se întâmplă ceva

se întâmplă ceva sub asfaltul tâmplei mele stângi fix acolo unde patru dumnezei își încearcă talentul pe o chitară acustică unde demonii joacă șotron unde șapte babe îngălate încearcă să-mi facă fus tristețile unde încheietura mâinii stângi a unei femei troznește ca un lemn umed într-o cabană din Alpi unde bărbații își mângâie femele pe creștet cu palmele pline de sânge unde pâinea e făcută din praf de pușcă unde sunete bizare se întâlnesc în același dans drăcesc ca și noaptea trecută unde aventurierii scapă pe lumea ailaltă cu cearșafurile întinse pe catarge

judecata de apoi cincisprezece

-Și?, întrebă Vocea.

-Dă-ți dracului jos căciula aia de astrahan, ești ridicol, răspunse domnul P.

al dracu’

timpul nu mai găsește locuri potrivite să mă strivească ești o muscă îmi spune nopțile strivindu-mă de farul unei mașini roșii decapotabilă ce gonește spre un loc de coastă purtând doi tipi un tip și-o tipă sau doi tipi sau două tipe n-avem niciun standard aici încep să curg murind pe farul fierbinte luminos ce catharsis mai bun pentru o muscă unde mi-aș fi găsit mai curând gloria decât arzându-mi ultima clipă pe rugul electric al unui far de decapotabilă roșie ești un gunoi îmi strigă ziua și mă lipește de trotuare ca pe-o flegmă aștept neputincios frigul privind gleznele minunate ale unor tinere pufoase pantofi amenințători ai domnilor mașinile niște uriași rapizi demoni zgomotoși transportând indivizi necunoscuți speciei mele flegmatice

simple

Să scriem viața din propoziții simple. Să ne limtăm la verbe. Ascult. Pleacă. Trăiesc. Mor. Asta până îți străpunge nările pumnalul unui parfum. Până se rupe în tine cheagul rănilor cusute cu firul unor dimineți grele, în care speranța nu mai e femeia zveltă care ți-a adormit pe piept azi noapte, ci o bătrână uscată, stearpă, putredă în gură, și curvă pe deasupra. Propozițiile simple compun jocuri simple cu reguli simple. Dacă dai, dau. Dacă omori, omor. Dacă vrei, nu. Leonardo se scufundă, Kate supraviețuiește. Să ne limităm la propoziții simple.

sfaturi practice 2

Secrete mici, efecte mari, vol.II, 1971, Editura Ceres

foto ©Rareș Petrișor

viața. o lecție fără vârstă

Îmi scrie Chinezu să scriu. Să scriu ca și cum aș avea paișpe ani din nou. Dragii mei, în ’86 era cucu internet, tehnologie, share-uri, like-uri, bloguri, twittere și alte chestii din astea. Eram mult mai social în offline, ca să zic așa. E primul lucru de la care aș începe. Ardelean fiind, să ne organizăm:

1. Aș profita mai mult de tinerețea fizică. “Materialul” e mai maleabil. Încă te poți apuca de multe sporturi de performanță. Aș alerga mai mult, aș merge cu bicicleta. Bicicleta mi-a fost cea mai bună prietenă până-ntr-a doișpea. Un Pegas Kent galben, credincios.

(sursă foto: http://www.anunturi-biciclete.ro)

2. Aș profita mai mult de tinerețea mentală. Aș lua lecții de chitară, aș învăța limbi străine, aș face tot felul de “tâmpenii” exotice, tâmpenii care te îmbogățesc spiritual de nu te vezi.

3. Aș profita de vacanțe și m-aș duce în toate taberele și excursiile. Armata e un rahat față de ce te-nvață tabăra, de la pasta de dinți pe față/clanță până la pungile cu pipi lansate de la ferestre în loc de napalm. Tabăra e un univers pe care-l cultiv și azi, cu prieteni de vârsta mea, “loc” care mă relaxează cum n-ar putea-o face niciun spa din lume.

sfaturi practice 1

Secrete mici, efecte mari, vol.II, 1971, Editura Ceres

foto ©Rareș Petrișor

sunt

un dinte care a scrâșnit rănind un alt dinte un dinte coborât în infernul plăcerii mușcând din pulpa diafană a unei caise sunt poate o nară care se-nfruptă din parfumul necunoscut al unei bucăți de piele un vârf de deget care-și arată pofta de viață salivând sânge pe mandibula tăioasă a unui cuțit un rând dintr-o carte care va schimba o viață un strop de ploaie pe un geam care salvează un fir de praf de la sete o pală de vânt ce ține o domnișoară-n casă pentru încă două valsuri un fir de păr care trăiește în fluxuri și refluxuri fără să fi văzut marea vreodată

să fim serioși*

ne dorim să purtăm o sabie la șold poate un pistol în vremurile mai moderne să decapităm un balaur un dragon să tânjim după limpezimea zâmbetului de prințesă salvată să-i necăjim pe cei aspri să le facem viața un calva celor răi să fim în prima linie a tuturor bătăliilor să le schimbăm soarta să rescriem istoria să ne împotrivim legilor absurde să fim eroi să nu cunoaștem greșeala sau când greșim să facem greșeli istorice amuzante copleșitor de ridicole legendare ne dorim să apărem de nicăieri în situații critice să facem lumea mai bună să scăpăm copii de bătăi femei de violuri bărbați de judecăți nedrepte să-i otrăvim pe conducătorii brutali și absurzi să fim intangibili

în timp ce visam

mi-am alunecat sub piele: visul tuturor lașilor, să nu mai aibă de a face cu exteriorul, nu tu frig, nu tu fierbinte, nu tu muc și sfârc (la propriu), nu tu un ras, un pârlit, o ciupeală, o vânătaie, un păr sculat când afli că ești dat afară

m-am uitat la televizor zile întregi (așezat inteligent între țesutul adipos și unul dintre mușchi, lăsați-vă imaginația să aleagă la întâmplare pentru că, în corpul meu, pot fi oriunde), mi-am citit google readerul până la ultimul feed, am apucat să citesc și cele mai nesărate cronici din Washington Post la care era pielea mea abonată, m-am amuzat să aud telefonul, dar să nu-i simt vibrația, nimic nu mă încălzea, nimic nu mă lăsa rece, ce pielea mea