push the button

rostul vieții e să râzi

Posts Tagged ‘posibil

simple

Să scriem viața din propoziții simple. Să ne limtăm la verbe. Ascult. Pleacă. Trăiesc. Mor. Asta până îți străpunge nările pumnalul unui parfum. Până se rupe în tine cheagul rănilor cusute cu firul unor dimineți grele, în care speranța nu mai e femeia zveltă care ți-a adormit pe piept azi noapte, ci o bătrână uscată, stearpă, putredă în gură, și curvă pe deasupra. Propozițiile simple compun jocuri simple cu reguli simple. Dacă dai, dau. Dacă omori, omor. Dacă vrei, nu. Leonardo se scufundă, Kate supraviețuiește. Să ne limităm la propoziții simple. Read the rest of this entry »

Advertisements

Written by Rares

January 20, 2012 at 3:48 pm

Raed Arafat, sirianul vrajbei noastre

Am scris și am susținut în repetate rânduri că sunt nocivi oamenii care se pricep la orice. Eu nu mă pricep la orice. Nu sunt expert în sistemul de sănătate. Sunt doar expert în spitalele românești pe care, mai ales în ultimul an, le-am tot bântuit.

Am doi medici în familie; am mulți prieteni medici. Sistemul e mort, corupt, mai bolnav decât bolnavii. De aceea cred că distrugerea unui serviciu medical care funcționează impecabil și care salvează mii de vieți este o crimă la adresa unei națiuni. Nu e nicio diferență între asta și alte acte abominabile de tip Decret 770/1966, raționalizarea alimentelor în anii ’80, sistematizarea rurală.

În toată țara lui Gheorghe nu mai luptă nimeni cu balaurul. Read the rest of this entry »

Written by Rares

January 11, 2012 at 10:33 pm

sunt

un dinte care a scrâșnit rănind un alt dinte un dinte coborât în infernul plăcerii mușcând din pulpa diafană a unei caise sunt poate o nară care se-nfruptă din parfumul necunoscut al unei bucăți de piele un vârf de deget care-și arată pofta de viață salivând sânge pe mandibula tăioasă a unui cuțit un rând dintr-o carte care va schimba o viață un strop de ploaie pe un geam care salvează un fir de praf de la sete o pală de vânt ce ține o domnișoară-n casă pentru încă două valsuri un fir de păr care trăiește în fluxuri și refluxuri fără să fi văzut marea vreodată Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 31, 2011 at 7:18 pm

poem porcin

vino,

să fim unul mai în altul cu un vârf de caltaboș,

să ne pierdem în tocăni înzăpezite,

să-ți simt pupila-ți dilatată

cum cască tandre lumi în maț,

cârnaț,

cu nesaț

cu nesaț să săpăm, îmbrățișați,

după amintiri îmbrobonite, înlănțuite în sarmalele de fier,

sclave-n timp și-n răcituri fragile

Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 28, 2011 at 6:24 pm

să fim serioși*

ne dorim să purtăm o sabie la șold poate un pistol în vremurile mai moderne să decapităm un balaur un dragon să tânjim după limpezimea zâmbetului de prințesă salvată să-i necăjim pe cei aspri să le facem viața un calva celor răi să fim în prima linie a tuturor bătăliilor să le schimbăm soarta să rescriem istoria să ne împotrivim legilor absurde să fim eroi să nu cunoaștem greșeala sau când greșim să facem greșeli istorice amuzante copleșitor de ridicole legendare ne dorim să apărem de nicăieri în situații critice să facem lumea mai bună să scăpăm copii de bătăi femei de violuri bărbați de judecăți nedrepte să-i otrăvim pe conducătorii brutali și absurzi să fim intangibili

Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 25, 2011 at 1:57 pm

de ce tocmai acolo

îmi părăsi corpul dimineață și remarcasem faptul că umbra ei îmi rămase ca un abur fin pe o parte din cot de ce tocmai acolo n-aș ști să spun nici ție nici altora de ce tocmai bucata aia din cot mai rămăsese acoperită de întuneric ca și cum ar fi avut de ascuns un secret îmi părăsi corpul dimineață chiar înainte de a se prinde laptele pe fundul ibricului meu vechi cu mânerul ars poate în Crângași poate în Iancului nu-mi mai aduc aminte când a luat foc privii geamul un sfert mâncat de ceață strada se pierdea la mai puțin de zece metri oamenii se nășteau din vălătuci năuci cu greutate ajungeau în dreptul blocului meu a plecat? întrebă corpul meu probabil că da nu se mai auzea nimic prin casă nici măcar cum respiram nu am dat vreodată atenție respirației mele o mai fi rămas în vreun prosop într-o margine de pernă în forma buretelui de scaun o jumătate de urmă murdară lăsată de tenisul ei pe preșul din hol umbra îmi persista pe o parte din cot Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 24, 2011 at 12:57 pm

am, clopotul mut și pantofii domnului Adamsescu

Am deschis, foarte aproape de băcănia domnului Johnsonescu, un magazin de mănuși fabricate din pantofi vechi.

Am fost surprins, foarte aproape de miezul zilei, să o văd intrând pe doamna Burtonescu, cerându-mi două mănuși nepereche care să provină neapărat, a insistat duduia, o veche clientă de-a mea, din pantofii unui un ofițer de marină și ai unui funcționar la banca Lloydescu. Mi se pare combinația ideală, mărturisii doamna Burtonescu, mai fermecătoare ca niciodată, purtându-și părul negru, lucios, răsucit într-un coc răsărit șic, într-o parte, spre creștetul capului care termina un corp durduliu, total nepotrivit trăsăturilor minione și mâinilor nefiresc de mici, ca de păpușă. Făcând un pas lateral, cambrând la maximum fusta dintr-o lână groasă, elegantă și totuși fără istorie, ancoră cu maximum de delicatețe dansantă un vârf de cizmă în parchetul magazinului. L-am lustruit astă-vară și m-a costat o avere, gândii, nescăpând-o din ochi. Îmi place să-mi prețuiesc clienții statornici. Banca Lloydescu mi se pare de încredere, dragul meu. În plus, marinarii îmi dau starea aceea de confort melancolic. Vin, pleacă, iubesc, lasă, mă țin în tensiune, înțelegi?, și mă privi fix, stăruitor, să vadă dacă am înțeles că sub plapuma întrebării pe care tocmai mi-a pus-o stă cuibărit tot adevărul vieții. Mormăii ceva. Ea plescăii, brusc indiferentă. Mmmșclaah, cam așa plescăii. Read the rest of this entry »

Written by Rares

December 17, 2011 at 10:42 pm