stâng. Un tic din copilărie, se scuză în fața domnului P., suprinzându-i milisecunda de uimire din privire.

– Nu, nu mă îngrijorez. Nu mă pune pe gânduri moartea. Am mai murit de câteva ori în viața asta, aș putea spune. Mă sperie faptul că plec, plec chiar din rezerva asta împuțită și n-am găsit răspunsuri. Așteptare, plecare. Ce sunt? Dumneavoastră căutați răspunsuri, domnule doctor? Read the rest of this entry »

Written by Rares

June 21, 2011 at 11:54 pm

ce ușoare suntem

ma duc în gară vin vagoane întregi cu flori de tei nu pot lipsi tocmai acum am lipsit atâția ani mi-au lipsit atâția ani stăteam în stradă și râuri de tei curgeau peste picioarele mele unele flori mi se opreau între degete ca niște carcase uscate de crab incredibil ce ușoare

da, noi suntem ușoare

să pun mâna pe lopată să arunc tei în cupotoare trenurile care merg pe bază de flori de tei un combustibil nou inventat de un tip Teișanu profesor de teiologie și o să-mi rup brațele cărând găleți cu flori de tei în stânga și-n dreapta luați și dumneavoastră domnule și dumneavoastră doamnă nu-i nimic dacă muriți Read the rest of this entry »

Written by Rares

June 7, 2011 at 11:35 am

al treilea

Se naște un copil. În maternitate, când vezi mizeria, vrei un pat mai bun pentru nevastă. Nu se poate. Îți iubești femeia, îți iubești copilul pe care îl poartă. Principiile nu mai înseamnă nimic. Dai. Nevasta îți e mutată. Sau o duci la o clinică. La clinică, îți e frică. Ai auzit povești. Decât să-ți pară rău toată viața, mai bine dai. Și dai.

Te-ai născut într-o maternitate. Ești spălat pe creier de mic. Nu înțelegi nimic, dar ți-e mai frig decât ăluia care a dat și stă deja cu țâța mă-sii în gură. Tu stai într-un salon mizer și ți se dă lapte praf. Uneori cam rece.

La grădiniță îți scoți ochii și rupi pielea. Pe educatoare o doare-n cur, sunt prost plătită, pui de drac. Observi că, dacă dai mai tare și tragi mai rău, ai mai multă liniște. Un pui de reflex crește în tine, dai, tragi, liniște.

Părinții muncesc din greu. Vin târziu, încearcă să se ocupe de tine, ce vrei puiule, hai puiule, dragu’ tatii, dragu’ mamii, cum a fost la școală, de ce-ai luat notă mică, nu mai primești nimic, nu mai mergem la mare, mami, profa’ primește de obicei un cadou. Școala devine un chin, un lucru pe care trebuie să-l termini. Locul în care-ți faci educația sexuală și înveți unde e Hollywoodul.  Read the rest of this entry »

Written by Rares

June 2, 2011 at 11:23 am

Posted in Romania

Tagged with , ,

accident

vântul suflă cu putere păsările par să zboare înapoi ce frumos ar fi să poți trece prin viața plutind ținând doar brațele desfăcute îmbrățișări care te lovesc întâmplări care-ți mângâie penajul tulburându-l cu niște vârtejuri acolo unde încep să se termine penele mereu vârtejurile apar acolo unde lucrurile încep să se termine da da îmi spun copacii nu e sângele tău nu-ți fie teamă nu e boala ta nu e durerea ta nu e sufletul tău tu ai murit demult te-ai înecat în râul ăsta întrebai e corpul meu e sufletul meu

da da spun copacii ai murit demult fii calm și pozitiv așază oglinda cu fața spre ușă vântul suflă cu putere păsările au băgat în marșarier undeva în inima Franței o virgină spune pentru prima oară ah! bețivii își freacă urdorile de peste noapte un respectabil profesor își scoate nădragii din fund e sângele meu? e corpul meu? întreb

copacii (în special sălciile) își înmoaie vârfurile pletelor în apa încrețită o mașină lovește o altă mașină undeva în munți Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 22, 2011 at 11:49 am

Posted in Ficţiune

Tagged with , , ,

fără sonor

și era atât de obosită, atât de obosită, își privi picioarele, le simți ca pe niște ancore pe care le târa prin deșertul camerei, simțea cum se deșiră toate mobilele și se prăbușesc fără zgomot, imagini fără sonor de la cutremur, cutremur, apa nu făcea zgomot când curgea prin țeavă ducându-se repede prin găurile negre către măruntaiele pământului, nu mai făcea nici când fierbea, nici când se evapora, nici când bolborosea pe talpa încinsă a fierului de călcat,

își împinse palmele apăsând cu putere urechile să și le desfunde, ce venea dinăuntru era mai puternic decât brațele ei, ce venea dinăuntru câștigase deja bătălia cu timpanele, cu tot ce avea înăuntru, acum începu lupta pentru dinafară,

nu, nu-mi distruge caietul ăla, te rog, te implor, strigă, dar ce venea dinăuntru nu distrugea caiete, le ștergea doar, le reda virginitatea, le împrospăta omorându-le, le anula viața, își simți inima lovind cu ciocane grele, înfundate, pereții pieptului când văzu cuvintele dispărând, poate grăbindu-se și ele spre măruntaiele pământului,

se luptară apoi pe scaunul vechi pe care îi plăcea lui să șadă, acolo unde l-a admirat prima dată, unde i-a văzut mândria, unde indiferența lui față de colecția ei de aparate vechi de radio a înfuriat-o într-un fel care i-a înfierbântat pântecul,

o, de l-ar fi ucis atunci! Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 17, 2011 at 8:46 am

Posted in Ficţiune

Tagged with , , ,

alunecări

poate că într-adevăr nu e nimic greșit smocul ăsta de iarbă care iese pe balconul meu dintr-o crăpătură a cimentului dârele murdare pe care le lasă ploaia ca niște amintiri mereu prezente pe pereți floarea uscată de liliac care se zbate amețită prinsă într-un vârtej de aer într-un colț sus jos liniște zbucium poate că nu e nimic greșit

Domnului P. i-au plăcut mereu ființele care stăpânesc mișcări suple. Mușchii sunt niște demoni pe care, dacă știi cum să-i strunești, îți pot transforma corpul într-un val care se prelinge pe o plajă fâșâind nisipul, un cântec care cucerește încet încet o încăpere, o stare dulceagă și leneșă care-ți posedă sufletul. Domnul P. îi plăceau mișcările felinelor, șerpilor, crocodililor, păsărilor și ale domnului G., un violonist slăbănog care locuia două etaje mai sus.

În mod straniu, deși domnul G. trăia singur de ceva vreme, sau cel puțin așa credeau vecinii, domnul P. îl putea auzi alunecând prin casă chiar și cu două etaje mai jos, chiar și în timp ce cânta la vioară! Domnului P. i se părea asta o ciudățenie nemaivăzută, în condițiile în care auzul lui nu mai era cel din tinerețe, blocul era destul de solid și cu tavane groase, iar domnul G., cu siguranță, nu era cel mai bun violonist din lume. Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 14, 2011 at 10:12 am

mi-am umplut stiloul cu sânge

atât de mult mi-a luat-o viața înainte încât trebuie să-mi notez toate mirosurile pe filele astea de piele să nu mă uit să nu mă uit să nu mă uit printre cuvinte inodore pe străzi cărora le lipsește duhoarea printre trupuri cărora nu le mai miroase frumusețea dimineață de dimineață notez toate mirosurile color pe care le visez simți? (ce frumos miroase piatra asta) simți? (ce fierbinte miroase pământul ăsta care ne topește guma pantofilor) simți? (cum miroase zâmbetul tău după ploaie) trebuie să-mi notez felul în care arăta cerul în seara asta ca un cimitir albastru plin de heruvimi aproape de metastază trebuie să sacrific o filă de piele doar ca să-mi scriu cu pistrui sângerii literele neînțelese pe care le tot văd aiurea pe pereți pe trupuri prin gânduri să-mi notez câteva gânduri despre femeia cu ochii roșii plânși pe care am văzut-o la prânz înotând Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 9, 2011 at 10:09 pm

de îndată

de îndată ce respirația își întoarce trupul pe partea cealaltă (da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil) profit să imaginez nopțile în care un adagio ți va prelinge pe obraz, adunându-și gemetele în spiralele bărbiei tale, văd umbrele continentelor lăsând urme pe cerul închis de una dintre pleoapele tale, în timp ce cealaltă pleoapă veghează ca tot ceea ce iese din mine să nu mai fie niciodată numai al meu, să tăiem aerul în două, viața în două, respirațiile în două, da, și respirația asta lângă care dorm, nesătul, umil, blând și mut, să ne adunăm cu toții, toți bărbații din univers, să ne așezăm cuminți pe cerul gurii tale să-ți ascultăm concertul cuvântului “și”, profit de această ocazie (respirația încă doarme pe partea cealaltă) să îmi imaginez cum orașe noi îți piaptănă amintirile încâlcite, cum râsul tău va da repede din aripi până nu va rămâne nicio urmă de praf în ochii mei, Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 27, 2011 at 10:10 pm

piraña

sângele devine brusc flămând deschide gura suntem orbi dar degetele simt micul lanț muntos din spatele buzelor de un alb perfect munți lustruiți în tendoanele oasele ligamentele carnea și organele timpurilor trecute sângele se naște în alt sânge înghițindu-și imediat placenta

sângele stă ca un student cuminte studiind teoria relativității studiază teorii fizice cuantice apoi îți servește o cupă amară cu rostul lui în sistemul metric spațiotemporal sângele și noi suntem cumva epoci diferite sângele parcă trebuia să ne hrănească să care ca prostul oxigeni și nutrienți să muncească la înlocuirea țesuturilor pierdute

dar nu

sângele lucrează acum la înlocuirea ținuturilor pierdute sângele oxigenează orașe de pe-aiurea sângele tânjește după Audrey Hepburn o așteaptă și acum la Tiffany’s sângele stă încordat cu o mână strâns pumn la spate cealaltă răsucind un capote aprins în vâltori care seamănă izbitor cu sângele care iese de la filmul cu Hepburn  Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 24, 2011 at 11:05 pm

omul care ajungea prea târziu

e cumva ridicol

așezându-și mâinile înaintea mâinilor palmele înaintea degetelor anapoda anapoda ca într-un cântec stupid în care niște băieți umileau niște alți băieți așezându-și ideea înaintea nașterii trupul înaintea gestației gestația înaintea acuplării nimeni nu a vrut ca omul ăsta să se nască și nimeni nu a vrut încă înainte de a ști ce înseamnă a vrea

așezându-și întrebările înaintea cuvintelor omul care ajungea prea târziu omul care ajungea mai târziu decât el însuși

mereu se vedea din spate alerga după el fără să se poate ajunge plămânii îi alergau după aer inima după sânge creierul după gânduri mușchii după zvâcniri cumva toate se încurcau între ele sângele ajungea în gură zvâcnirile în inimă cuvintele în plămâni Read the rest of this entry »

Written by Rares

April 19, 2011 at 11:13 pm

Posted in Ficţiune

Tagged with , , ,