push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘razboaie utile

Raed Arafat, sirianul vrajbei noastre

Am scris și am susținut în repetate rânduri că sunt nocivi oamenii care se pricep la orice. Eu nu mă pricep la orice. Nu sunt expert în sistemul de sănătate. Sunt doar expert în spitalele românești pe care, mai ales în ultimul an, le-am tot bântuit.

Am doi medici în familie; am mulți prieteni medici. Sistemul e mort, corupt, mai bolnav decât bolnavii. De aceea cred că distrugerea unui serviciu medical care funcționează impecabil și care salvează mii de vieți este o crimă la adresa unei națiuni. Nu e nicio diferență între asta și alte acte abominabile de tip Decret 770/1966, raționalizarea alimentelor în anii ’80, sistematizarea rurală.

În toată țara lui Gheorghe nu mai luptă nimeni cu balaurul. Read the rest of this entry »

Advertisements

Written by Rares

January 11, 2012 at 10:33 pm

să fim serioși*

ne dorim să purtăm o sabie la șold poate un pistol în vremurile mai moderne să decapităm un balaur un dragon să tânjim după limpezimea zâmbetului de prințesă salvată să-i necăjim pe cei aspri să le facem viața un calva celor răi să fim în prima linie a tuturor bătăliilor să le schimbăm soarta să rescriem istoria să ne împotrivim legilor absurde să fim eroi să nu cunoaștem greșeala sau când greșim să facem greșeli istorice amuzante copleșitor de ridicole legendare ne dorim să apărem de nicăieri în situații critice să facem lumea mai bună să scăpăm copii de bătăi femei de violuri bărbați de judecăți nedrepte să-i otrăvim pe conducătorii brutali și absurzi să fim intangibili

Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 25, 2011 at 1:57 pm

despre curaj*

*sau “ghid de utilizare a curajului pentru viitorii antreprenori”

Sunt catralioane de cărți despre afaceri. Una mai bună decât alta. Nu glumesc, majoritatea sunt chiar foarte bune. Din fiecare înveți câte ceva. Ce nu înveți este să ai curaj. Nu există nicio carte pe lumea asta care să-ți vândă emoția postexperimentală. Care să-ți vândă experiența, punct. Cumva trebuie să încerci.

Mi-a picat în mână un studiu făcut de francezi pe antreprenoriatul românesc. Că nu avem mai mult curaj. Că nu folosim soluții și tehnologii proprii (care?, aș întreba), că, și aici e punctul cel mai dureros, cercetarea nu e deloc aplicată. Adică avem cercetare, dar nu se face la comandă, ci din curiozitate științifică.

Sincer, nu prea mă interesează curajul antreprenorilor români; cumva, el se va coagula și va fi ceea ce trebuie să fie. Mă interesează curajul românilor de a începe o afacere. Read the rest of this entry »

Written by Rares

October 20, 2011 at 2:59 pm

Posted in Romania

Tagged with , , , ,

zece

1. E ceva putred. Noi, românii, nu suntem nişte imbecili, nu suntem mai proşti decât alţii – ba dimpotrivă – şi totuşi cultivăm genetic, frenetic, instituţional, sămânţa răului. În cele mai multe cazuri, în proporţie covârşitoare, a răului gratuit. Am scăpat de securea trupului şi a minţii numită comunism, am eliberat monştrii fericirii, libertăţii şi ai creativităţii. Monştrii nu au vrut să fie oi supuse: s-au transformat în fluturi, pentru unii, în vulturi, pentru alţii.

2. Ceva putred începe să se arate de când viaţa e fragedă. Basmele răutăcioase în care toată lumea suferă şi eroul trece cu bine prin pădurea cu lighioane (= se “descurcă”) sunt încă suprinzător de populare în România. Copiii se idolatrizează reciproc în funcţie de cantitatea de “rele”, prostioare pe care le comit. Niciodată lor, Doamne fereşte, ci altora. Vecinilor, educatorilor, celorlalţi copii, trecătorilor. Reflexul se naşte, se dezvoltă, rămâne. Şotiile inofensive rămân criteriu de evaluare. Felul în care copilul “scapă” din situaţii critice începe să-l formeze, să-l modeleze. Învaţă frica, învaţă că viaţa e plină de adversari şi greutăţi, că taxele şi statul sunt inamici, ca important e să ai repede, mult, să-ţi fie bine. Ideea de colectiv, cea de societate, de colegialitate, loialitate, încep să dispară. Read the rest of this entry »

Written by Rares

October 18, 2011 at 4:25 pm

mult mai bine

fericirea arată mai bine dacă o așezi între tine și soare un contre-jour să-i poți decupa linia crezi că te bucuri nu vezi decât o ștanță care taie bucăți incandescente din tine bucata de azi bucata de mâine

până nu mai rămâne nimic de tăiat de decupat și atunci inventezi istorii inventezi zâmbete ce bine e, da, ce bine e, dimineața ai impresia că te trezești bărbat după ce ți-ai spălat cârpa sufletului într-un lighean cu vin toată noaptea după ce hienele coșmarurilor au fost strivite de picioarele zvelte musculoase ale cerului ăstuia în flăcări pe care înfloresc corăbii gri ai impresia că ești chiar mai bărbat decât ieri când nici nu te puteai ridica din pat înfundat în cearșaf de greutatea copleșitoare a unui fir alb de păr

fericirea arată mai bine dacă-i dai drumul pe mare să-i poți decupa drumul de toate tristețile ce caută avalanșele astea în mijlocul oceanului? cine sunt armatele astea care scuipă ghiulele disperate spre chila bărcii mele

scuipă până mai rămân câteva așchii care te pot cumva miraculos ține la suprafață reziști până la sfârșitul vieții cu o gură de aer la zece guri de apă sărată ce bine e, da ce bine e, dimineața te trezești bărbat cămașa ți s-a uscat de le briza de noapte trec corăbii cu femei admirându-ți trupul bronzat nimeni nu știe că Read the rest of this entry »

Written by Rares

May 12, 2011 at 10:47 am

când înainte, când înapoi

ce bine, spuseră cu o singură voce, vibrantă, batalioanele de călători, ce bine că sângele care ne curge picioare nu mai zgârie asfaltul, ce bine că ranițele noastre demodate se pot odihni într-o gară doar cât să-și simtă greutatea prafului care, da, nu e nicio glumă, poate strivi orice suflet imediat după ce-i ia forma, ce bine că bocancii noștri nu mai simt țeste sub tălpile crăpate, ce bine că din rănile noastre nu mai curge puroi, că am scăpat de povara capului greu purtat la înălțime (176-198 cm, în medie, pe batalion) bălăngănindu-se ca niște limbi de clopot în eter, lovind ba trecutul, ba aplecându-se în viitor, prezentul fiind doar două vertebre tasate, dureroase, un loc în care nu vor să fie, un loc din care vor să plece, lovind cu furie aerul când înainte, când înapoi, ce bine, spuse vocea tulburătoare a batalionului de călători, putem sta în șuvița asta de păr, putem avea cu toții o erecție colectivă numai și numai rostind un nume fără să simțim nimic altceva, uite, păr, spuneți odată cu mine, și hainele noastre se întăresc, viitorul și trecutul îți zâmbesc ca un trup de zeiță de hollywood, prin sânge îți trec abdomene tari și transpirate de luptători care nu vor ști vreodată ce înseamnă durerea a două vertebre tasate, dar îți vor tasa trupul între brațele lor, astfel încât valiza păcatului tău să fie mai plină și mai parfumată, Read the rest of this entry »

Written by Rares

March 4, 2011 at 2:08 pm

un fir purpuriu

se mușcau fără să se rănească niște animale cum puteți privi așa ceva îmi place blana lor transpirată corpurile lor aburinde zvâcnirile lor brutale mișcări care aduc cu traiectoriile componentelor unor mașinării defecte se priveau fără să se vadă dinții lor se înmuiau cu o fărâmă de clipă înainte de a ajunge la carne buzele lor simțeau consistența osului se putea cunoaște mai bine pe sub blană fălcile rămâneau un pic încleștate cât să savureze și memoreze victoria asupra unui punct vital grumazul poate pulpa poate stomacul crupa dinții lor de lapte nu străpung niciodată pielea par să știe mereu când să se oprească se mulțumesc să smulgă niște smocuri de păr lupta pare teribilă încleștarea te ține cu sufletul la gură emoțiile îngheață respirațiile se opresc dar nu se vede niciun strop de sânge doar smocuri de păr și niște pete calme de salivă un mârâit fioros arcuiri țâșniri dar nicio mușcătură nimic să rămână să doară să stârnească panică și teamă autentică și lupta devine banală începi să-ți verifici manșeta vârful pantofului privirea fuge spre tavan spre peretele din spate trecând prin fiarele încleștate ca și cum ar fi din sticlă cei de pe rândurile din spate deja încep să se ridice oricum nu vedeau mare lucru și te întrebi ce e cu fiarele astea ce e cu spectacolul ăsta mincinos de ce îți e teamă de un dinte de lapte de un geamăt de un urlet de un smoc de păr o baltă de salivă Read the rest of this entry »

Written by Rares

February 27, 2011 at 2:38 pm